• Zurück

Freier Wille unerläßlich zur Erlösung.... (Selbsterlösung)....

Vermöge des freien Willens hat es der Mensch in seiner Macht, sich zu erlösen, er ist nur schwach und kraftlos ohne Anwendung der Gnadenmittel, ohne Zuwendung geistiger Kraft. Gnade ist alles, was Gott in Seiner Liebe dem Menschen verabreicht, so dieser sie begehrt.... In der Gnade Gottes zu stehen heißt, von Seiner Liebe ständig betreut zu werden, und diese Liebe greift überall dort ein, wo der Mensch in Gefahr ist. So seiner Seele Gefahr droht, hilft die göttliche Liebe ihm, sofern der Mensch selbst nicht sich dieser Hilfe widersetzt. Das wirksamste Gnadenmittel ist das Gebet. Es ist das Gebet das Mittel, Gnaden zu empfangen ungemessen, d.h. immer wieder Kraft und Hilfe in allen Nöten und Leiden der Seele. Es bewirkt das Gebet, daß die guten geistigen Wesen sich helfend dem Menschen zur Verfügung stellen, d.h. die Kraft, deren sie in Fülle besitzen, abgeben dem im Gebet Kraft-anfordernden Menschen. Denn dann ist der freie Wille des Menschen tätig gewesen, Kraft aus Gott anzufordern. Es ist also das Gebet ein Mittel, Gnaden ungemessen zu empfangen. Und ein weiteres Gnadenmittel ist das Betätigen in Liebe.... Denn mit jedem Werk uneigennütziger Nächstenliebe fließt ihm die göttliche Gnade in Form der göttlichen Liebe zu, und diese drängt den Menschen zu immer regerer Liebetätigkeit, und nur durch die Liebe erlöst sich der Mensch, also wird die Kraft im Menschen desto stärker, je mehr er sich in der Liebe übt und dadurch die Gnade Gottes in Empfang nimmt, d.h. vermehrte Kraft zu seiner Selbsterlösung. Es kann dem Menschen keine Kraft oder Gnade zufließen, der nur irgendwelche Form erfüllt, es muß das innerste Herz ihn drängen, zu beten und zu lieben.... Nur dann kann ihm Gnade vermittelt werden. Und Sorge, Krankheit und Trübsal sind Beweise göttlicher Liebe, denn sie sollen den Menschen in den Zustand bringen, die Gnadenmittel anzuwenden, also im Gebet Hilfe zu erflehen und in der Liebe zum Nächsten tätig zu werden. Und es lenkt Gott die Menschen dadurch so, daß sie Verlangen tragen, in den Strahlen der göttlichen Gnadensonne zu stehen, Er trägt ihnen gewissermaßen die Gnadenmittel an, auf daß sie sich ihrer bedienen. Der geistig Vollkommene aber steht im gleichen Willen mit Gott und ist als Ausführender des Willens in gleicher Weise bemüht, die Wesen auf Erden so zu beeinflussen, daß sie sich der Gnadenmittel bedienen.... sie regen den Willen des Menschen an, liebend tätig zu sein und Gott um Seine Kraftzuwendung zu bitten.... dann erst ist der freie Wille recht genützet, es ist der Mensch dann fähig, sich selbst zu erlösen, denn er tut alles mit Gottes Hilfe, er nimmt die Gnade Gottes in Anspruch und lebet also in und mit Gott....

Amen

Voința liberă este indispensabilă pentru mântuire.... (Propria răscumpărare)....

În virtutea voinței libere, omul are în puterea sa de a se răscumpăra pe sine însuși, el este însă slab și neputincios fără folosirea mijloacelor harului, fără aportul de putere spirituală. Harul este tot ceea ce Dumnezeu dă ființei umane în iubirea Sa, dacă aceasta îl dorește.... A sta în harul lui Dumnezeu înseamnă a fi în permanență îngrijit de iubirea Sa, iar această iubire intervine oriunde ființa umană este în pericol. Dacă sufletul său este în pericol, iubirea divină îl va ajuta, cu condiția ca ființa umană să nu se opună ea însăși acestui ajutor. Cel mai eficient mijloc al harului este rugăciunea. Rugăciunea este mijlocul de a primi haruri nemăsurate, adică putere și ajutor mereu și mereu în toate nevoile și suferințele sufletului. Rugăciunea face ca ființele spirituale bune să se pună la dispoziția ființei umane, adică să dea puterea pe care o posedă din belșug celui care cere putere în rugăciune. Pentru că atunci voința liberă a ființei umane a fost activă pentru a cere putere de la Dumnezeu. Rugăciunea este, așadar, un mijloc de a primi har nemăsurat. Și un alt mijloc al harului este activitatea de iubire..... Căci cu fiecare act de iubire dezinteresată față de aproapele, harul divin curge spre el sub forma iubirii divine, iar aceasta îl îndeamnă pe om la o iubire tot mai activă, și numai prin iubire se răscumpără, astfel că puterea din ființa umană devine cu atât mai puternică cu cât practică mai mult iubirea și primește astfel harul lui Dumnezeu, adică o putere sporită pentru răscumpărarea sa. Nici o putere sau har nu poate curge către o persoană care doar îndeplinește o formă oarecare, inima sa lăuntrică trebuie să-l îndemne să se roage și să iubească..... Numai atunci i se poate împărtăși harul. Și grijile, bolile și necazurile sunt dovezi ale iubirii divine, pentru că ele sunt menite să aducă ființa umană în starea de a aplica mijloacele harului, astfel încât să implore ajutor în rugăciune și să devină activă în iubirea față de aproapele său. Astfel, Dumnezeu îi îndrumă pe oameni astfel încât aceștia să dorească să stea sub razele soarelui divin al harului, El le oferă, ca să spunem așa, mijloacele harului, astfel încât ei să le folosească. Cu toate acestea, persoana perfectă din punct de vedere spiritual are aceeași voință ca și Dumnezeu și, în calitate de executant al voinței, depune același efort pentru a influența ființele de pe Pământ astfel încât acestea să folosească mijloacele de har.... ea stimulează voința ființei umane să fie activă în mod iubitor și să apeleze la Dumnezeu pentru a primi puterea Lui.... numai atunci este folosit corect liberul arbitru, atunci ființa umană este capabilă să se răscumpere pe sine, pentru că face totul cu ajutorul lui Dumnezeu, se folosește de harul lui Dumnezeu și astfel trăiește în și cu Dumnezeu....

Amin