• Zurück

Ernstes Prüfen von Geistesgut mit Gottes Unterstützung....

Keinem Menschen ist das Recht verwehrt, sich selbst ein Urteil zu bilden, aber er soll auch wissen, daß der Verstand allein keine Garantie ist für rechtes Denken, und wenn er noch so scharf entwickelt ist. Es gilt dies besonders für die Beurteilung geistigen Wissens, für das sich keine Beweise erbringen lassen. Ob nun ein solches Wissen Wahrheit ist oder nicht, das kann der Mensch beurteilen, sowie er sich an Gott Selbst wendet um Erleuchtung seines Denkens.... ansonsten er zu einer Prüfung, zu einem rechten Urteil, unfähig ist. Aber es hat auch jeder Mensch das Recht, abzulehnen, was er nicht anerkennen kann, vorausgesetzt, daß er guten Willens ist und unvoreingenommen prüft. Er soll nicht blind glauben, er soll überdenken, was zu glauben von ihm gefordert wird, und er soll sich dazu die Unterstützung Gottes erbitten, er soll wissen, daß der Geist in ihm ihn belehrt. Dann ist auch rechtes Wahrheitsverlangen ersichtlich, und dann wird ihm auch die Wahrheit geboten werden, und er wird sie auch als Wahrheit erkennen können. Denn es wird vieles als Wahrheit den Menschen dargeboten, das sich jedoch oft widerspricht, und dann liegt es am Menschen selbst, zu ergründen, was Wahrheit ist. Wer aber glaubt, mit seinem Verstand allein dahinterzukommen, der kann gewärtig sein, daß er sich noch mehr im Irrtum verstrickt, weil der Verstand beeinflußt wird vom Gegner der Wahrheit, vom Fürsten der Finsternis, der alles daransetzt, die Menschen von der Wahrheit abzubringen und ihnen den Irrtum zuzuführen. Der Mensch aber kann sich davor schützen, wenn er sich an Gott Selbst wendet, wenn er Ihn darum angeht, daß Er ihm Erkenntnis der Wahrheit schenkt. Darum kann kein Mensch den Einwand bringen, er sei nicht fähig zu einem rechten Urteil über Wahrheit oder Irrtum.... Sowie er sich mit Gott verbindet, sowie er Ihn angeht um Erleuchtung des Geistes, wird er es gefühlsmäßig erkennen, ob er sich dem ihm gebotenen Geistesgut zu- oder abwenden soll.... Und er wird immer die innere Sicherheit haben, recht zu urteilen, weil er weiß, daß er nicht sich selbst das Urteil gebildet hat, sondern Gott sein Denken erleuchtete. Aber es gehört immer der gute Wille dazu, das Rechte zu erkennen und zu tun.... Ein Verstandesmensch aber prüft sich nicht selbst, was ihn bewegt, anzunehmen oder abzulehnen.... Es arbeitet nur sein Verstand, der jedoch andere Wege geht, der nicht Gott Selbst zu Rate zieht, sondern sich selbst zu einer Prüfung befähigt dünkt. Und dieser wird oft irren, weil Gott nicht ausgeschaltet werden will und weil von Ihm allein die Wahrheit ausgeht. Doch es soll auch nicht ein Prüfen von Geistesgut unterlassen werden, weil sich der Mensch angeblich nicht fähig fühlt zu einem rechten Urteil.... Denn er wird sich einst verantworten müssen, und er wird sich nicht auf das Urteil anderer berufen können, das er bedenkenlos angenommen hat, weil es so von ihm verlangt wurde.... Er soll zu einem lebendigen Glauben gelangen, und das erfordert auch Nachdenken über das, was ihm gelehrt wird. Erst der lebendige Glaube wird gewertet von Gott, ein toter Glaube, ein Formglaube, aber ist so gut wie kein Glaube.... Und so werdet ihr Menschen immer wieder Gelegenheit haben, Stellung zu nehmen zu der einen oder der anderen Lehre, zu einem euch vermittelten Geistesgut, und ihr tut gut daran, euch an Gott Selbst zu wenden, denn Er, als die Ewige Wahrheit, wird euch auch die Wahrheit zugänglich machen, Er wird es euch ins Herz legen, daß ihr fähig seid, euch ein eigenes Urteil zu bilden, und daß dieses Urteil auch der Wahrheit entspricht. Nur sollet ihr nicht auf eure Kraft allein vertrauen, denn sowie Gott Sich nicht einschalten kann durch euren Willen, euer Gebet, schaltet sich ein anderer ein, und dieser bedienet sich eures Verstandes.... Und dann werdet ihr euch immer weiter entfernen von der Wahrheit, weil jener nicht eher ruhet, bis er sein Ziel erreicht hat....

Amen

Examinarea serioasă a binelui duhovnicesc cu sprijinul lui Dumnezeu....

Niciunei ființe umane nu i se refuză dreptul de a-și forma propria judecată, dar ar trebui să știe, de asemenea, că doar intelectul nu este o garanție pentru o gândire corectă, indiferent cât de bine este dezvoltat el. Acest lucru se aplică în special la judecata cunoașterii spirituale, pentru care nu se poate aduce nicio dovadă. Dacă o astfel de cunoaștere este adevăr sau nu, poate fi judecat de om de îndată ce se îndreaptă spre Dumnezeu Însuși pentru luminarea gândirii sale.... în caz contrar, el este incapabil de o examinare, de o judecată corectă. Dar fiecare om are, de asemenea, dreptul de a respinge ceea ce nu poate recunoaște, cu condiția să fie de bunăvoință și să examineze fără prejudecăți. El nu trebuie să creadă orbește, trebuie să se gândească la ceea ce i se cere să creadă și să ceară sprijinul lui Dumnezeu pentru aceasta, trebuie să știe că spiritul din el îl instruiește. Atunci va fi evidentă și dorința corectă pentru adevăr, iar atunci adevărul îi va fi oferit și lui și va fi capabil să-l recunoască drept adevăr. Pentru că oamenilor li se oferă multe lucruri ca fiind adevărul, dar care, de multe ori, se contrazic pe ele însele, și atunci depinde de om să înțeleagă ce este adevărul. Dar oricine crede că poate afla doar cu ajutorul intelectului său poate fi sigur că se va încurca și mai mult în eroare, pentru că intelectul este influențat de adversarul adevărului, de prințul întunericului, care face tot ce-i stă în putință pentru a-i îndepărta pe oameni de adevăr și pentru a-i conduce în eroare. Dar omul se poate apăra de acest lucru dacă se adresează lui Dumnezeu Însuși, dacă îi cere să îi acorde cunoașterea adevărului. Prin urmare, nici un om nu poate ridica obiecția că este incapabil de o judecată corectă despre adevăr sau eroare.... De îndată ce se va uni cu Dumnezeu, de îndată ce se va apropia de El pentru iluminarea spiritului, el va ști cu emoție dacă trebuie să se îndrepte sau să se îndepărteze de cunoașterea spirituală care i se oferă.... Și va avea întotdeauna certitudinea interioară de a judeca corect, pentru că știe că nu el însuși și-a format judecata, ci că Dumnezeu i-a luminat gândirea. Dar întotdeauna este nevoie de bunăvoință pentru a recunoaște și a face ceea ce este corect.... Dar un om intelectual nu se testează pe sine însuși în privința a ceea ce îl îndeamnă să accepte sau să respingă.... Doar intelectul său funcționează, dar merge pe alte căi, nu îl consultă pe Dumnezeu Însuși, ci se crede capabil de o examinare. Și de multe ori va greși pentru că Dumnezeu nu vrea să fie eliminat și pentru că adevărul emană numai de la El. Dar nici examinarea cunoașterii spirituale nu trebuie omisă, doar pentru faptul că omul se presupune că nu se simte capabil să judece corect..... Pentru că într-o zi va trebui să răspundă pentru el însuși și nu se va putea referi la judecata altora, pe care a acceptat-o fără ezitare pentru că așa i s-a cerut.... El trebuie să dobândească o credință vie, iar acest lucru necesită, de asemenea, o reflecție asupra a ceea ce este învățat. Numai credința vie este prețuită de Dumnezeu, dar o credință moartă, o credință formală, este la fel de bună ca și cum nu ar fi nici o credință..... Astfel, voi, oamenii, veți avea de fiecare dată ocazia să luați poziție în legătură cu o învățătură sau alta, cu cunoștințele spirituale care v-au fost transmise, și faceți bine să vă adresați lui Dumnezeu Însuși, pentru că El, ca Adevăr etern, vă va face și vouă accesibil adevărul, vă va pune în inimă că sunteți capabili să vă formați propria judecată și că această judecată corespunde și ea adevărului. Dar nu trebuie să vă bazați doar pe puterea voastră, căci, de îndată ce Dumnezeu nu va putea interveni prin voința voastră, prin rugăciunea voastră, va interveni altcineva, și se va folosi de intelectul vostru..... Și atunci vă veți îndepărta tot mai mult de adevăr, pentru că el nu se va odihni până nu-și va atinge scopul....

Amin