• Înapoi

De unde a apărut răul?....

Nu puteți măsura distanța abisală în care s-a plasat primul spirit căzut prin opoziția sa față de Mine, Dumnezeul și Creatorul său din eternitate. El M-a recunoscut pe Mine, s-a aflat într-o plinătate de lumină care excludea orice deficiență de recunoaștere.... a primit dovada iubirii și a puterii Mele din eternitate; a știut că a ieșit din Mine, că Eu l-am lăsat să se ridice; a fost nemărginit de fericit primind puterea Mea de iubire, iar el a folosit această putere conform voinței sale, ceea ce i-a sporit constant fericirea.... și totuși el s-a îndepărtat de Mine.... S-a răzvrătit împotriva Mea, a respins iubirea Mea și s-a scufundat în adâncuri fără fund.... El a devenit antiteza Mea, pe care o creasem cândva după chipul Meu.... Și acum, voi, oamenii, vă întrebați cum a fost posibil acest lucru, din moment ce prima ființă, purtătoarea luminii, a fost creată perfectă, întrucât nimic imperfect nu putea ieși din Mine.... La această întrebare nu se poate răspunde decât în așa fel încât și perfecțiunea să nu cunoască nicio limitare, nicio restricție, să se poată desfășura în toate direcțiile fără a fi împiedicată. Liberul arbitru este o parte esențială a perfecțiunii.... Perfecțiunea include faptul că totul are o măsură justă, dar acest lucru înseamnă, de asemenea, că liberul arbitru poate depăși măsura justă și că ordinea legală este astfel răsturnată. Ordinea legală este justa măsură în toate lucrurile. Prin urmare, atunci când voința liberă se abate de la măsura justă, apare și o dezordine, o stare care nu mai este în acord cu voința Mea, cu ordinea Mea eternă. Astfel, ceva inițial divin, bun, se transformă în ceea ce nu este dumnezeiesc.... în ceea ce se opune lui Dumnezeu.... Și acesta este, așadar, conceptul de "păcat".... Dar trebuie să fie posibilă depășirea "dreptei măsuri", altfel voința liberă nu ar putea fi pusă în acțiune, ci ar putea la fel de bine să rămână în acord cu ordinea eternă. Or, este cu siguranță posibil ca o ființă creată de Mine să se miște în gândire și voință greșit, deoarece posedă această libertate a voinței.... dar ea nu este niciodată împinsă de Mine Însumi în această gândire și voință greșită, deoarece ar fi imposibil ca Eu, ca Ființa cea mai perfectă, să am vreodată o gândire greșită, astfel că afirmația că am și rău în Mine este greșită.... Nici măcar ființa care a ieșit din Mine nu avea răul în sine atunci când am creat-o.... Totul era prezent în ea în justa măsură, astfel încât nu a trebuit să cadă.... Dar pentru că gândirea și voința perfectului erau nelimitate, putea de asemenea să depășească măsura justă.... putea să se piardă pe sine și să iasă din ordinea eternă.

(10.6.1960) Dar această confuzie spirituală a ființei nu putea avea loc decât atunci când se îndepărta de Mine, când împiedica astfel Cuvântul Meu să răsune în ea, căci Cuvântul Meu nu putea da și cere decât perfecțiune.... Cuvântul Meu nu ar fi determinat niciodată ființa să iasă din ordinea Mea eternă, dar de îndată ce legătura cu Mine s-a slăbit și ființa nu a mai ascultat vocea Mea, ea a putut de asemenea să gândească și să vrea în direcția greșită, deoarece această posibilitate i-a fost deschisă datorită deciziei sale de voință. Cu toate acestea, "păcatul".... a fost întotdeauna voința greșită.... în afara Mea, în care Eu nu puteam gândi și vrea decât într-o ordine justă. Eu Însumi am fost perfect, am creat ființe perfecte și ele au rămas perfecte atâta timp cât au menținut legătura cu Mine, pe care, totuși, o puteau și elibera, ca semn că posedau liberul arbitru. Dar legătura cu Mine garanta voința și gândirea corectă.... detașarea de Mine a dus la voință și gândire greșite. Căci ființa tindea acum spre ceva în afara Mea.... Lucifer, purtătorul de lumină, s-a pus în locul Meu, deși Mă recunoștea ca sursă primordială.... Ființele care au apărut din noi l-au pus pe Lucifer în locul Meu, deși aveau și ele lumina cunoașterii.... Astfel, ele au efectuat detașarea de Mine în mod voit și acum nu mai erau în ordinea corectă, măsura justă nu mai era în ele, ci acum predomina negativul.... în timp ce în ordinea justă predomină pozitivul, sau de asemenea: Perfecțiunea s-a pierdut, și din această schimbare de voință a apărut ceva imperfect care s-a exprimat în mod negativ și astfel s-a îndepărtat tot mai mult de Mine. Ceva din afara Mea s-a mișcat, de asemenea, în afara ordinii drepte, pentru că numai în Mine, ca Ființa cea mai perfectă, poate fi ordinea dreaptă și pentru că tot ceea ce nu corespunde acestei ordini este rău.... adică păcatul. Și astfel, întrebarea dacă port răul în Mine se răspunde de la sine. Nimic rău nu poate fi în Mine, altfel nu aș fi perfect. Iar răul este întotdeauna doar ceea ce iese din această perfecțiune și pervertește orice măsură justă, răsturnând astfel ordinea eternă care este principiul fundamental al ființei Mele. Dar a trebuit să dau fiecărei ființe liberul arbitru ca dovadă a divinității sale, iar aceasta trebuie să aibă posibilitatea de a se schimba în fiecare direcție.... Și astfel, ființa însăși a creat răul atunci când a apostaziat față de Mine, când a ieșit din ordinea eternă, când a vrut în mod negativ să-și folosească forța pentru a lucra împotriva Mea.... când s-a îndepărtat de Mine. Și de dragul scopului Meu suprem.... ca creaturile Mele să devină "copii".... nu am împiedicat ființa spirituală, ci aceasta putea la fel de bine să rămână cu Mine, nu era nevoie să devină păcătoasă și să cadă, putea rămâne perfectă în liberul arbitru și să se bucure de fericirea supremă la care, totuși, a renunțat în mod voluntar.

Amin

D'où est venu le mal ?

Vous ne pouvez pas mesurer l'abyssale distance dans laquelle est descendu l'esprit premier tombé avec sa résistance dans ses rapports avec son Dieu et Créateur de l'Éternité. Il Me reconnaissait, il se trouvait dans une Plénitude de Lumière qui excluait tout manque de reconnaissance. Il a reçu pendant des Éternités la confirmation de Mon Amour et de Ma Force. Il savait qu'il était procédé de Moi, que Je l'avais fait venir à l'existence. Il était incommensurablement bienheureux dans la réception de Ma Force d'Amour et il a employé cette Force selon sa volonté ce qui augmentait continuellement sa béatitude – malgré cela il s’en est allé loin de Moi. Il s'est rebellé contre Moi, il a repoussé Mon Amour et est tombé dans des profondeurs infinies – il est devenu Mon pole opposé, lui, qu'autrefois J'avais créé à Mon Image. Et maintenant vous les hommes posez la question, comment cela a-t-il été possible, parce que le premier être – le porteur de lumière – était parfait, vu que de Moi il ne peut procéder rien d'imparfait. À cette question il peut être répondu seulement que la Perfection ne connaît pas de limite, pas de restriction, qu’elle peut s'ouvrir dans toutes les directions sans en être empêchée. Et pour la Perfection il faut absolument la libre volonté. Le fait que tout soit à la juste mesure fait partie de la Perfection, et cela signifie aussi que la libre volonté peut dépasser la juste mesure et que de ce fait l'Ordre légal soit inversé. L'Ordre légal est la juste mesure dans toutes les choses. Si maintenant la libre volonté s'éloigne de la juste mesure, il surgit un désordre – une situation, qui ne coïncide plus avec Ma Volonté, avec Mon Ordre éternel. Donc quelque chose qui est originairement divin et bon se transforme en quelque chose de non divin, en quelque chose de contraire à Dieu. Le concept de « péché » est donc cela. Pouvoir dépasser la « juste mesure » doit d’ailleurs être possible, autrement la « libre volonté » ne pourrait pas être mise en œuvre, cependant elle peut également rester dans l'Ordre éternel. Maintenant il est bien possible qu'un être créé par Moi puisse se bouger dans des pensées et une volonté erronées, parce qu’il possède cette libre volonté. Mais il n'est jamais poussé par Moi-Même dans ces pensées et cette volonté erronées, parce que cela serait impossible, car Moi en tant que l'Être le Plus parfait, Je ne peux jamais avoir une pensée erronée,- donc l'affirmation que J'aie aussi en Moi le mal est fausse. Même l'être externalisé de Moi n'avait pas en lui le mal lorsque Je le créai. Tout en lui était présent dans une juste mesure, de sorte qu’il ne devait pas tomber. Mais vu que les pensées et la volonté de vouloir de l'être parfait sont illimitées, il pouvait aussi outrepasser la juste mesure – il pouvait se perdre et sortir de l'Ordre éternel. Cette confusion spirituelle de l'être a pu avoir lieu seulement lorsqu’il s'est détourné de Moi, c'est-à-dire lorsqu’il a empêché que Ma Parole résonne en lui – parce que Ma Parole ne pouvait pas donner et prétendre autre chose que la « Perfection ». Ma Parole n'aurait jamais poussé l'être à sortir de Mon Ordre éternel. Mais dès que le lien avec Moi fut desserré alors l'être n'écoutait plus « Ma Voix », il pouvait penser et vouloir dans une direction erronée, parce que cette possibilité était libre à cause de sa décision de volonté. Mais le « péché » était toujours là, la volonté était erronée, à l'envers de Moi qui peut toujours seulement penser et vouloir dans l’Ordre juste. Moi-même J’étais parfait ! Je créai des êtres parfaits et ceux-ci restèrent parfaits tant qu’ils maintinrent la liaison avec Moi, que cependant ils pouvaient aussi dénouer pour montrer qu’ils possédaient la libre volonté. La liaison avec Moi garantit une pensée et une volonté justes. Le détachement de Moi a pour effet des pensées et une volonté erronée. Parce que maintenant l'être tendait vers quelque chose « qui était en dehors de Moi ». Lucifer, le porteur de lumière, s’est mis lui-même à Ma place, bien qu’il Me reconnaissait en tant que Source primordiale et les êtres procédés de « Nous » placèrent Lucifer à Ma Place, bien qu’ils possédassent aussi la lumière de la connaissance. Donc ils effectuèrent la séparation de Moi volontairement et ils ne se trouvaient plus dans l’Ordre juste. En eux il n'y avait plus la « juste mesure », mais le négatif surabondait – alors que dans l’Ordre juste surabonde le positif, autrement dit : la Perfection alla se perdre et quelque chose d'imparfait procéda de ce changement de volonté et se manifesta d’une manière négative et donc s'éloignait toujours davantage de Moi. Quelque chose qui était en dehors de Moi a produit quelque chose hors de l’Ordre juste, parce que seulement en Moi, l’« Être le Plus parfait » peut régner l’Ordre juste et parce que tout ce qui ne correspond pas à cet Ordre, est mauvais – c’est le péché. Et ainsi la question trouve en elle-même la réponse : est-ce que Je porte en Moi le mal ? En Moi il ne peut pas y avoir quelque mal, autrement Je ne serais pas parfait. Et est mauvais seulement toujours ce qui sort de cette Perfection et inverse la juste mesure, c'est-à-dire inverse l'Ordre éternel qui est le Principe de base de Mon Être. Je devais cependant donner à chaque être comme preuve de Ma Divinité la libre volonté et celle-ci devait avoir la possibilité de se tourner dans toutes les directions. Et ainsi cet être a créé le mal lorsqu’il M'est devenu infidèle, lorsqu’il est sorti de l'Ordre éternel, lorsque d’une manière négative il a voulu exploiter sa force pour agir contre Moi – lorsqu’il s'est éloigné de Moi. C’est pour Moi Mon but ultime – que Mes créatures deviennent des « fils », Je n'ai pas empêché l'essentiel. Il n'avait pas besoin de devenir coupable et de tomber ; il pouvait rester parfait dans la libre volonté et jouir de la plus sublime béatitude, à laquelle cependant il a renoncé librement. Il ne peut de toute façon pas être nié que l'homme a le mal en lui ; parce qu'il ne se trouve pas encore dans l’Ordre juste, il est encore « en dehors de Moi » et doit d’abord être entré de nouveau dans l'Ordre Éternel, pour ensuite repousser tout seul tout le mal, pour être un être divin à Mon Image.

Amen