• Înapoi

Întruparea ca om consecință a păcatului.... Lucrarea de răscumpărare....

Întruparea voastră ca om este consecința păcatului. A trebuit să luați o formă subordonată, o formă care este efemeră, care, prin urmare, a fost creată de Mine doar pe durata șederii voastre în ea și care va rămâne mereu trecătoare, deoarece substanța ei este materia, ceva spiritual imatur care necesită un timp extrem de îndelungat pentru a anima un corp uman precum sufletul vostru. Această formă exterioară a voastră este o povară, o cătușă, care impune constrângeri ființei spirituale adăpostite în ea, astfel că starea spiritualului nu este fericirea. Ea se află într-o stare de judecată, iar această judecată este rezultatul păcatului, al fostei răzvrătiri împotriva Mea și al întoarcerii de la Mine.... Păcatul este o ofensă adusă iubirii. Iubirea este ceva divin de sublim, este substanța primordială a Mea, astfel că o ofensă adusă iubirii este și o ofensă adusă Mie, care nu poate rămâne nepedepsită conform justiției divine. Păcatul nu poate fi anulat de iubirea Mea, dar trebuie ispășit, altfel dreptatea Mea nu ar fi satisfăcută.... Acest act de justiție are loc prin alungarea substanței spirituale, care Mi s-a împotrivit cândva, într-o formă materială, ceea ce înseamnă întotdeauna o îngrădire pentru ea. Această robie este, prin urmare, o consecință a păcatului și, astfel, toate substanțele spirituale care sunt legate în creația materială până la ființa umană sunt supuse judecății. Aceasta ispășește, ca să spunem așa, vina pe care a suferit-o prin păcatul fostei sale răzvrătiri împotriva Mea. Procesul de ispășire durează însă un timp infinit și nu s-ar încheia nici cu ultima întrupare ca ființă umană, deoarece vina este neconceput de mare și ispășirea nu ar putea fi făcută în timpul scurt al vieții pământești.... pe care o cerea această mare vinovăție.

Amin

Embodiment as a human being consequence of sin.... work of redemption....

Your being as a human being is the result of sin. You had to take on a subordinate form, a form which is impermanent, which was therefore only created by Me for the duration of your stay in it and which will always remain transient because its substance is matter, something immature spiritual which requires an exceedingly long time in order to enliven a human body like your soul. This external form of yours is a burden, a fetter, which imposes constraints on the spiritual being sheltered in it, thus the state of the spiritual is not bliss. It is in a state of judgement, and this judgement is the result of sin, of the former rebellion against Me and the turning away from Me.... Sin is an offence against love. Love is something divinely sublime, it is the original substance of Myself, thus an offence against love is also an offence against Me which cannot go unpunished according to divine justice. The sin cannot be undone by My love but it has to be atoned for or My justice would not be satisfied.... This act of justice takes place through the banishment of the spiritual substance, which once resisted Me, in a material form, which always means a fetter for it. Hence this bondage is a consequence of sin, and thus all spiritual substances which are bound in the material creation up to the human being are under judgment. It is, as it were, atoning for the guilt it has incurred through the sin of its former rebellion against Me. The process of atonement, however, lasts an infinite amount of time and would not end with the last embodiment as a human being either, since the guilt is inconceivably great and the atonement could not be made in the short time of earthly life....