• Înapoi

Cunoașterea de sine.... Munca sufletului.... Milă.... Umilință....

Ființa umană riscă cel mai mult atunci când se supraevaluează, când crede că este foarte avansată în dezvoltarea sa spirituală și nu se recunoaște pe sine. Pentru că atunci îi lipsește smerenia, pe care, totuși, trebuie să o dovedească lui Dumnezeu dacă vrea să primească harul Său pentru a se maturiza mai departe. Doar cei care se cred mici se străduiesc să se ridice, doar cei care se simt slabi cer putere, iar dacă se apropie de Tatăl ceresc în rugăciune cu adâncă smerenie, puterea poate veni la ei. Ființa umană ar trebui să lucreze în mod constant asupra sa și poate face acest lucru numai dacă se vede ca fiind deficitară, dacă este conștientă de defectele și slăbiciunile sale și încearcă să scape de ele. Fiecare pas spre perfecțiune trebuie luptat cu trudă, pentru că lupta împotriva defectelor și slăbiciunilor presupune lupta împotriva propriei persoane, împotriva dorințelor, înclinației spre lume, spre materie, împotriva impulsurilor rele care împiedică sufletul să elibereze spiritul. Iar această luptă nu este ușoară atâta timp cât trupul încă mai face cereri care împiedică maturizarea sufletului. Dar mai întâi, ființa umană trebuie să se recunoască pe sine; trebuie să știe ce vrea Dumnezeu și în ce măsură voința sa se opune încă voinței lui Dumnezeu; trebuie să știe că Dumnezeu cere o schimbare completă spre iubire și trebuie să se gândească la ce înseamnă o schimbare spre iubire.... că în ființa umană nu va mai apărea niciun gând rău și, astfel, niciun gând rău nu va mai putea intra în sufletul său.... ca niciun gând rău să nu se nască în ființa umană și astfel să nu se săvârșească nicio faptă rea, că orice impuls din inima omului trebuie să fie bun și blând, că toate viciile trebuie combătute și că ființa umană trebuie să se educe pentru a fi blândă, pașnică, răbdătoare, miloasă și umilă. El trebuie să se urmărească în mod constant și își va găsi întotdeauna slăbiciuni și defecte dacă este serios în ceea ce privește munca sa de perfecționare.... nu va fi mulțimit de el însuși atâta timp cât va rămâne pe Pământ, pentru că nu va deveni atât de perfect pe Pământ încât să nu mai aibă nimic de criticat la adresa sa. El trebuie să tindă spre perfecțiune atâta timp cât trăiește, și o va face doar atâta timp cât este conștient de imperfecțiunea sa prin cea mai strictă autocritică și are cea mai fermă voință de a se înălța.... Și astfel trebuie să rămână în cea mai adâncă smerenie și să se considere pe sine și lucrarea sa mici și să ceară cu atât mai sincer acordarea harului, pentru ca puterea de la Dumnezeu să ajungă la el și să-i permită să ducă la bun sfârșit lucrarea de îmbunătățire a sufletului său, căci Dumnezeu dă harul Său celor smeriți....

Amin

Zelfkennis - Arbeid aan de ziel Genade - Deemoed

Het grootste gevaar is er wanneer de mens opgaat in zijn eigen welbehagen, wanneer hij meent vergevorderd te zijn en zichzelf en de ontwikkeling van zijn ziel niet doorziet. Want dan ontbreekt het hem aan deemoed, die hij echter tegenover GOD moet betonen, wil hij Zijn genade ontvangen om verder te kunnen rijpen. Alleen wie zich klein waant, streeft omhoog, alleen wie zich zwak voelt, vraagt om kracht en als hij zeer deemoedig de hemelse VADER in het gebed tegemoet treedt, kan hem die kracht worden toegestuurd.

De mens moet voortdurend aan zichzelf werken en dat kan hij alleen als hij zichzelf beziet als gebrekkig, als hij zich van zijn fouten en zwakheden bewust is en probeert zich ervan te ontdoen. Elke trede naar de volmaaktheid moet moeizaam worden bevochten, want tegen z'n fouten en zwakheden te strijden vergt strijd tegen zichzelf, tegen z'n begeerten, z'n hang naar de wereld, naar de materie, tegen z'n kwade driften, die de ziel het vrij laten van de geest bemoeilijken.

En deze strijd is niet makkelijk, zolang het lichaam nog eisen stelt die belemmerend werken op het rijpen van de ziel. Vooreerst echter moet de mens zichzelf doorzien, hij moet weten wat GOD wil en in hoeverre zijn wil nog tegen de Wil van GOD gericht is. Hij moet weten dat GOD een volledige verandering tot liefde verlangt, dat er geen slechte gedachte in de mens opduiken en er dus geen slechte daad mag worden begaan, dat elke opwelling in het menselijk hart goed en gevoelig moet zijn, dat alle ondeugden moeten worden bestreden en de mens zichzelf tot zachtmoedigheid, vreedzaamheid, geduld, barmhartigheid en deemoed moet vormen.

Hij moet steeds acht slaan op zichzelf en hij zal zeker weer zwakheden en fouten vinden als hij de arbeid aan zichzelf serieus neemt. Hij zal geen welgevallen vinden in zichzelf, zolang hij op aarde vertoeft, want hij zal op aarde niet zo volmaakt worden, dat hij niets meer op zichzelf zou hebben aan te merken. Hij moet streven naar volmaaktheid zolang hij leeft en hij zal dit alleen maar doen zolang hij zich van zijn onvolmaaktheid bewust is - door strenge zelfkritiek en de vaste wil opwaarts te gaan.

En dus moet hij in diepste deemoed leven en zichzelf en zijn werk gering achten en des te inniger om het toesturen van genade vragen, opdat de Kracht uit GOD tot hem komt en hem in staat stelt aan zijn ziel te werken, want: "aan de deemoedige geeft GOD Zijn genade".

Amen