• Înapoi

Nemurirea.... Eternitate.... Sinucidere....

Problema nemuririi.... conceptul de eternitate.... nu poate fi rezolvată de ființa umană, deoarece, pe de o parte, ea nu poate înțelege intelectual nimic din ceea ce transcende conceptele pământești, dar, pe de altă parte, nu i se poate da o explicație spirituală care să fie suficientă pentru a o înțelege. Doar intrarea în regiunile de lumină îi oferă ființei informații parțiale, dar chiar și atunci rămâne pentru ea o problemă care, ca și în cazul divinității eterne, nu poate fi niciodată rezolvată și înțeleasă în totalitate. Acest lucru trebuie presupus pentru a face ca cele ce urmează să fie ușor de înțeles: În momentele de suferință spirituală, oamenii se simt tentați să creadă că pot pune capăt vieții lor și, prin urmare, ființei lor după bunul plac, deoarece cred că există doar pentru o perioadă limitată de timp și, prin urmare, se consideră și ei îndreptățiți și împuterniciți să o scurteze. Pentru că pur și simplu le lipsește înțelegerea pentru caracterul nepieritor, pentru o perioadă de timp nelimitată, pentru eternitate..... Faptul că nu vor înceta niciodată să existe nu este un lucru pe care îl pot dovedi, dar gândul de a ști că viața se va sfârși o dată le este mult mai plăcut..... Iar ființa umană este cu siguranță uneori neliniștită de sfârșitul temporal, dar este mai dispusă să accepte acest gând decât cel al unei continuări a vieții după moarte, deoarece a recunoscut totul pe Pământ ca fiind limitat temporal și, prin urmare, nu vrea și nu poate crede niciodată în nemurirea eu-lui său. A încerca să explici conceptul de "etern" unei astfel de persoane ar fi pur și simplu imposibil..... Gândul că ceva care se află în cea mai strânsă legătură cu el nu ar trebui să înceteze niciodată să fie, îl împovărează și îi trezește un sentiment de responsabilitate, deoarece este de înțeles, că viața trebuie privită cu totul altfel de îndată ce trebuie să se țină cont de existența permanentă. (Întrerupere)

Onvergankelijkheid - Eeuwigheid - Zelfmoord

Het probleem van de onvergankelijkheid, het eeuwigheidsbegrip, is door de mens niet op te lossen. Hij kan met zijn menselijk verstand niet begrijpen wat boven het aardse begrip uitgaat. Anderzijds is hem ook geen geestelijke verklaring te geven die toereikend zou zijn voor het begrijpen ervan. Pas het binnengaan in lichtsferen geeft het wezen een gedeeltelijke opheldering, en het blijft hem zelfs dan nog een probleem dat evenals de eeuwige GODHEID - nooit helemaal kan worden opgelost. Want dit moet voorop gesteld worden om het navolgende begrijpelijk te maken.

In tijden van geestelijke nood zijn de mensen geneigd te geloven dat zij naar believen een einde aan hun leven - en daarmee een einde aan hun bestaan kunnen maken, zij geloven slechts een beperkte tijd te bestaan en zich dus ook gerechtigd te voelen en bevoegd om dit leven te verkorten.

Er ontbreekt hun eenvoudig het begrip onvergankelijkheid, onbegrensde tijd - eeuwigheid. Dat zij nooit ophouden te bestaan is voor hen niet bewijsbaar, maar ze vinden de gedachte dat het leven eens ten einde is, veel aangenamer.

Wel heeft de mens nu en dan een gevoel van onbehagen over de vergankelijke afloop, maar hij stelt zich eerder met deze gedachte tevreden dan met de gedachte aan een verder leven na de dood. Hij ziet dat alles op aarde een tijdelijk karakter heeft en wil daarom niet aan de onvergankelijkheid van zijn „ik“ geloven. En zulk een mens dan het begrip „eeuwig“ bij te willen brengen, zou eenvoudig onmogelijk zijn.

De gedachte dat iets wat met hem in nauw verband staat nooit op zal houden te bestaan bezwaart hem. Het wekt in hem een verantwoordelijksgevoel op, want het leven is begrijpelijkerwijs geheel anders te beschouwen - zodra met een bestaan dat voortduurt rekening gehouden moet worden.

Onderbreking