• Înapoi

Egoismul.... Intervenția lui Dumnezeu ca ultimă soluție....

În egoismul ei de neconceput, omenirea va pieri spiritual dacă Dumnezeu nu aplică un antidot eficient pentru a reduce acest egoism. Omul nu se gândește decât la propriul sine, iar soarta semenilor săi îl lasă de obicei neafectat. În consecință, gândurile și acțiunile sale sunt întotdeauna calculate doar pentru a obține cel mai mare avantaj pentru el însuși, ceea ce are un efect extrem de dăunător din punct de vedere spiritual. Prin urmare, fiecare zi este trăită în zadar dacă se urmărește obținerea de avantaje pământești. Iar în prezent, în lume există doar un număr mic de oameni care au în vedere dezvoltarea lor spirituală. Dar ei nu trec indiferenți pe lângă greutățile semenilor lor. Dimpotrivă, ei caută să le atenueze pe cât posibil și fac ei înșiși sacrificii, căci se gândesc mai mult la greutățile altora decât la propriile greutăți. Iar pentru ei, Dumnezeu ezită totuși să aplice ultima soluție, căci iubirea Sa vrea să-i scutească pe oameni de suferințe de nedescris acolo unde este posibil ca fără suferință să-i determine la o activitate iubitoare. Cu toate acestea, intervenția lui Dumnezeu are ca rezultat o mare suferință, pentru că tocmai suferința ar trebui să schimbe inima oamenilor, ei ar trebui să uite de propria lor suferință din cauza mizeriei și a greutăților aproapelui, astfel că ar trebui să lupte împotriva iubirii lor egoiste și să se străduiască mereu doar să reducă suferința semenilor lor. Numai atunci viața lor pământească le va aduce succes spiritual. Dar, din păcate, tocmai acum oamenii au o dorință lumească extraordinar de puternică, o dorință pentru bunurile acestui Pământ. Fiecare gând este preocupat doar de întrebarea cum le pot obține. Ei nu acordă nicio atenție evenimentelor mondiale și cu atât mai puțin semnelor care anunță lucrarea lui Dumnezeu. Ei nu acordă nicio atenție fenomenelor care însoțesc decăderea spirituală. Ei nu văd abuzurile care sunt deja considerate permise, nu acordă atenție conceptelor greșite despre drept și dreptate și, prin urmare, nu se opun spiritului vremii, atitudinii contrare împotriva a tot ceea ce este religios. Mai degrabă, ei consideră drept corect tot ceea ce se datorează în mod vizibil influenței adversarului. Și de aceea și Dumnezeu își exercită influența, adică El lucrează atât de evident împotriva unei astfel de aplatizări spirituale, încât oricine vrea să recunoască poate recunoaște. Căci El își ia toată puterea pentru Sine.... El îi face pe oameni neputincioși, îi lasă să simtă că nu pot face nimic de unii singuri împotriva intervenției lui Dumnezeu, că trebuie să lase să li se întâmple fără să poată schimba ceva. Iar acum își pot schimba natura doar dacă sunt dispuși să facă acest lucru. Li se vor oferi în continuare ocazii de a lăsa scânteia de iubire să strălucească în ei, de a o alimenta până la flacără și apoi de a deveni activi în mod corespunzător în iubire.... Dacă nu profită de această ultimă ocazie, nu mai pot fi ajutați pe Pământ, căci egoismul lor este prea mare, chiar și atunci tot nu-și vor recunoaște adevăratul lor scop, se vor teme pentru viața lor și pentru bunurile lor și, dacă este posibil, vor încerca să înlocuiască din nou ceea ce au pierdut. Și atunci intervenția lui Dumnezeu va fi fost în zadar pentru ei, atunci vor trebui să suporte consecințele stării lor de lipsuri așa cum vor ei înșiși, căci nu pot fi eliberați cu forța de egoismul lor....

Amin

Selbstsucht.... Eingriff Gottes letztes Mittel....

In ihrer unfaßbaren Selbstsucht geht die Menschheit geistig zugrunde, so Gott nicht ein wirksames Gegenmittel anwendet, um jene Selbstsucht zu verringern. Es denkt der Mensch nur an sein eigenes Ich, und das Schicksal des Mitmenschen läßt ihn zumeist unberührt. Sein Denken und Handeln ist dementsprechend, immer nur berechnet, sich selbst größten Vorteil zu verschaffen, was sich in geistiger Hinsicht ungemein nachteilig auswirkt. Jeder Tag ist sonach vergeblich gelebt, so irdische Vorteile angestrebt werden. Und es ist zur Zeit in der Welt nur ein kleiner Teil Menschen, die ihre geistige Gestaltung im Auge haben. Diese aber gehen an der Not der Mitmenschen nicht teilnahmslos vorüber. Sie suchen vielmehr, diese nach Möglichkeit zu lindern, und bringen selbst Opfer, denn sie gedenken mehr der Not der anderen als ihrer eigenen Not. Und um dieser willen zögert Gott noch immer, das letzte Mittel zur Anwendung zu bringen, denn Seine Liebe möchte unsägliches Leid den Menschen ersparen, wo es möglich ist, ohne Leid sie zur Liebetätigkeit zu bewegen. Der Eingriff Gottes aber zieht großes Leid nach sich, denn gerade das Leid soll die Herzen der Menschen umstimmen, sie sollen an dem Elend und der Not des Nächsten ihre eigene Not vergessen, also ihre Ichliebe bekämpfen und nur immer bestrebt sein, das Elend der Mitmenschen zu verringern. Dann erst trägt ihnen das Erdenleben geistigen Erfolg ein. Doch bedauerlicherweise haben gerade jetzt die Menschen ein außergewöhnlich stark ausgeprägtes weltliches Verlangen, ein Verlangen nach den Gütern dieser Erde. Ein jeder Gedanke gilt nur der Frage, in welcher Weise sie zu solchen gelangen können. Darüber beachten sie auch nicht das Weltgeschehen und noch viel weniger die Anzeichen, die das Wirken Gottes ankündigen. Sie achten nicht der Erscheinungen, welche den geistigen Verfall begleiten. Sie sehen nicht die Übergriffe, die schon als erlaubt gelten, sie achten auch nicht auf die verkehrten Begriffe von Recht und Gerechtigkeit, und sie beanstanden daher auch nicht den Geist der Zeit, die Gegeneinstellung gegen alles Religiöse.... sie halten vielmehr alles für recht, was sichtlich auf den Einfluß des Widersachers zurückzuführen ist. Und daher macht auch Gott Seinen Einfluß geltend, d.h., Er wirkt so offensichtlich gegen eine solche geistige Verflachung hin, daß erkennen kann, wer erkennen will. Denn Er nimmt alle Gewalt an Sich.... Er macht die Menschen machtlos, Er läßt sie fühlen, daß sie von sich aus nichts vermögen gegen den Eingriff Gottes, daß sie diesen über sich ergehen lassen müssen, ohne das Geringste daran ändern zu können. Und nun können sie nur ihr Wesen ändern, wenn sie dazu bereit sind. Es werden ihnen Gelegenheiten gegeben noch und noch, den Liebesfunken in sich aufglimmen zu lassen, ihn zu nähren zur Flamme und nun entsprechend liebetätig zu werden.... Nehmen sie diese letzte Möglichkeit nicht wahr, dann kann ihnen auf Erden nicht mehr geholfen werden; denn deren Selbstsucht zu groß ist, die werden auch dann noch nicht ihre eigentliche Bestimmung erkennen, sie werden um ihr Leben bangen und um ihr Hab und Gut und, was sie verloren haben, möglichst wieder zu ersetzen suchen. Und dann war der Eingriff Gottes für sie vergebens, dann müssen sie die Folgen ihres entgeisteten Zustandes tragen, wie sie selbst es wollen, denn zwangsweise können sie nicht von ihrer Selbstsucht befreit werden....

Amen