• Înapoi

De unde a apărut răul?....

Nu puteți măsura distanța abisală în care s-a plasat primul spirit căzut prin opoziția sa față de Mine, Dumnezeul și Creatorul său din eternitate. El M-a recunoscut pe Mine, s-a aflat într-o plinătate de lumină care excludea orice deficiență de recunoaștere.... a primit dovada iubirii și a puterii Mele din eternitate; a știut că a ieșit din Mine, că Eu l-am lăsat să se ridice; a fost nemărginit de fericit primind puterea Mea de iubire, iar el a folosit această putere conform voinței sale, ceea ce i-a sporit constant fericirea.... și totuși el s-a îndepărtat de Mine.... S-a răzvrătit împotriva Mea, a respins iubirea Mea și s-a scufundat în adâncuri fără fund.... El a devenit antiteza Mea, pe care o creasem cândva după chipul Meu.... Și acum, voi, oamenii, vă întrebați cum a fost posibil acest lucru, din moment ce prima ființă, purtătoarea luminii, a fost creată perfectă, întrucât nimic imperfect nu putea ieși din Mine.... La această întrebare nu se poate răspunde decât în așa fel încât și perfecțiunea să nu cunoască nicio limitare, nicio restricție, să se poată desfășura în toate direcțiile fără a fi împiedicată. Liberul arbitru este o parte esențială a perfecțiunii.... Perfecțiunea include faptul că totul are o măsură justă, dar acest lucru înseamnă, de asemenea, că liberul arbitru poate depăși măsura justă și că ordinea legală este astfel răsturnată. Ordinea legală este justa măsură în toate lucrurile. Prin urmare, atunci când voința liberă se abate de la măsura justă, apare și o dezordine, o stare care nu mai este în acord cu voința Mea, cu ordinea Mea eternă. Astfel, ceva inițial divin, bun, se transformă în ceea ce nu este dumnezeiesc.... în ceea ce se opune lui Dumnezeu.... Și acesta este, așadar, conceptul de "păcat".... Dar trebuie să fie posibilă depășirea "dreptei măsuri", altfel voința liberă nu ar putea fi pusă în acțiune, ci ar putea la fel de bine să rămână în acord cu ordinea eternă. Or, este cu siguranță posibil ca o ființă creată de Mine să se miște în gândire și voință greșit, deoarece posedă această libertate a voinței.... dar ea nu este niciodată împinsă de Mine Însumi în această gândire și voință greșită, deoarece ar fi imposibil ca Eu, ca Ființa cea mai perfectă, să am vreodată o gândire greșită, astfel că afirmația că am și rău în Mine este greșită.... Nici măcar ființa care a ieșit din Mine nu avea răul în sine atunci când am creat-o.... Totul era prezent în ea în justa măsură, astfel încât nu a trebuit să cadă.... Dar pentru că gândirea și voința perfectului erau nelimitate, putea de asemenea să depășească măsura justă.... putea să se piardă pe sine și să iasă din ordinea eternă.

(10.6.1960) Dar această confuzie spirituală a ființei nu putea avea loc decât atunci când se îndepărta de Mine, când împiedica astfel Cuvântul Meu să răsune în ea, căci Cuvântul Meu nu putea da și cere decât perfecțiune.... Cuvântul Meu nu ar fi determinat niciodată ființa să iasă din ordinea Mea eternă, dar de îndată ce legătura cu Mine s-a slăbit și ființa nu a mai ascultat vocea Mea, ea a putut de asemenea să gândească și să vrea în direcția greșită, deoarece această posibilitate i-a fost deschisă datorită deciziei sale de voință. Cu toate acestea, "păcatul".... a fost întotdeauna voința greșită.... în afara Mea, în care Eu nu puteam gândi și vrea decât într-o ordine justă. Eu Însumi am fost perfect, am creat ființe perfecte și ele au rămas perfecte atâta timp cât au menținut legătura cu Mine, pe care, totuși, o puteau și elibera, ca semn că posedau liberul arbitru. Dar legătura cu Mine garanta voința și gândirea corectă.... detașarea de Mine a dus la voință și gândire greșite. Căci ființa tindea acum spre ceva în afara Mea.... Lucifer, purtătorul de lumină, s-a pus în locul Meu, deși Mă recunoștea ca sursă primordială.... Ființele care au apărut din noi l-au pus pe Lucifer în locul Meu, deși aveau și ele lumina cunoașterii.... Astfel, ele au efectuat detașarea de Mine în mod voit și acum nu mai erau în ordinea corectă, măsura justă nu mai era în ele, ci acum predomina negativul.... în timp ce în ordinea justă predomină pozitivul, sau de asemenea: Perfecțiunea s-a pierdut, și din această schimbare de voință a apărut ceva imperfect care s-a exprimat în mod negativ și astfel s-a îndepărtat tot mai mult de Mine. Ceva din afara Mea s-a mișcat, de asemenea, în afara ordinii drepte, pentru că numai în Mine, ca Ființa cea mai perfectă, poate fi ordinea dreaptă și pentru că tot ceea ce nu corespunde acestei ordini este rău.... adică păcatul. Și astfel, întrebarea dacă port răul în Mine se răspunde de la sine. Nimic rău nu poate fi în Mine, altfel nu aș fi perfect. Iar răul este întotdeauna doar ceea ce iese din această perfecțiune și pervertește orice măsură justă, răsturnând astfel ordinea eternă care este principiul fundamental al ființei Mele. Dar a trebuit să dau fiecărei ființe liberul arbitru ca dovadă a divinității sale, iar aceasta trebuie să aibă posibilitatea de a se schimba în fiecare direcție.... Și astfel, ființa însăși a creat răul atunci când a apostaziat față de Mine, când a ieșit din ordinea eternă, când a vrut în mod negativ să-și folosească forța pentru a lucra împotriva Mea.... când s-a îndepărtat de Mine. Și de dragul scopului Meu suprem.... ca creaturile Mele să devină "copii".... nu am împiedicat ființa spirituală, ci aceasta putea la fel de bine să rămână cu Mine, nu era nevoie să devină păcătoasă și să cadă, putea rămâne perfectă în liberul arbitru și să se bucure de fericirea supremă la care, totuși, a renunțat în mod voluntar.

Amin

De onde veio o mal? ....

Não podeis medir a distância abismal em que o espírito que caiu pela primeira vez se colocou através da sua oposição a Mim, seu Deus e Criador desde a eternidade. Ele reconheceu-me, ele estava numa plenitude de luz que excluía qualquer deficiência de reconhecimento.... ele recebeu a evidência do Meu amor e força através da eternidade; ele sabia que tinha vindo de Mim, que eu o tinha deixado levantar-se; ele era imensamente feliz em receber a Minha força de amor, e ele usou essa força de acordo com a sua vontade, que constantemente aumentava a sua felicidade.... e mesmo assim ele afastou-se de Me.... Ele se rebelou contra Mim, rejeitou Meu amor e mergulhou em profundezas sem fundo.... Ele tornou-se a Minha antítese, que uma vez criei em Minha imagem.... E agora vocês humanos perguntam como isso poderia ter sido possível, desde que o primeiro ser, o portador da luz, foi criado perfeito, já que nada imperfeito poderia emergir de Mim.... Esta pergunta só pode ser respondida de tal forma que a perfeição também não conhece nenhuma limitação, nenhuma restrição, que poderia se desdobrar em todas as direções sem ser dificultada. O livre arbítrio é uma parte essencial da perfeição.... A perfeição inclui que tudo tem uma medida justa, mas isso também significa que o livre arbítrio pode exceder a medida justa e que a ordem legal é, assim, anulada. A ordem legal é apenas uma medida em todas as coisas. Portanto, quando o livre arbítrio se afasta da medida justa, também ocorre uma desordem, um estado que já não concorda com a Minha vontade, com a Minha ordem eterna. Assim, algo originalmente divino, bom, muda para o ímpio.... em God-opposing.... E este, então, é o conceito de "pecado" .... Mas deve ser possível exceder a "medida justa", caso contrário o livre arbítrio não poderia ser posto em ação, mas poderia muito bem permanecer com a ordem eterna. Agora é certamente possível que um ser criado por Mim possa mover-se em pensamento errado e vontade porque possui essa liberdade de vontade.... mas nunca é empurrado para este pensamento errado e disposto por Mim mesmo, porque seria impossível para Mim, como o Ser mais perfeito, alguma vez ter um pensamento errado, portanto a afirmação de que Eu também tenho o mal dentro de Mim mesmo é errada.... Mesmo o ser que emergiu de Mim não tinha o mal em si mesmo quando o criei.... Tudo estava presente nela em justa medida, para que não tivesse de cair.... Mas como o pensamento e a vontade do perfeito era ilimitado, também podia ultrapassar a justa medida.... pode perder-se a si mesma e sair da ordem eterna.

(10.6.1960) Entretanto, essa confusão espiritual do ser só poderia ocorrer quando se afastasse de Mim, quando assim impedia que a Minha Palavra ressoasse nela, pois a Minha Palavra não podia dar e exigir nada mais do que a perfeição.... Minha Palavra nunca teria feito com que o ser deixasse Minha ordem eterna, mas assim que o vínculo Comigo foi solto e o ser não mais escutou Minha voz também foi capaz de pensar e querer na direção errada, porque esta possibilidade estava aberta a ele devido à sua decisão de vontade. No entanto o 'pecado' .... foi sempre a vontade errada.... fora de mim, que só poderia pensar e querer em uma ordem justa. Eu mesmo era perfeito, eu criei seres perfeitos e eles permaneceram perfeitos enquanto mantiveram a ligação comigo que, no entanto, também podiam liberar como sinal de que possuíam livre arbítrio. Mas o vínculo comigo garantiu a vontade certa e pensando.... o desapego de mim resultou em vontade e pensamento errados. Pois o ser estava agora a lutar por algo fora de Mim.... Lúcifer, o portador da luz, colocou-se em Meu lugar, embora me tenha reconhecido como a fonte original.... Os seres que surgiram de nós colocaram Lúcifer em Meu lugar, embora também tivessem a luz do conhecimento.... Por isso, eles levaram a cabo o desprendimento de Mim voluntariamente e agora já não estavam na ordem certa, a medida justa já não estava neles, mas a negativa agora predominava...., enquanto que na ordem justa predomina a positiva, ou também: a perfeição perdeu-se e algo imperfeito emergiu desta mudança de vontade que se expressou de forma negativa e assim se distanciou cada vez mais de Mim. Algo fora de Mim também saiu da ordem dos justos, porque só em Mim, como o Ser mais perfeito, pode ser a ordem dos justos e porque tudo o que não corresponde a esta ordem é mau.... isto é, sin.... é pecado. E assim a questão de saber se eu carrego o mal em Mim responde por si mesma. Nada de mal pode estar em mim, senão eu não seria perfeito. E o mal é sempre apenas o que sai dessa perfeição e perverte todas as medidas justas, derrubando assim a ordem eterna que é o princípio fundamental do Meu ser. Mas eu tive que dar a cada ser o livre arbítrio como prova de sua divindade, e isso deve ter a possibilidade de mudar em todas as direções.... E assim o próprio ser criou o mal quando apostatou de Mim, quando saiu da ordem eterna, quando quis usar negativamente a sua força para trabalhar contra Mim.... quando se distanciou de mim. E para o bem do Meu derradeiro objectivo.... que as Minhas criaturas se tornem 'crianças' .... Eu não impedia o ser espiritual, mas ele podia muito bem permanecer comigo, não precisava tornar-se pecador e cair, podia permanecer perfeito em livre arbítrio e gozar da felicidade suprema que, no entanto, tinha se rendido voluntariamente._>Amém