• Înapoi

Supraviețuirea sufletului după moarte....

De un singur lucru puteți fi siguri: Că trăiți, chiar dacă trupul vostru se descompune până la moarte.... Depinde însă de voi înșivă în ce stare trăiți după moartea trupului, dacă viața voastră este fericită, care poate fi numită, prin urmare, și viață adevărată, sau dacă vă aflați în întuneric și neputință, care sunt sinonime cu moartea, dar păstrați totuși conștiința existenței voastre și, prin urmare, trebuie să suferiți chinuri. Dar nu se va întâmpla niciodată să pieriți complet, să nu mai știți nimic despre voi înșivă și să vă stingeți existența. Și tocmai pentru că veți continua să existați, ar trebui să vă preocupați să vă creați o stare de fericire atât timp cât rămâneți pe acest Pământ ca ființă umană. Pentru că soarta voastră într-o zi în lumea de dincolo este o chestiune de voință proprie, voi înșivă o modelați în funcție de modul de viață pe care îl duceți pe Pământ. Dacă este o viață de iubire altruistă față de aproapele, puteți fi de asemenea siguri că vă așteaptă o soartă fericită..... Dar dacă trăiți doar în funcție de propriul ego, dacă vă lipsește această iubire față de aproapele și, prin urmare, și față de Dumnezeu, atunci vă puteți aștepta cu certitudine și la o stare de agonie, căci atunci puteți fi numiți săraci și nefericiți pentru că vă lipsește totul.... lumina, puterea și libertatea, dar pe care o simțiți cu toții ca pe o agonie fără nume. Faptul că voi, oamenii de pe Pământ, credeți atât de puțin în supraviețuire este de asemenea decisiv pentru modul vostru de viață, căci sunteți iresponsabili față de sufletul vostru, deoarece nu credeți că acesta va continua să existe chiar dacă trupul vostru va muri. Și nu credeți că sufletul este până la urmă adevăratul vostru sine, că el simte exact la fel ca în viața pământească, că tânjește după fericire și strălucire și că regretă amarnic atunci când a obținut doar o singură dată o licărire de lumină a cunoașterii în care își recunoaște adevărata sa sarcină pământească și, privind înapoi, își reproșează cel mai amar că nu și-a îndeplinit-o. În schimb, sufletele cântă laude și mulțumiri cărora li se permite să intre în sfere pline de lumină și care pot fi acum active pline de forță și libertate pentru fericirea lor. Nu există pieire, dar starea de existență a sufletului este decisă de voi, oamenii care sunteți încă pe Pământ, căci acest timp v-a fost dat pentru a îmbunătăți starea sufletului, care este încă foarte deficitară la începutul întrupării, și aceasta (22.4. 1959) ar trebui, prin urmare, să fie opera sufletului ființei umane de a-și da o "viață" corectă, nepieritoare, pentru ca într-o zi să poată intra în împărăție în libertate și lumină, unde poate acum să lucreze conform stării sale de maturitate, care este într-adevăr posibilă în grade diferite, dar care poate fi numită întotdeauna viață atunci când sufletului i se permite odată să intre în împărăția luminii. Dar sufletul poate fi, de asemenea, la fel de imperfect format la sfârșitul vieții pământești, ba chiar se poate chiar să se fi întunecat și mai mult, și atunci starea lui este aceeași cu starea de moarte, atunci a folosit greșit viața pământească, nu s-a folosit de harul întrupării, și totuși nu va trece la cele veșnice.... Este o stare foarte tristă, jalnică și totuși din vina sa, căci numai voința ființei umane decide soarta sufletului, iar această voință este liberă. Dacă oamenii ar crede că există o continuare a vieții după moartea trupului.... atunci ar trăi mai responsabil pe Pământ și ar face un efort pentru a se înălța din adâncurile cele mai adânci.... Dar nici o ființă umană nu poate fi forțată să creadă, însă toată lumea va fi ajutată să atingă credința....

Amin

Het voortleven van de ziel na de dood

Een ding is zeker, dat u leeft, ook al is uw lichaam gedoemd te sterven. Maar het hangt alleen maar van uzelf af in welke toestand u leeft na uw lichamelijke dood. Of uw leven gelukzalig is, dat dan ook een echt leven genoemd kan worden, of dat u zonder licht bent en machteloos - wat gelijk staat met de dood, terwijl u toch het besef van uw bestaan behoudt en daarom smartelijk pijn moet lijden. Maar het zal nooit gebeuren dat u geheel vergaat, dat u niets meer van uzelf weet en dat uw existentie is weggevaagd. En omdat u nu eenmaal blijft bestaan, moest u er bezorgd om zijn uzelf een staat van geluk te verschaffen, zolang u als mens op deze aarde vertoeft.

Want uw lot later in het rijk hierna is een aangelegenheid van uw eigen wil. U hebt het in eigen hand al naargelang uw levenswandel die u op deze aarde leidt. Is het een leven in onbaatzuchtige naastenliefde, dan kunt u er ook zeker van zijn dat u een gelukzalig lot wacht. Leeft u echter maar voor uw eigen "ik" en ontbreekt het u aan liefde tot de naaste en dus ook tot GOD, dan kunt u ook met zekerheid een smartelijke toestand verwachten. Want dan bent u arm en ongelukkig te noemen omdat het u aan alles ontbreekt, aan licht , kracht en vrijheid, wat u dan als een onuitsprekelijke kwelling ondergaat.

Dat u, mensen op aarde zo weinig geloof hecht aan een voortleven, heeft ook zijn invloed op uw levenswandel. U handelt onverantwoordelijk tegenover uw ziel omdat u niet gelooft dat zij bestaan blijft wanneer uw lichaam sterft. En u gelooft niet dat de ziel uw eigenlijke "ik" is en dat zij alles net zo ervaart als in het aardse leven. Dat zij naar geluk en licht verlangt en dat het haar bitter berouwt wanneer zij eens een glimpje licht aan inzicht heeft verworven, waardoor zij haar eigenlijke aardse opdracht inziet en terugziende zich de bitterste verwijten maakt deze niet vervuld te hebben. Terwijl de zielen die de lichtsferen mogen ingaan lof en dank zingen, en vol van kracht en in vrijheid nu werkzaam kunnen zijn tot eigen gelukzaligheid.

Een vergaan is er dus niet. Maar in welke gesteldheid de ziel haar bestaan ervaart, beslist u, mensen zelf op deze aarde. Want deze tijd is u gegeven opdat u de staat van uw ziel, die in het begin van uw menswording nog zeer gebrekkig is, verbetert. En daarom moet de arbeid aan de ziel van de mens deze zijn, zichzelf een waar en onvergankelijk leven te bezorgen, opdat die eenmaal in vrijheid het rijk van licht kan ingaan waar zij nu naar haar staat van rijpheid werken kan, die wel in verschillende graden mogelijk is, maar altijd dan pas leven genoemd kan worden wanneer de ziel eenmaal het rijk van het licht betreden mag.

De ziel kan echter ook aan het einde van haar aardse leven even gebrekkig zijn als in het begin. Ja, zij kan zelfs nog meer verduisterd zijn geworden en dan is haar toestand net die van de dood. Dan heeft zij haar leven op aarde misbruikt, zij heeft de genade van haar belichaming niet benut en toch zal ze niet vergaan. En dit is een zeer treurige en beklagenswaardige toestand, en toch door eigen schuld, want alleen de wil van de mens is beslissend voor het lot van de ziel - en deze wil is vrij.

Als de mensen toch maar geloven wilden dat er een voortleven is na de dood, dan zouden zij meer bewust van hun verantwoordelijkheid leven op aarde en zich inspannen uit de diepste diepte op te stijgen. Maar ook tot geloven kan geen mens gedwongen worden, doch ieder wordt geholpen om tot geloven te komen.

Amen