• Înapoi

"La început a fost Cuvântul...."

Un lucru pe care vreau să-l subliniez din nou și din nou, că Eu sunt Cuvântul din eternitate.... Eu sunt Cuvântul.... Dar a fost Cuvântul la început cu Dumnezeu.... Cum vreți să înțelegeți acest lucru? Eu însumi sunt totul în toate, căci tot ce există este puterea emanată căreia i-am dat viață.... Am creat ființe de același fel pentru Mine, care în substanța lor originară erau la fel ca Mine Însumi: puterea divină a iubirii.... Și am fost în contact cu aceste ființe încă de la început prin "Cuvânt".... Așadar, Cuvântul era la "început".... când ființele au fost chemate la existență de către Mine.... Înainte de asta nu a existat nimic care să poată auzi Cuvântul Meu, deși am purtat întotdeauna și pentru totdeauna Cuvântul în Mine, pentru că Eu sunt o Ființă conștientă de sine, care gândește, care și-a pus voința în acțiune și astfel a putut crea tot ceea ce a avut în minte ca idee sau gând.... Ființele, care au apărut din forța Mea, erau cu siguranță exteriorizate de Mine ca fiind independente, însă am rămas în contact permanent cu ele prin "Cuvântul Meu"..... Eu le-am vorbit, ele M-au înțeles și de aceea au fost nespus de binecuvântate.... Eu Însumi eram Cuvântul, căci, deși nu Mă puteau vedea, Cuvântul Meu le dovedea totuși existența Mea, ele știau că acesta emana de la Ființa care îi crease și care le iubea în mod suprem. Acest Cuvânt al Meu a fost viața reală din ele, a fost fluxul inexorabil de putere care le-a dat realizarea supremă, căci prin Cuvântul Meu totul a devenit inteligibil pentru ele, au înțeles toate corelațiile, au cunoscut puterea elementară din care au ieșit și au fost în contact permanent cu această putere elementară, căci au auzit-o, care a comunicat cu ele în iubire infinită prin Cuvânt.... Eram Cuvântul Însuși, care, totuși, nu se exprima decât pentru acele creaturi pe care le chemam în ființă.... Și astfel, pentru aceste ființe a existat un început, în timp ce Eu sunt Eu Însumi din eternitate.... Dar nu există sfârșit pentru ființele create de Mine.... Ele vor continua să existe pentru eternitate, iar cea mai mare fericire a lor va consta întotdeauna în a Mă experimenta pe Mine Însumi prin Cuvântul Meu, în a fi abordate de Mine și în a putea avea un schimb fericit. Cu toate acestea, o mare parte din ființele create și-au refuzat harul și fericirea de a auzi Cuvântul Meu, pentru că au respins fluxul Meu de iubire și au devenit incapabile să Mă audă, deoarece s-au îndepărtat de Mine și au împiedicat orice schimb prin Cuvânt, s-au închis în sine și au devenit ființe moarte, deoarece nu mai aveau nicio legătură cu Mine....Și au pierdut de asemenea toată fericirea pe care doar iluminarea Mea de iubire, care devenise formă....Cuvântul Meu.... le pregătise. Legătura intimă cu Mine are ca rezultat irevocabil și răsunetul Cuvântului Meu, însă întoarcerea de la Mine trebuie să fie întotdeauna sinonimă cu reducerea la tăcere a expresiei iubirii Mele, a Cuvântului Meu.... Dar ființa nu se va sfârși niciodată, dar va fi fericită doar dacă poate auzi Cuvântul Meu, sau de asemenea: Eu Însumi sunt Cuvântul, și doar prezența Mea oferă ființei fericire, iar prezența Mea se va dovedi întotdeauna prin capacitatea ființei de a Mă auzi.... Iar ceea ce îi spun va face ființa extrem de fericită, pentru că îi oferă cea mai strălucitoare lumină, recunoașterea originii sale și recunoașterea Ființei Mele, a activității și lucrării Mele în tot infinitul..... O astfel de cunoaștere face ființa fericită, mai ales dacă a fost într-o stare de ignoranță pentru o lungă perioadă de timp înainte, dacă a fost separată de Mine pentru o lungă perioadă de timp și, ca ființă izolată, a renunțat la orice legătură cu Mine și, prin urmare, a fost de asemenea nefericită. De îndată ce poate auzi din nou Cuvântul Meu, așa cum a fost la început, ea poate fi numită din nou fericită, pentru că auzirea Cuvântului Meu dovedește prezența Mea, iar prezența Mea dovedește că ființa se apropie din nou de starea inițială, așa cum a fost la început.... că a redevenit creatura divină, care a ieșit din Mine în toată perfecțiunea, care a chemat la existență iubirea Mea extrem de mare pentru a o putea face fericită pentru totdeauna. Legătura strânsă cu Mine se dovedește doar prin ascultarea Cuvântului Meu, căci acolo unde sună Cuvântul, Eu Însumi Sunt, Care sunt "Cuvântul" din eternitate..... Vreau să-Mi transfer toată gândirea, voința și activitatea în creațiile Mele vii, iar acest lucru nu se întâmplă decât prin intermediul Cuvântului, prin contactul dintre ființă și Mine, care face posibil răsunetul Cuvântului. Și acest Cuvânt este din nou gândul de la Mine, modelat în formă.... Vreau ca toate creațiile Mele vii să participe la toate gândurile, voința și activitatea Mea și, prin urmare, Cuvântul Meu curge către ele, iar ființele își găsesc fericirea în faptul că li se permite să se supună complet voinței Mele, că au aceeași gândire și voință în ele însele și că sunt totuși ființe complet libere, independente, care nu se află sub constrângerea Mea și totuși nu gândesc și nu doresc altfel, pentru că au ajuns din nou la gradul de perfecțiune în care se aflau la început.. Doar cea mai intimă legătură cu Mine îi va permite să audă și Cuvântul Meu, dar chiar și atunci aceasta îi va garanta ființei beatitudinea și viața veșnică....

Amin

"Im Anfang war das Wort...."

Eines will Ich immer wieder betonen, daß Ich das Wort bin von Ewigkeit.... Ich bin das Wort.... Doch es war das Wort im Anfang bei Gott.... Wie wollet ihr dies verstehen? Ich Selbst bin alles in allem, denn alles, was besteht, ist ausgestrahlte Kraft, der Ich das Leben gab.... Ich erschuf Mir gleichgeartete Wesen, die in ihrer Ursubstanz das gleiche waren wie Ich Selbst: göttliche Liebekraft.... Und mit diesen Wesen stand Ich von Anbeginn in Verbindung durch "das Wort".... Also war das Wort im "Anfang".... als die Wesen von Mir ins Leben gerufen wurden.... Zuvor war nichts da, das Mein Wort hören konnte, wenngleich Ich immer und ewig das Wort in Mir trug, denn Ich bin ein selbstbewußtes, denkendes Wesen, Das Seinen Willen in die Tat umsetzte und also erschaffen konnte, was Ihm als Idee oder Gedanke vorschwebte.... Die Wesen nun, die aus Meiner Kraft hervorgegangen waren, wurden wohl als selbständig aus Mir herausgestellt, doch Ich blieb mit ihnen in ständiger Verbindung durch "Mein Wort".... Ich sprach zu ihnen, sie verstanden Mich und waren darum unermeßlich selig.... Ich Selbst war das Wort, denn obgleich sie Mich nicht zu schauen vermochten, bewies ihnen Mein Wort doch Meine Existenz, sie wußten, daß es von dem Wesen ausging, Das sie erschaffen hatte und Das sie übermächtig liebte. Dieses Mein Wort war das eigentliche Leben in ihnen, es war der unaufhaltsam ihnen zufließende Kraftstrom, der ihnen höchste Erkenntnis schenkte, denn durch Mein Wort wurde ihnen alles verständlich, sie erfaßten alle Zusammenhänge, sie wußten von der Urkraft, Der sie entströmt waren, und sie standen mit dieser Urkraft in ständiger Verbindung, denn sie hörten Sie, Die in endloser Liebe mit ihnen verkehrte durch das Wort.... Ich war das Wort Selbst, Das aber erst Sich äußerte jenen Geschöpfen gegenüber, die Ich ins Leben rief.... Und für diese Wesen also gab es einen Anfang, während Ich Selbst bin von Ewigkeit.... Es gibt aber für die von Mir erschaffenen Wesen kein Ende.... Sie werden bestehenbleiben bis in alle Ewigkeit, und immer wird ihre größte Seligkeit darin bestehen, Mich Selbst durch Mein Wort zu erleben, von Mir angesprochen zu werden und einen seligen Austausch führen zu können. Doch ein großer Teil der geschaffenen Wesen verscherzte sich die Gnade und die Seligkeit, Mein Wort zu vernehmen, denn sie wehrten Meinen Liebekraftstrom ab und wurden unfähig, Mich zu hören, weil sie sich entfernten von Mir und jeglichen Austausch durch das Wort verhinderten, sie verschlossen sich und wurden zu toten Wesen, weil sie keinerlei Bindung mehr hatten mit Mir.... Und sie gingen auch aller Seligkeit verlustig, die nur Meine zur Form gewordene Liebeanstrahlung.... Mein Wort.... ihnen bereitete. Die innige Bindung mit Mir hat auch unwiderruflich das Ertönen Meines Wortes zur Folge, die Abkehr von Mir jedoch muß immer gleichbedeutend sein mit dem Verstummen Meiner Liebeäußerung, Meines Wortes.... Aber das Wesen wird ewig kein Ende mehr nehmen, doch selig wird es immer nur sein, wenn es Mein Wort vernehmen kann, oder auch: Das Wort bin Ich Selbst, und nur Meine Gegenwart bereitet dem Wesen Seligkeit, und Meine Gegenwart wird sich immer beweisen, indem das Wesen Mich hören kann.... Und was Ich ihm sage, wird das Wesen ungemein beglücken, denn es schenkt ihm hellstes Licht, Erkennen seines Ursprungs und Erkennen Meines Wesens, Meines Waltens und Wirkens in der ganzen Unendlichkeit.... Ein solches Wissen beglückt das Wesen, besonders dann, wenn es lange zuvor sich in einem unwissenden Zustand befand, wenn es lange Zeit getrennt war von Mir und als isoliertes Wesen jegliche Bindung mit Mir aufgegeben hatte und darum auch unselig war. Sowie es wieder Mein Wort vernehmen kann, wie es war im Anfang, ist es auch wieder selig zu nennen, denn Mein Wort zu hören beweiset auch Meine Gegenwart, und Meine Gegenwart beweiset, daß sich das Wesen wieder dem Urzustand nähert, wie es war zum Anbeginn.... daß es wieder zu dem göttlichen Geschöpf geworden ist, das in aller Vollkommenheit aus Mir hervorgegangen war, das Meine übergroße Liebe ins Leben rief, um es beglücken zu können auf ewig. Die enge Bindung mit Mir ist erst bewiesen durch das Vernehmen Meines Wortes, denn wo das Wort tönet, bin Ich Selbst, Der Ich das "Wort" bin von Ewigkeit.... Und all Mein Denken, Wollen und Wirken will Ich auf Meine Geschöpfe übertragen, und es geschieht dies immer nur durch das Wort, durch den Kontakt zwischen dem Wesen und Mir, der das Ertönen des Wortes möglich macht. Und dieses Wort wieder ist der zur Form geprägte Gedanke aus Mir.... An allem Meinem Denken, Wollen und Wirken will Ich Meine Geschöpfe teilnehmen lassen, und darum strömt Mein Wort ihnen zu, und die Wesen finden darin ihre Beglückung, daß sie sich Meinem Willen gänzlich unterstellen dürfen, daß sie das gleiche Denken und Wollen in sich haben und daß sie dennoch gänzlich freie, selbständige Wesen sind, die nicht unter Meinem Zwang stehen und doch nicht anders denken und wollen, weil sie wieder den Grad der Vollkommenheit erreicht haben, in dem sie standen im Anbeginn.... Nur die innigste Verbindung mit Mir lässet sie auch Mein Wort vernehmen, doch dieses verbürgt auch dann dem Wesen die Seligkeit und ein ewiges Leben....

Amen