• Înapoi

Întruparea ca om consecință a păcatului.... Lucrarea de răscumpărare....

Întruparea voastră ca om este consecința păcatului. A trebuit să luați o formă subordonată, o formă care este efemeră, care, prin urmare, a fost creată de Mine doar pe durata șederii voastre în ea și care va rămâne mereu trecătoare, deoarece substanța ei este materia, ceva spiritual imatur care necesită un timp extrem de îndelungat pentru a anima un corp uman precum sufletul vostru. Această formă exterioară a voastră este o povară, o cătușă, care impune constrângeri ființei spirituale adăpostite în ea, astfel că starea spiritualului nu este fericirea. Ea se află într-o stare de judecată, iar această judecată este rezultatul păcatului, al fostei răzvrătiri împotriva Mea și al întoarcerii de la Mine.... Păcatul este o ofensă adusă iubirii. Iubirea este ceva divin de sublim, este substanța primordială a Mea, astfel că o ofensă adusă iubirii este și o ofensă adusă Mie, care nu poate rămâne nepedepsită conform justiției divine. Păcatul nu poate fi anulat de iubirea Mea, dar trebuie ispășit, altfel dreptatea Mea nu ar fi satisfăcută.... Acest act de justiție are loc prin alungarea substanței spirituale, care Mi s-a împotrivit cândva, într-o formă materială, ceea ce înseamnă întotdeauna o îngrădire pentru ea. Această robie este, prin urmare, o consecință a păcatului și, astfel, toate substanțele spirituale care sunt legate în creația materială până la ființa umană sunt supuse judecății. Aceasta ispășește, ca să spunem așa, vina pe care a suferit-o prin păcatul fostei sale răzvrătiri împotriva Mea. Procesul de ispășire durează însă un timp infinit și nu s-ar încheia nici cu ultima întrupare ca ființă umană, deoarece vina este neconceput de mare și ispășirea nu ar putea fi făcută în timpul scurt al vieții pământești.... pe care o cerea această mare vinovăție.

Amin

A encarnação como uma consequência humana do pecado.... Trabalho de redenção....

O seu ser como ser humano é o resultado do pecado. Tiveste de assumir uma forma subordinada, uma forma que é impermanente, que por isso só foi criada por Mim durante a tua estadia na mesma e que permanecerá sempre transitória porque a sua substância é matéria, algo espiritual imaturo que requer um tempo excessivamente longo para dar vida a um corpo humano como a tua alma. Esta sua forma externa é um fardo, um grilhão, que impõe constrangimentos ao ser espiritual nele abrigado, pelo que o estado do espiritual não é bem-aventurança. Está num estado de julgamento, e este julgamento é o resultado do pecado, da anterior rebelião contra Mim e do afastamento de Mim.... O pecado é uma ofensa contra o amor. O amor é algo divinamente sublime, é a substância original de Mim mesmo, portanto uma ofensa contra o amor é também uma ofensa contra Mim que não pode ficar impune de acordo com a justiça divina. O pecado não pode ser desfeito pelo Meu amor, mas tem de ser expiado ou a Minha justiça não ficaria satisfeita.... Este acto de justiça tem lugar através do banimento da substância espiritual, que uma vez me resistiu, sob uma forma material, o que significa sempre um grilhão para ela. Daí que esta escravidão seja uma consequência do pecado, e assim todas as substâncias espirituais que estão ligadas na criação material até ao ser humano estão sob julgamento. É, por assim dizer, expiar a culpa em que incorreu devido ao pecado da sua anterior rebelião contra Mim. O processo de expiação, porém, dura um tempo infinito e também não terminaria com a última encarnação como ser humano, já que a culpa é inconcebivelmente grande e a expiação não poderia ser feita no curto espaço de tempo da vida terrestre....