• Înapoi

Progresul spiritual - luptă permanentă....

Pentru orice progres spiritual trebuie să se lupte.... trebuie întotdeauna să fie precedat de o luptă de sine, dacă se dorește ca sufletul să se maturizeze și să atingă succesul spiritual. Și de aceea voința trebuie să devină întotdeauna activă, omul nu este forțat să facă acest lucru, ci trebuie să gândească și să acționeze în deplină libertate de voință.... Și de aceea, de multe ori i se creează dificultăți, astfel încât voința sa este pusă la încercare, i se pun obstacole în cale, se apropie de el tentații de tot felul, cărora nu poate rezista decât cu cea mai mare voință, iar dacă face acest lucru, atunci va urca și el inevitabil. Prin urmare, soarta omului pe Pământ este de a lupta și de a se învinge în mod constant, pentru că altfel nu va putea să se înalțe. Viața terestră este un test în care omul trebuie să se dovedească pe sine, iar el va eșua dacă nu luptă și nu se străduiește în mod constant. Căci Dumnezeu vrea să aprindă în om dorința pentru Sine, vrea să-l întărească prin orice rezistență, astfel încât omul să se străduiască tot mai mult și astfel să se apropie tot mai mult de El. Nu există ascensiune fără luptă, căci chiar și omul care iubește de bunăvoie trebuie să lupte împotriva lui însuși, trebuie să își reprime orice iubire de sine, trebuie să își refuze ceea ce vrea să facă semenilor săi, iar aceasta este întotdeauna o luptă interioară înainte de a ajunge la acel grad de perfecțiune care îi permite să uite de sine. Atâta timp cât materia pământească îl înconjoară pe om, el trebuie să lupte împotriva ei și este nevoie de multă voință pentru a se elibera complet de dorința pentru ea, deoarece trupul este încă prea strâns legat de ea. Dar persoana care se străduiește spre Dumnezeu lasă din ce în ce mai mult materia deoparte, iar atunci când este pusă în fața alegerii, renunță cu ușurință la ea, deoarece Dumnezeu o ajută în această luptă imediat ce îi vede voința, astfel că lupta va fi cu atât mai ușoară cu cât persoana se străduiește mai mult spre Dumnezeu cu dorință. Pentru că atunci se va trezi în ea și dragostea, iar aceasta se va dezbrăca mult mai repede de tot ceea ce împiedică ascensiunea ființei umane. Oricine are iubire a parcurs deja calea bătăliei și a ieșit victorios, a progresat spiritual și acum viața lui va fi mai ușoară, căci acum este în slujba sa și, prin urmare, nu mai are nevoie să lupte.... Și orice slujire în iubire este un progres spiritual, orice slujire în iubire este o depășire de sine de bună voie, care a fost precedată de o luptă de îndată ce omul se afla într-un grad scăzut de maturitate.... El nu trebuie să se descurajeze, căci un țel înalt încununează strădania sa entuziastă. El trebuie să fie mereu conștient de faptul că pentru acest țel parcurge drumul pe Pământ și că i se cere un singur lucru.... Supunerea față de voința divină.... căreia i-a rezistat până acum.... Acest lucru necesită depășire și luptă până când el a devenit iubire și îndeplinește voința divină fără rezistență.... până când are aceeași voință și astfel s-a apropiat de Dumnezeu....

Amin

Progresso spirituale – Il costante lottare e combattere

Ogni progresso spirituale dev’essere conquistato lottando, deve sempre precedere un superamento di sé stesso, se l’anima deve maturare e poter registrare un successo spirituale. Perciò deve sempre essere attiva la volontà, l’uomo non ne viene costretto, deve soltanto pensare ed agire nella totale libertà della volontà. Perciò gli viene sovente reso difficile, affinché la sua volontà sia messa alla prova, gli vengono messi degli ostacoli sulla via, gli si avvicinano delle tentazioni di ogni genere, alle quali può opporre resistenza solamente con la più estrema forza di volontà e se lo fa, allora procede anche inevitabilmente verso l’Alto. La sorte dell’uomo sulla Terra è perciò un continuo lottare e superare sé stesso, perché diversamente non può giungere in Alto.

La vita terrena è una prova, nella quale l’uomo si deve affermare e fallirà, se non lotta e tende costantemente, perché Dio vuole risvegliare nell’uomo il desiderio di Sé, lo vuole fortificare attraverso ogni resistenza, affinché l’uomo tenda sempre di più e con ciò si avvicini sempre di più a Lui. Non esiste nessuna risalita senza lotta, perché persino l’uomo volenteroso d’amare deve combattere contro sé stesso, deve sopprimere ogni amor proprio, deve negare a sé stesso ciò che vuole fare al prossimo e questa è sempre una lotta interiore che gli fa dimenticare sé stesso. Finché la materia terrena circonda l’uomo, deve condurre una lotta contro questa stessa e ciò richiede molta forza di volontà liberarsi del tutto dal desiderio per la materia, perché il corpo ne è ancora troppo unito.

L’uomo che tende verso Dio però, respinge sempre di più la materia e quando viene posto davanti alla scelta, ne rinuncia a cuore leggero, perché Dio lo aiuta in questa lotta, appena vede la sua volontà, quindi la lotta sarà più facile, più l’uomo tende desideroso verso Dio, perché ora si muove in lui anche l’amore e questo si priva molto prima di ciò che ostacola l’uomo nella salita verso l’Alto.

Chi ha l’amore, ha già percorso la via della lotta e ne è uscito come vincitore, progredito spiritualmente ed ora la sua vita sarà più facile, perché ora serve e non ha più bisogno di lottare. Ogni servire nell’amore è un progresso spirituale, ogni servire nell’amore è un superamento di sé stesso nella libera volontà, a cui è preceduta una lotta, combattuta quando l’uomo stava in un basso grado di maturità. Non deve scoraggiarsi, perché l’alta meta corona il suo fervente tendere. Deve sempre badare di percorrere la via terrena per via di questa meta e che da lui viene preteso soltanto questo: la sottomissione alla Volontà divina, alla Quale finora ha resistito. Questo richiede superamento e lotta, finché non sia diventato amore ed adempie senza resistere la Volontà divina, finché ha la stessa volontà e Dio gli E’ venuto così vicino.

Amen