• Înapoi

Nemurirea sufletului....

Construcția unei ființe umane necesită întotdeauna aceleași componente, trup, suflet și spirit. Trupul.... învelișul exterior.... îndeplinește funcțiile pe care sufletul le stabilește. Așadar, trupul este doar organul prin care se realizează voința sufletului. Odată cu momentul morții, sufletul nu mai are nevoie de un organ pe care îl slujește ca pe Pământ.... astfel în activitatea vizibilă de creație.... pentru că își schimbă locuința și trece în regiuni în care nu mai este nevoie să se facă nimic vizibil în exterior. Trupul a devenit desuet, care era doar mijlocul pentru cariera pământească în care sufletul trebuia să se transforme în purtător al spiritului divin. Spiritul, cea de-a treia componentă a ființei vii, doarme cu siguranță în fiecare om, dar intră în acțiune doar atunci când voința sufletului îi acordă mai multă atenție decât trupului, deci atunci când sufletul nu ia în serios cerințele pământești la fel de mult ca pe cele pe care i le impune spiritul, ceea ce înseamnă întotdeauna o subordonare a nevoilor pământești. Pentru că trupul, sufletul și spiritul aparțin cu siguranță unul altuia, dar pot urmări obiective separate. Sufletul își poate îndrepta voința mai mult spre cerințele trupului, dar poate și să le ignore și să facă voința sa utilă doar spiritului din el însuși, și tocmai această direcție a voinței determină viața sa în lumea de dincolo, adică starea în care sufletul locuiește după viața pământească, care îi poate aduce fericire sau suferință. Prin urmare, viața pământească, funcția trupului, este doar o etapă temporară în care se află sufletul. Sufletul este împins la orice activitate pe Pământ, dar el nu trebuie nicidecum considerat ca stins dacă trupul nu-și mai poate îndeplini funcția.... Sufletul a părăsit cu siguranță trupul, pentru că acum își are reședința în regiuni unde nu mai are nevoie de un înveliș exterior. Dar a considera că sufletul s-a sfârșit la fel ar fi o viziune complet greșită asupra naturii sale.... Căci sufletul este ceva ce nu poate pieri. El poate, într-adevăr, prin moartea trupească a ființei umane, să nu mai determine corpul pentru funcțiile sale, poate, de asemenea, prin lipsă de maturitate, adică dacă a acordat prea puțină atenție spiritului în sine, să cadă într-o stare de inactivitate; dar niciodată nu poate "să nu mai fie"..... Pentru că este ceva spiritual, care este veșnic, în timp ce trupul este format din substanță pământească, din materie, și de aceea este supus unei schimbări constante, dar în cele din urmă se dizolvă în componentele sale originale de îndată ce sufletul a părăsit trupul....

Amin

BESMRTNOST DUŠE....

Ustrojstvo svakog ljudskog bića zahtijeva uvijek iste sastavnice, tijelo, dušu i duh. Tijelo....vanjski omotač.... izvršava funkcije koje odredi duša. Tako je tijelo samo organ, kroz koji će volja duše biti dovedena do izvršenja. Sa trenutkom smrti, duša više ne treba nijedan organ da joj kao na Zemlji....dakle u vidljivom djelu stvaranja.... služi, jer ona mijenja svoje boravište i prelazi u predjele gdje ništa ne treba biti učinjeno vidljivim prema vani. Postalo je neupotrebljivo tijelo, koje je bilo samo sredstvo za zemaljsko putovanje, gdje se duša morala oblikovati u nositelja Božanskog Duha. Duh, treća sastavnica živog bića, iako drijema u svakom čovjeku, ipak ulazi u aktivnost jedino kada mu volja duše poklanja više pažnje nego tijelu, stoga kada duša više ne pridaje toliku važnost zemaljskim zahtjevima, kao zahtjevima koje postavlja Duh, koji uvijek znače zapostavljanje zemaljskih potreba. Jer tijelo, duša i Duh,premda pripadaju zajedno, ipak mogu slijediti zasebne ciljeve. Duša može svoju volju više okrenuti zahtjevima tijela, no ona ove također može ostaviti neuvaženima, i svoju volju učiniti iskoristivom samo Duhu u sebi, i upravo taj smjer njene volje određuje njen život u onostranom, odnosno stanje u kojem duša prebiva poslije zemaljskog života, koje joj može donijeti sreću ili patnju. Stoga je zemaljski život, funkcija tijela, tek jedan prijelazni stadij u kojem se nalazi duša. Duša ga potiče na cjelokupno funkcioniranje na Zemlji, ali nju nikako ne treba zamišljati kao mrtvu (iščezlu, ugašenu) kada tijelo više ne može obavljati svoju funkciju.... Duša je međutim napustila tijelo, jer sada uzima boravište u predjelima gdje ona više nema potrebe za izvanjskim omotačem. No također, smatrati dušu dokončanom, bilo bi potpuno pogrešno shvaćanje njenog bića (suštine).... Jer, duša je nešto što ne može nestati. Ona ipak, zbog tjelesne smrti čovjeka, više ne može određivati tijelo u njegovim funkcijama, također zbog nedostatka zrelosti,odnosno kada je nedovoljno pažnje poklanjala Duhu u sebi, ona može pasti u stanje neaktivnosti; ali nikada ne može „više ne biti“.... Jer ona je nešto duhovno, što je vječno, dok se tijelo sastoji od zemaljske supstance (tvari), od materije, i stoga je podložno stalnoj promijeni, ali na kraju se rastvara u svoje izvorne sastavnice, čim je duša napustila tijelo.

AMEN