• Înapoi

Nemurirea.... Eternitate.... Sinucidere....

Problema nemuririi.... conceptul de eternitate.... nu poate fi rezolvată de ființa umană, deoarece, pe de o parte, ea nu poate înțelege intelectual nimic din ceea ce transcende conceptele pământești, dar, pe de altă parte, nu i se poate da o explicație spirituală care să fie suficientă pentru a o înțelege. Doar intrarea în regiunile de lumină îi oferă ființei informații parțiale, dar chiar și atunci rămâne pentru ea o problemă care, ca și în cazul divinității eterne, nu poate fi niciodată rezolvată și înțeleasă în totalitate. Acest lucru trebuie presupus pentru a face ca cele ce urmează să fie ușor de înțeles: În momentele de suferință spirituală, oamenii se simt tentați să creadă că pot pune capăt vieții lor și, prin urmare, ființei lor după bunul plac, deoarece cred că există doar pentru o perioadă limitată de timp și, prin urmare, se consideră și ei îndreptățiți și împuterniciți să o scurteze. Pentru că pur și simplu le lipsește înțelegerea pentru caracterul nepieritor, pentru o perioadă de timp nelimitată, pentru eternitate..... Faptul că nu vor înceta niciodată să existe nu este un lucru pe care îl pot dovedi, dar gândul de a ști că viața se va sfârși o dată le este mult mai plăcut..... Iar ființa umană este cu siguranță uneori neliniștită de sfârșitul temporal, dar este mai dispusă să accepte acest gând decât cel al unei continuări a vieții după moarte, deoarece a recunoscut totul pe Pământ ca fiind limitat temporal și, prin urmare, nu vrea și nu poate crede niciodată în nemurirea eu-lui său. A încerca să explici conceptul de "etern" unei astfel de persoane ar fi pur și simplu imposibil..... Gândul că ceva care se află în cea mai strânsă legătură cu el nu ar trebui să înceteze niciodată să fie, îl împovărează și îi trezește un sentiment de responsabilitate, deoarece este de înțeles, că viața trebuie privită cu totul altfel de îndată ce trebuie să se țină cont de existența permanentă. (Întrerupere)

Unvergänglichkeit.... Ewigkeit.... Selbstmord....

Das Problem der Unvergänglichkeit.... der Ewigkeits-Begriff.... ist vom Menschen nicht zu lösen, denn er fasset verstandesmäßig nicht etwas, was über irdische Begriffe hinausragt einerseits, andererseits ist ihm aber auch geistig keine Erklärung zu geben, die hinreichend wäre zum Verständnis dessen. Erst das Eingehen in Lichtregionen gibt dem Wesen teilweise Aufschluß, es bleibt ihm jedoch auch dann noch ein Problem, das gleich der ewigen Gottheit niemals restlos gelöst und begriffen werden kann. Dies muß vorausgesetzt werden, um das Nachfolgende verständlich zu machen: In Zeiten geistiger Not fühlen sich die Menschen versucht zu glauben, ihrem Leben und somit ihrem Sein ein Ende setzen zu können nach Belieben, weil sie einen begrenzten Zeitraum nur zu existieren glauben und also auch diesen abzukürzen sich für berechtigt und befähigt halten. Denn es fehlt ihnen einfach das Verständnis für die Unvergänglichkeit, für einen unbegrenzten Zeitraum, für die Ewigkeit.... Daß sie nimmer aufhören zu sein, ist ihnen nichts Beweisbares, aber der Gedanke viel angenehmer, das Leben einmal beendet zu wissen.... Und es hat der Mensch wohl mitunter ein Unbehagen vor dem zeitlichen Ende, findet sich aber mit diesem Gedanken eher ab als mit dem eines Weiterlebens nach dem Tode, weil er alles auf Erden als zeitlich begrenzt erkannt hat und daher niemals an eine Unvergänglichkeit seines Ichs glauben will und kann. Einem solchen Menschen dann den Begriff "ewig" klarmachen zu wollen wäre einfach unmöglich.... Der Gedanke, daß etwas, was mit ihm in engstem Zusammenhang steht, niemals aufhören soll zu sein, belastet ihn und weckt in ihm das Verantwortungsgefühl, denn es ist begreiflicherweise das Leben ganz anders anzusehen, sobald mit einem ständigen Bestehen gerechnet werden muß. (Unterbrechung)