• Terug

Het berouw van de zielen die goddelijke genadegaven afwezen

In grote geestelijke nood bevinden zich die zielen die IK door Mijn Woord benaderd heb, dat zij echter niet accepteerden als de Stem van de VADER. Want het vermogen iets te doorzien hebben ze, alleen ontbrak hun de wil tot ernstig onderzoek. Eens echter komen deze zielen tot inzicht en dan is hun berouw overgroot, een kostbaar genadegeschenk van MIJ niet benut te hebben, en hun zelfverwijten zijn kwellingen die niet te beseffen zijn.

Wie nu Mijn genadegave aangeboden krijgt is in zekere zin geroepen tot geestelijke werkzaamheid, omdat IK de rijpheidsgraad van ziel ken van hem die IK wil helpen hogerop te komen. Hij is in staat te begrijpen zodra hij bereid is in de waarheid te leven. Hij staat dus nu op een tweesprong:de eeuwige waarheid tegemoet te gaan, of op de wereld in te gaan. En nu hangt het van zijn eigen wil af welke weg hij kiest. Welnu, een mens die twee wegen kan gaan en dan uit zichzelf de verkeerde gaat, moet zich daarvoor verantwoorden. De ziel voelt dit onbewust en verkeert daarom in moeilijkheden, ofschoon het verstand van die mens zulke bedenkingen zou willen verjagen.

Het zijn grote geestelijke tegenstrijdigheden die de ziel en het verstand elkaar nu toespelen, en zalig is de mens als de ziel het verstand nog kan overtuigen van zijn dwaling voor het te laat is, d.w.z. eer de ziel het aardse omhulsel verlaat. Maar gaat zij het geestelijke rijk binnen in een toestand van duisternis, dan brandt het licht dat haar had moeten verlichten als een vuur in haar. Want het bewustzijn dat zij uit eigen schuld in duisternis verwijlt, blijft haar ook in de toestand van onwetendheid bij, omdat zij het licht ontvlucht is, dat Mijn Liefde en genade voor haar ontstak. Zij leeft dan in grote pijn, verlangend naar deze genadegave, die haar niet meer kan worden geschonken wanneer die eens versmaad werd.

Weliswaar kan zij van de kant van de lichtwezens worden geholpen, maar die zien er voor de ziel niet uit als brengers van het licht. Doch de vrije wil van de ziel wordt op een andere wijze op de proef gesteld, zodat zij weer op een tweesprong staat: of de lichtzielen te volgen, die zich weliswaar niet laten herkennen, maar haar helpend willen bijstaan, of weer in stijfhoofdigheid te volharden en de hulp van die lichtwezens af te wijzen.

Zoals op aarde de mens niet gedwongen wordt tot het aannemen van het licht dat van boven naar de aarde neerstraalt, zo is ook in het geestelijke rijk de wil van de zielen doorslaggevend hoe hun instelling is tegenover de hulp die Mijn eeuwige Liefde hun altijd ten deel laat vallen - om hen opwaarts te leiden.

Op aarde hebben zij Mijn overgrote genadegaven ontvangen in Mijn Woord, dat hun met zekerheid de geestelijke rijpheid oplevert. En daarom is het onverantwoordelijk geen acht te slaan op Mijn Woord, dat hun uit den hogen wordt aangeboden, en zich er onverschillig of geheel negatief tegenover in te stellen. En begrijpelijkerwijze moet het een ziel ten zeerste beklemmen als zij aan het zekerste middel om het eeuwige leven te bereiken geen aandacht heeft geschonken en nu, in een betreurenswaardige toestand in de geestelijke sferen vertoeft - waar duisternis heerst en onzaligheid.

Maar het was haar vrije wil, want zij heeft zichzelf door haar wil deze erbarmelijke toestand geschapen, en moet hem nu verdragen of uit vrije wil weer een verandering nastreven. Dus elke gelegenheid benutten die Mijn Liefde en erbarming de ziel in het hiernamaals nog verschaft, opdat zij toch nog opwaarts gaat en in het lichtrijk kan ingaan, al is het ook nà een eindeloos lange tijd. Haar wil alleen bezorgt haar het lot in de eeuwigheid. Haar wil wekt de ziel tot leven, maar kan ook de aanleiding zijn tot de geestelijke dood.

Amen

Pocăința sufletelor care au respins darul divin al harului....

În mare suferință spirituală se află sufletele de care M-am apropiat prin Cuvântul pe care nu l-au acceptat ca fiind vocea Tatălui. Căci ele au capacitatea de a recunoaște, le lipsește doar voința de a examina serios. Cu toate acestea, într-o zi aceste suflete vor ajunge să cunoască și atunci vor simți remușcări copleșitoare pentru că nu au evaluat un dar prețios de har de la Mine, iar reproșurile lor vor fi chinuri nemăsurate. Oricine primește darul Meu de har este, într-o anumită măsură, chemat la activitate spirituală, deoarece îi cunosc gradul de maturitate a sufletului pe care vreau să-l ajut să se înalțe mai departe. El este capabil să recunoască de îndată ce este dispus să se miște în adevăr. Prin urmare, el se află acum la o răscruce de drumuri, pentru a merge spre adevărul etern sau spre lume, iar acum este voința sa proprie ce cale alege. O persoană care poate să meargă pe două căi și care acum alege de bunăvoie calea greșită trebuie să răspundă pentru aceasta, iar sufletul simte acest lucru în mod inconștient și, prin urmare, este în suferință, chiar dacă intelectul ființei umane ar dori să alunge astfel de îndoieli. Există mari contradicții spirituale pe care sufletul și intelectul le schimbă acum, iar ființa umană este binecuvântată dacă sufletul mai poate convinge intelectul de eroarea sa înainte de a fi prea târziu, adică înainte ca sufletul să părăsească învelișul pământesc. Dar dacă intră în împărăția spirituală într-o stare de întuneric, atunci lumina, care ar trebui să-i aducă iluminarea, arde în el ca un foc, deoarece conștiința rămâne cu el chiar și în starea de ignoranță, că el locuiește în întuneric din vina sa, deoarece a fugit de lumina pe care dragostea și harul Meu au aprins-o pentru el. (1.5.1950) Atunci el trăiește într-un mare chin, tânjind după acest mare dar al harului care nu-i mai poate fi oferit odată ce a fost respins. Deși poate fi ajutat de ființele de lumină, acestea nu apar sufletului ca aducătoare de lumină, în schimb, liberul arbitru al sufletului este pus la încercare într-un mod diferit, astfel încât acesta se află din nou în fața unei răscruci.... să urmeze sufletele de lumină care, deși nu se dezvăluie, vor să-l ajute.... sau să rămână din nou încăpățânat și să respingă ajutorul ființelor de lumină. Așa cum pe Pământ ființa umană nu este obligată să accepte lumina care strălucește de Sus pe Pământ, tot așa în împărăția spirituală voința sufletelor este decisivă în ceea ce privește modul în care se adaptează la ajutorul pe care iubirea Mea eternă îl acordă întotdeauna pentru a le ghida în sus. Pe Pământ, însă, ele au un dar de har extrem de mare în Cuvântul Meu, care le va aduce cu siguranță maturitatea spirituală. Și, prin urmare, este iresponsabil să nu acorde atenție Cuvântului Meu, care le este oferit de Sus, și astfel să adopte o atitudine indiferentă sau complet negativă față de el. Și este de înțeles că trebuie să fie extrem de dureros pentru un suflet dacă a ignorat cel mai sigur mijloc de a obține viața veșnică și acum locuiește într-o stare jalnică în sferele spirituale, unde domnesc întunericul și mizeria. Cu toate acestea, a fost voința lui liberă, și-a creat singur starea jalnică prin voința lui și trebuie acum să o suporte sau să se străduiască să se schimbe din nou de bunăvoie, folosind astfel toate oportunitățile pe care dragostea și mila Mea le creează pentru el în lumea de dincolo, astfel încât să poată încă să se înalțe și să intre în împărăția luminii, chiar dacă numai după un timp infinit de lung. Doar voința lui îi pregătește soarta în eternitate.... Voința lui trezește sufletul la viață, dar poate fi și cauza morții spirituale....

Amin