• Înapoi

Întruparea ca om consecință a păcatului.... Lucrarea de răscumpărare....

Întruparea voastră ca om este consecința păcatului. A trebuit să luați o formă subordonată, o formă care este efemeră, care, prin urmare, a fost creată de Mine doar pe durata șederii voastre în ea și care va rămâne mereu trecătoare, deoarece substanța ei este materia, ceva spiritual imatur care necesită un timp extrem de îndelungat pentru a anima un corp uman precum sufletul vostru. Această formă exterioară a voastră este o povară, o cătușă, care impune constrângeri ființei spirituale adăpostite în ea, astfel că starea spiritualului nu este fericirea. Ea se află într-o stare de judecată, iar această judecată este rezultatul păcatului, al fostei răzvrătiri împotriva Mea și al întoarcerii de la Mine.... Păcatul este o ofensă adusă iubirii. Iubirea este ceva divin de sublim, este substanța primordială a Mea, astfel că o ofensă adusă iubirii este și o ofensă adusă Mie, care nu poate rămâne nepedepsită conform justiției divine. Păcatul nu poate fi anulat de iubirea Mea, dar trebuie ispășit, altfel dreptatea Mea nu ar fi satisfăcută.... Acest act de justiție are loc prin alungarea substanței spirituale, care Mi s-a împotrivit cândva, într-o formă materială, ceea ce înseamnă întotdeauna o îngrădire pentru ea. Această robie este, prin urmare, o consecință a păcatului și, astfel, toate substanțele spirituale care sunt legate în creația materială până la ființa umană sunt supuse judecății. Aceasta ispășește, ca să spunem așa, vina pe care a suferit-o prin păcatul fostei sale răzvrătiri împotriva Mea. Procesul de ispășire durează însă un timp infinit și nu s-ar încheia nici cu ultima întrupare ca ființă umană, deoarece vina este neconceput de mare și ispășirea nu ar putea fi făcută în timpul scurt al vieții pământești.... pe care o cerea această mare vinovăție.

Amin

Verkörperung als Mensch Folge der Sünde.... Erlösungswerk....

Euer Sein als Mensch ist die Folge der Sünde. Ihr mußtet eine untergeordnete Form annehmen, eine Form, die unbeständig ist, die also von Mir nur für die Dauer eures Aufenthaltes in ihr geschaffen wurde und die immer vergänglich bleiben wird, weil ihre Substanz Materie ist, etwas unreifes Geistiges, das überaus langer Zeit benötigt, um gleich eurer Seele einen menschlichen Körper zu beleben. Diese eure Außenform ist für das darin sich bergende Geistige eine Last, eine Fessel, die ihm Zwang auferlegt, also ist der Zustand des Geistigen keine Glückseligkeit. Es befindet sich in einem Gericht, und dieses Gericht ist Folge der Sünde, der einstigen Auflehnung gegen Mich und der Abkehr von Mir.... Sünde ist ein Vergehen gegen die Liebe. Die Liebe ist etwas Göttlich-Erhabenes, sie ist die Ursubstanz Meiner Selbst, also ist ein Vergehen gegen die Liebe auch ein Vergehen gegen Mich, das nicht ungestraft bleiben kann laut göttlicher Gerechtigkeit. Es ist die Sünde nicht ungeschehen zu machen durch Meine Liebe, sondern sie muß gesühnt werden, ansonsten Meiner Gerechtigkeit nicht Genüge getan würde.... Dieser Gerechtigkeitsakt nun findet statt durch die Bannung des Mir einst Widerstand leistenden Geistigen in einer materiellen Form, die immer eine Fessel bedeutet für jenes. Es ist also diese Fessel eine Folge der Sünde, und somit befindet sich alles Geistige, das in der materiellen Schöpfung bis hinauf zum Menschen gebunden ist, im Gericht. Es sühnet gleichsam die Schuld, die es durch die Sünde der einstigen Auflehnung gegen Mich auf sich geladen hat. Der Sühnungsprozeß aber dauert endlose Zeiten und würde auch mit der letzten Verkörperung als Mensch nicht sein Ende finden, da die Schuld unfaßbar groß ist.... und die Sühne in der kurzen Erdenlebenszeit nicht geleistet werden könnte....