• Înapoi

Nu dispoziția, ci iubirea determină voința....

Depinde de voi toți unde vă îndreptați voința, deși cu siguranță vă va fi indicat de către Cuvântul Meu ce succes vă va aduce fiecare direcție a voinței. Cu toate acestea, nici măcar Cuvântul Meu nu vă obligă, pentru că și voi puteți să-l acceptați sau să-l respingeți din nou în funcție de natura și de iubirea voastră. Căci dragostea determină voința voastră.... Veți iubi întotdeauna ceea ce vă străduiți să obțineți, fie că este bun sau rău; dorința voastră este îndreptată spre acel lucru, și astfel și voința voastră este de asemenea.... bună sau rea. Veți simți întotdeauna dragoste pentru ceea ce vă doriți, dar dacă dragostea este direcționată corect sau greșit este determinată de dezvoltarea voastră spirituală. Acum puteți obiecta cu siguranță că iubirea este plasată în ființa umană, că iubirea pentru rău se naște și ea în inimă și că ființa umană este, prin urmare, o victimă a dorințelor care dorm în ea. Și această obiecție este într-o oarecare măsură justificată.... că în ființa umană se odihnesc toate instinctele și dorințele care nu au fost încă depășite în etapele preliminare individuale în legea constrângerii, că ființa umană aduce deci aceste instincte cu ea în viața pământească pentru a le cuceri acum și a se lepăda complet de ele. Aceste însușiri sunt așadar prezente în ființa umană și de aceea stimulează întotdeauna dorințele. Acestea doresc împlinirea și adesea devin atât de puternice în ființa umană încât o domină complet. Lupta împotriva unor astfel de dorințe este adesea dificilă, însă omului i s-a dat de către Mine intelectul pentru a se gândi la sentimentele sale, pentru a lua măsuri adecvate împotriva lor. Este greșit să spunem că omul trebuie să acționeze conform dispoziției sale...ei bine dacă ar fi fost creat fără intelect și s-ar simți condus instinctiv.

Dar, din moment ce i se oferă suficiente oportunități în viața pământească pentru a acumula cunoștințe, din moment ce i se dă o linie directoare prin poruncile Mele de iubire, din moment ce are în el însuși un îndemnător și un avertizor tăcut care îl îndreaptă mereu spre voința Mea, și din moment ce acum poate să se gândească la orice, depinde acum numai de voința sa să ducă o luptă cu sine însuși atunci când este necesar, atunci când dorințele sale se opun la ceea ce ar trebui să facă în conformitate cu cunoașterea interioară.... Că nu ar putea să o facă este exclus, căci o voință serioasă îi asigură și folosirea forței, dar o voință slabă eșuează.... Și iarăși, un singur lucru este necesar pentru a întări o voință slabă.... credința în Iisus Hristos.... Oamenii care sunt încă puternic împovărați de particularități caracteristice din stadiile lor anterioare nu vor avea cu siguranță credință în Iisus Hristos, însă dacă se ocupă doar intelectual de aceasta, își vor anunța deja voința de a pătrunde adevărul și vor fi ajutați să găsească soluția potrivită.... Dar acolo unde întrebarea despre Iisus Hristos este respinsă fără ezitare, unde nu se face nici un efort pentru a găsi un răspuns, acolo voința este în mod evident îndreptată în jos, și acolo ființa umană va deveni cu siguranță o victimă a forțelor de jos, și totuși ea însăși dorește acest lucru și nu dispoziția sa este de vină. Căci ființa umană poate dori în ambele direcții, altfel nu s-ar putea vorbi de liberul arbitru. Și fiecare persoană poate și ar trebui să-și pună odată întrebarea despre sarcina vieții sale pământești.... În acest scop i-a fost dat intelectul....

Amin

Não disposição, mas o amor determina a vontade....

É a todos vós que cabe dirigir a vossa vontade, embora a Minha Palavra certamente vos indique o sucesso que cada direcção de vontade trará para vós. No entanto, mesmo a Minha Palavra não o obriga, porque também o pode aceitar ou rejeitar novamente de acordo com a sua natureza e o seu amor. Pois o amor determina a sua vontade.... Amará sempre aquilo por que se esforça, quer seja bom ou mau; o seu desejo é dirigido para ele, e assim a sua vontade é também.... o bem ou o mal. Sentirá sempre amor pelo que deseja, mas se o amor é bem ou mal dirigido determina o seu desenvolvimento espiritual. Agora pode certamente objectar que o amor é colocado no ser humano, que o amor do mal também nasce no coração e que o ser humano é, portanto, vítima dos desejos que nele adormecem. E esta objecção é até certo ponto justificada.... de que todos os instintos e desejos repousam no ser humano que ainda não foram superados nas fases preliminares individuais da lei da compulsão, de que o ser humano traz consigo estes instintos para a vida terrena a fim de agora os conquistar e de os descartar completamente. Estas qualidades estão, portanto, presentes no ser humano e, por isso, estimulam sempre os desejos. Querem realização e muitas vezes tornam-se tão poderosos no ser humano que o dominam completamente. A luta contra tais desejos é muitas vezes difícil, mas o ser humano recebeu de Mim o intelecto para pensar nos seus sentimentos a fim de tomar as medidas adequadas contra eles. É errado dizer que o ser humano tem de agir de acordo com a sua disposição se foi criado sem intelecto e se sentiu instintivamente impelido.

Mas como lhe foi dada oportunidade suficiente na vida terrena para reunir conhecimentos, uma vez que lhe é dada uma orientação através dos Meus mandamentos de amor, uma vez que tem dentro de si um admoestador e um admoestador silencioso que o aponta sempre para a Minha vontade, e uma vez que agora pode pensar em tudo, cabe agora apenas à sua vontade travar uma batalha consigo mesmo quando é necessário, quando os seus desejos resistem ao que deve fazer de acordo com a realização interior.... Que ele não o poderia fazer está fora de questão, pois uma vontade sincera também lhe assegura o uso da força, mas uma vontade fraca falha.... E mais uma vez, só uma coisa é necessária para fortalecer uma fraca vontade.... a fé em Jesus Cristo.... As pessoas que ainda estão muito carregadas de idiossincrasias das suas fases anteriores não terão certamente fé em Jesus Cristo, no entanto, se apenas lidarem com ela intelectualmente, já anunciarão a sua vontade de sondar a verdade e serão ajudadas a encontrar a solução certa.... Mas onde a pergunta sobre Jesus Cristo é rejeitada sem hesitação, onde não é feito nenhum esforço para encontrar uma resposta, é aí que a vontade é obviamente dirigida para baixo, e aí o ser humano será certamente uma vítima das forças vindas de baixo, mas ele próprio a quer e não é a sua disposição que é culpado. Para o ser humano pode querer em ambos os sentidos, caso contrário não se poderia falar de livre arbítrio. E cada pessoa pode e deve uma vez fazer a si própria a pergunta sobre a sua tarefa de vida terrena.... Para este efeito, foi-lhe dado intelecto...._>Ámen