• Back

Suicide.... Fate in the beyond....

The path of the flesh has to be taken until the end, that is, every being also has to experience the embodiment as a human being. The earthly path prior to this cannot be deliberately shortened or interrupted. However, in the stage of free will the human being is able to use his free will and therefore also end his earthly life as a human being arbitrarily without being prevented. But the consequences of such interference in divine will are awful. A person like that is still immature, that is, he is without recognition or he would not take this step which deprives him of a great blessing.... to be able to improve his character until God Himself ends his life. Nevertheless, he will become aware of his wretched action in the beyond and his remorse will be beyond description.

If it is God's will to end a life, irrespective of whether the person is still young and not ready for eternity, then God recognises the necessity of it and terminating the earthly life is an act of grace, either to avert peril from the soul or to offer this soul an opportunity in the beyond that will raise its state of maturity within a short period of time. The forcible termination of life is, however, spiritually a great step backwards, for the being is suddenly without strength to improve itself and depends on the mercy of the beings of light or people, that is to say, if they don't help it will forever remain on the same level of imperfection. The soul first has to come to realise this in the beyond which will trigger an indescribable state of remorse. But if the soul is willing it will use every opportunity to be helpful, yet its struggle will be too difficult for words. In a manner of speaking, it has to carry on bearing the earthly suffering in the beyond, which it had wanted to escape; the same things it had thrown away are still clinging to it and torment it dreadfully.

Yet God is not without mercy even towards a soul which had disregarded His will, providing the soul is not entirely obstinate. After some time, which to the soul seems to last forever, it will also be given tasks in the beyond which will ease its situation. And then it will have to use its will again. If it agrees to help suffering souls in the beyond it will soon notice an obvious improvement in its circumstances. But this may well be after the time God had designated for its actual earthly life, thus it will not have arbitrarily shortened its earthly path after all and will still have to linger in the state of suffering in the beyond, that it thought unbearable on earth, until God takes pity on the soul.

Hence its intervention in divine will was entirely pointless; it deprived it of the grace to mature fully on earth but by no means ended the ordeal of earthly existence. Consequently, such souls are pitiable, for it will take a long time until they are redeemed and the awareness to have thrown God's blessing away is so agonising for the soul that it is in a sorry state in the beyond. Such souls are especially in need of people's prayers. Only people's love on earth can relieve their torments and impart the strength to improve their fate by using their will, in as much as the soul in the beyond is prepared to be of service and thereby, after an apparently endless time, will be able to change its lightless abode which, understandably, is its share (fate?) until it is saved by God's love and mercy....

Amen

Sinuciderea.... Soarta în lumea de dincolo....

Calea trupului trebuie să fie parcursă, adică fiecare ființă trebuie să trăiască și prin întruparea ca ființă umană. Ea nu poate scurta sau întrerupe parcursul pământesc în prealabil prin voința sa. Cu toate acestea, în stadiul de liber arbitru, ca ființă umană, își poate folosi liberul arbitru și, prin urmare, își poate încheia viața pământească ca ființă umană, în mod autonom, fără a fi împiedicată să facă acest lucru. Dar consecințele unei astfel de intervenții în voința divină sunt îngrozitoare. O astfel de persoană este încă imatură, adică îi lipsește cunoașterea, altfel nu ar face acest pas, ceea ce o privează de un mare har.... pentru a putea lucra la ființa sa și mai departe, până când Dumnezeu Însuși îi va pune capăt vieții. Cu toate acestea, conștientizarea faptei sale nefericite îi vine în lumea de dincolo, iar remușcările sale sunt de nedescris. Dacă viața se termină prin voia lui Dumnezeu, deși ființa umană este încă tânără și nu este matură pentru veșnicie, atunci Dumnezeu recunoaște necesitatea acestui lucru, iar sfârșitul vieții pământești este un act de har, fie pentru a evita un pericol pentru suflet, fie pentru a oferi acestui suflet o oportunitate în lumea de dincolo care îi sporește starea de maturitate într-un timp scurt. Dar încetarea forțată a vieții este un mare pas înapoi din punct de vedere spiritual, deoarece ființa este brusc neputincioasă să lucreze asupra ei însăși și dependentă de harul ființelor de lumină sau al oamenilor, adică, dacă aceștia nu o ajută, va rămâne pentru totdeauna la același nivel de imperfecțiune. Mai întâi, sufletul trebuie să ajungă la această cunoaștere în lumea de dincolo, ceea ce declanșează o stare de remușcare de nedescris. Dacă sufletul este acum dispus, el folosește orice ocazie pentru a fi activ în slujire, dar lupta sa este de nedescris. El trebuie, ca să spunem așa, să continue să suporte în lumea de dincolo suferința pământească de care a vrut să scape; ceea ce a aruncat se agață de el neschimbat și îl chinuie de nedescris. Cu toate acestea, Dumnezeu nu este lipsit de milă față de un astfel de suflet care a ignorat voința Sa, cu condiția ca sufletul să nu fie complet împietrit. După o perioadă de timp care pare infinit de lungă pentru suflet, acesta va fi confruntat și cu sarcini în lumea de dincolo, a căror îndeplinire îi va ușura situația. Iar acum trebuie să lase voința sa să devină din nou activă. Dacă este dispus să ajute sufletele suferinde de dincolo, va recunoaște în curând o îmbunătățire notabilă a situației sale. Dar acest lucru se poate întâmpla uneori numai după timpul stabilit de Dumnezeu pentru viața sa pământească efectivă, astfel încât el să nu fi scurtat în mod arbitrar acest parcurs pământesc și să trebuiască să rămână în starea sa de suferință, care i s-a părut insuportabilă pe Pământ, în lumea de dincolo până când Dumnezeu se va îndura de suflet. Prin urmare, intervenția sa în voința divină a fost complet inutilă, l-a privat de harul maturizării pe Pământ, dar nu a pus capăt în niciun caz chinurilor existenței pământești și, prin urmare, aceste suflete sunt de compătimit, pentru că durează mult timp înainte de a fi răscumpărate, iar conștientizarea faptului că a renunțat la harul lui Dumnezeu este atât de chinuitoare pentru suflet, încât acesta rămâne într-o stare jalnică în lumea de dincolo. Astfel de suflete au nevoie în mod special de rugăciunea oamenilor. Numai dragostea oamenilor de pe Pământ le poate ușura chinul și le poate da puterea de a-și îmbunătăți soarta prin voința lor, prin faptul că sufletul este dispus să slujească în lumea de dincolo și astfel i se permite să-și schimbe locuința fără lumină după un timp aparent nesfârșit, ceea ce este de înțeles că este partea sa (destinul?) până când dragostea și harul lui Dumnezeu îl răscumpără din ea....

Amin