• Terug

Rusten de doden?

Het geloof dat de zielen rusten na het sterven is alleen in zoverre waar dat de onrijpe zielen in een geheel werkeloze toestand verkeren, omdat het hun aan kracht ontbreekt. Dat is echter geen toestand van weldadige rust maar een toestand van kwelling, van gebonden zijn en onmacht - en daarom geen toestand om naar te verlangen.

De zielen in het hiernamaals mogen pas werkzaam zijn bij een bepaalde graad van rijpheid, waarin hun gedurig kracht wordt gegeven om werkzaam te kunnen zijn. Dan echter gebruiken zij ook die kracht zonder beperking. Daar hun werk niet aan aardse materie gebonden is, moet het ook anders zijn dan de werkzaamheden op aarde. Het kan daar ook niet mee vergeleken worden, want in het geestelijke rijk zijn er geheel andere voorwaarden die een bezig zijn toelaten of vereisen. Het is een gestadig onderrichten en overdragen van geestelijke kennis, het is een zuiver geestelijk proces dat de gevende ziel geluk en zaligheid bereidt - en de ontvangende ziel haar kwellingen vermindert en haar ook geschikt maakt kracht te ontvangen.

Het is wel een dienen in liefde, alleen slechts zolang met aardse werkzaamheden te vergelijken als de zielen zich in hun duistere toestand nog op de aarde wanen. Waarin zij zich door hun begeerten hun omgeving zelf scheppen in hun verbeelding. En in overeenstemming met dit idee, menen ze zich met liefdadigheid bezig te moeten houden. Maar hoe helderder het in hen wordt, des te meer verwijderen zij zich van de aarde, en dan is hun activiteit niet meer aan de aardse materie gebonden, ook niet meer in hun verbeelding.

En in een zuiver geestelijk overdragen van ontvangen kennis bestaat nu de arbeid van deze zielen in het hiernamaals, in het geestelijke rijk. Iedere ziel die gewillig is te geven en die zelf ook kracht ontvangt, heeft aan haar toevertrouwde beschermelingen op de aarde of in het hiernamaals aan wie zij zich met liefdevolle zorg onvermoeid wijdt. Door middel van gedachten moet zij trachten deze beschermelingen met de waarheid vertrouwd te maken. Zij moet het denken beïnvloeden en hun dus ook duidelijkheid verschaffen, zonder daarbij de wil van die zielen te dwingen. En dat vereist een onuitsprekelijke geduld en liefde, want het zijn twee geheel geïsoleerde wezens die tegenover elkaar staan en die geheel vrij kunnen denken en handelen. En daarom mag het juiste denken niet onder dwang worden overgedragen, wil het nog niet ontwikkelde geestelijke niet gehinderd worden evenzo een hoge graad van rijpheid te verkrijgen.

De geestelijke kennis moet de nog onwetende zielen zo aangeboden worden dat het zonder weerstand wordt aangenomen, en het verlangen opwekt naar meer. Het ontvangende wezen moet dus geheel vrij hieraan de voorkeur geven, want pas dan werkt de overgedragen kennis als een kracht en maakt ook gelukkig.

En dit werk om kennis over te dragen kan alleen in liefde gedaan kan worden, want het is meestal heel heel moeizaam. Maar de toestand van een tot niets doen gedoemde ziel is zo betreurenswaardig dat de lichtwezens onvermoeid trachten die zielen te helpen, zodat ze bereid zijn tot de meest moeilijke arbeid om deze zielen uit hun toestand te verlossen. Anderzijds verhoogt het echter hun zaligheid als hun werken in liefde succesvol is, want deze werkzaamheden breiden zich onvoorstelbaar uit omdat elk ontvangend wezen zijn kennis weer doorgeeft, in een nu ontwaakte drang evenzo de zielen die in duisternis verkeren te helpen en zo verlossend bezig te zijn.

Amen

Se odihnesc morții?....

Credința că sufletele se odihnesc după moarte este justificată doar în măsura în care sufletele imature rămân într-o stare complet inactivă, deoarece le lipsește puterea. Dar aceasta nu este o stare de odihnă binefăcătoare, ci o stare de chin, de legare și de neputință și, în consecință, nu este o stare de dorit. Sufletele din lumea de dincolo pot fi active doar într-o anumită stare de maturitate, în care primesc în mod constant putere pentru a putea fi active. Dar atunci ele folosesc această putere fără restricții. Dar, din moment ce activitatea lor nu este legată de materia pământească, ea trebuie să fie diferită și de activitatea de pe Pământ; de asemenea, nu poate fi comparată cu aceasta din urmă, deoarece în împărăția spirituală există cu totul alte condiții prealabile care condiționează sau permit o activitate. Este o învățătură și o împărtășire constantă a cunoștințelor spirituale, este un proces pur spiritual care dăruiește sufletelor dătătoare fericire și reduce agonia sufletelor primitoare și le transformă în primitoare de putere..... Este cu siguranță o slujire în dragoste, însă nu poate fi comparată cu activitatea pământească decât atâta timp cât sufletele încă mai cred că trăiesc pe Pământ într-o stare de întuneric, unde își creează propriul mediu în imaginația lor prin propriile dorințe și, de asemenea, trebuie să fie active în activități de iubire în conformitate cu această imaginație. Dar cu cât devine mai strălucitoare în el, cu atât se distanțează mai mult de Pământ în gândurile sale, iar acum activitatea sa nu mai este legată de materia pământească, nici măcar în imaginația sa. Iar activitatea acestor suflete în lumea de dincolo, în împărăția spirituală, constă acum în transmiterea pur spirituală a cunoștințelor primite. Fiecare suflet binevoitor și primitor de putere are protejați care îi sunt încredințați pe Pământ sau în lumea de dincolo, cărora se dedică neobosit și cu grijă iubitoare. El trebuie să încerce să-i ghideze mental pe acești protejați spre adevăr, trebuie să le influențeze gândirea și să creeze astfel claritate în ei, fără a forța voința acestor suflete, iar acest lucru necesită o răbdare și o iubire de nedescris. Căci sunt două ființe complet izolate una în fața celeilalte, care pot acționa și gândi în mod complet liber și, prin urmare, gândirea corectă nu poate fi transferată cu forța, dacă nu se dorește ca spiritualul încă nedezvoltat să fie împiedicat să atingă la fel de bine un grad înalt de maturitate. Cunoașterea spirituală trebuie să fie oferită sufletelor încă ignorante astfel încât să fie acceptată fără rezistență și să trezească dorința de a spori darul. Astfel, ființa primitoare trebuie să se decidă în mod complet liber în favoarea ei, numai atunci cunoașterea transmisă va avea un efect ca forță și îi face fericiți. Iar această activitate de transmitere este o muncă ce nu poate fi desfășurată decât cu dragoste, deoarece este de obicei extrem de laborioasă. Cu toate acestea, starea unui suflet condamnat la inactivitate este atât de jalnică, încât ființele de lumină încearcă în mod constant să le ajute, încât sunt dispuse să facă cea mai grea muncă pentru a elibera aceste suflete din starea lor. Dar, pe de altă parte, le sporește fericirea dacă activitatea lor de iubire reușește, căci această activitate desenează cercuri de neconceput, deoarece fiecare ființă care primește transmite din nou cunoștințele sale în îndemnul, acum trezit, de a ajuta la fel sufletele din întuneric și de a fi astfel activă într-un mod răscumpărător....

Amin