Comparați anunțul cu traducerea
Nemurirea sufletului....
Construcția unei ființe umane necesită întotdeauna aceleași componente, trup, suflet și spirit. Trupul.... învelișul exterior.... îndeplinește funcțiile pe care sufletul le stabilește. Așadar, trupul este doar organul prin care se realizează voința sufletului. Odată cu momentul morții, sufletul nu mai are nevoie de un organ pe care îl slujește ca pe Pământ.... astfel în activitatea vizibilă de creație.... pentru că își schimbă locuința și trece în regiuni în care nu mai este nevoie să se facă nimic vizibil în exterior. Trupul a devenit desuet, care era doar mijlocul pentru cariera pământească în care sufletul trebuia să se transforme în purtător al spiritului divin. Spiritul, cea de-a treia componentă a ființei vii, doarme cu siguranță în fiecare om, dar intră în acțiune doar atunci când voința sufletului îi acordă mai multă atenție decât trupului, deci atunci când sufletul nu ia în serios cerințele pământești la fel de mult ca pe cele pe care i le impune spiritul, ceea ce înseamnă întotdeauna o subordonare a nevoilor pământești. Pentru că trupul, sufletul și spiritul aparțin cu siguranță unul altuia, dar pot urmări obiective separate. Sufletul își poate îndrepta voința mai mult spre cerințele trupului, dar poate și să le ignore și să facă voința sa utilă doar spiritului din el însuși, și tocmai această direcție a voinței determină viața sa în lumea de dincolo, adică starea în care sufletul locuiește după viața pământească, care îi poate aduce fericire sau suferință. Prin urmare, viața pământească, funcția trupului, este doar o etapă temporară în care se află sufletul. Sufletul este împins la orice activitate pe Pământ, dar el nu trebuie nicidecum considerat ca stins dacă trupul nu-și mai poate îndeplini funcția.... Sufletul a părăsit cu siguranță trupul, pentru că acum își are reședința în regiuni unde nu mai are nevoie de un înveliș exterior. Dar a considera că sufletul s-a sfârșit la fel ar fi o viziune complet greșită asupra naturii sale.... Căci sufletul este ceva ce nu poate pieri. El poate, într-adevăr, prin moartea trupească a ființei umane, să nu mai determine corpul pentru funcțiile sale, poate, de asemenea, prin lipsă de maturitate, adică dacă a acordat prea puțină atenție spiritului în sine, să cadă într-o stare de inactivitate; dar niciodată nu poate "să nu mai fie"..... Pentru că este ceva spiritual, care este veșnic, în timp ce trupul este format din substanță pământească, din materie, și de aceea este supus unei schimbări constante, dar în cele din urmă se dizolvă în componentele sale originale de îndată ce sufletul a părăsit trupul....
Amin
Traducător
De onsterfelijkheid van de ziel (2)
De opbouw van een menselijk wezen vraagt steeds dezelfde bestanddelen: lichaam, ziel en geest. Het lichaam, het omhulsel, verricht de functies, welke de ziel bepaalt. Dus is het lichaam alleen het orgaan waardoor de wil van de ziel ten uitvoer wordt gebracht. Op het moment van de dood heeft de ziel geen orgaan meer nodig dat haar net als op aarde - dus in het zichtbare scheppingswerk - van dienst is, omdat ze haar verblijfplaats verwisselt en overgaat naar regionen, waar naar buiten toe niets zichtbaars gedaan hoeft te worden. Het lichaam, dat alleen het middel was voor de aardse loopbaan, waarin de ziel zich moest vormen tot draagster van de goddelijke geest, is weggevallen.
De geest, het derde bestanddeel van het levende wezen, sluimert wel in ieder mens, maar komt pas in actie, wanneer de wil van de ziel hem meer aandacht schenkt dan het lichaam, wanneer dus de ziel de aardse verzoeken niet zo belangrijk vindt als de verzoeken die de geest haar stelt, die altijd een achterstellen van aardse verlangens betekenen. Want lichaam, ziel en geest horen wel bij elkaar, maar kunnen gescheiden doelen nastreven. De ziel kan haar wil meer op de eisen van het lichaam richten, maar ze kan er ook geen acht op slaan en haar wil alleen aan de geest in zich ten nutte maken en juist deze richting van de wil bepaalt haar leven in het hiernamaals, dat wil zeggen: de staat, waarin de ziel na het leven op aarde verblijft, die haar geluk of leed kan opleveren. Dus is het aardse leven, de functie van het lichaam, slechts een voorbijgaand stadium, waarin de ziel zich bevindt. De ziel zet het aan tot al het handelen op aarde, maar ze is geenszins als opgehouden te bestaan te denken, als het lichaam zijn functie niet meer kan uitoefenen. De ziel heeft het lichaam wel verlaten, omdat ze nu verblijft in regionen, waar ze een uiterlijk omhulsel niet meer nodig heeft.
Maar de ziel als eveneens opgehouden te bestaan te beschouwen, zou een volledig verkeerde opvatting van haar wezen zijn. Want de ziel is iets, wat niet kan vergaan. Ze kan wel door de lichamelijke dood van de mens het lichaam er niet meer toe brengen zijn functies uit te oefenen. Ze kan ook door gebrekkige rijpheid - dat wil zeggen wanneer ze de geest in zich te weinig aandacht heeft geschonken - in een passieve toestand vervallen, maar nooit kan ze "er niet meer zijn". Want ze is iets geestelijks dat onvergankelijk is, terwijl het lichaam uit aardse stof, uit materie bestaat en daarom aan een voortdurende verandering is onderworpen, maar zich tenslotte oplost in zijn oerbestanddelen, zodra de ziel het lichaam heeft verlaten.
Amen
Traducător