• Indietro

L’adempimento del dovere

Non dovete mai accontentarvi di adempiere solamente il vostro dovere, ma dovete fare di più – dovete sottoporvi volontariamente ad un compito che non vi viene posto da uomini, ma che dovete fare per amore. – Soltanto allora siete attivi nell’amore, ed un tale impegno verrà valutato e vi porterà della benedizione per l’eternità. Gli uomini che adempiono fedelmente secondo il dovere il loro lavoro terreno, credono di aver fatto abbastanza, la loro vita è allora una vita dell’adempimento del dovere, ma non un servire cosciente nell’amore. Ciò che obbliga di fare il dovere, è esclusivamente corrispondente allo scopo mondano. Tutto ciò che ha un’influenza nobilitante sull’anima, non verrà preteso secondo dovere, né eseguito, ma deve sempre essere fatto nella pienissima libertà del volere. Solo allora si può parlare di progresso dell’anima, quando l’uomo si dimostra attivo oltre il suo dovere e non smette in una tale attività d’amore. – Ma quello che l’uomo impone a sé o ad altri come dovere, ha soltanto un valore puramente terreno, perché adempire un dovere non ha necessariamente l’amore per il prossimo come forza di spinta. Quasi sempre sono dei comandamenti rilasciati umanamente, che devono mantenere l’ordine mondano, il cui adempimento è quindi in certo qual modo necessario per combattere la debolezza di volontà degli uomini, perché molti uomini non farebbero nemmeno ciò che è il loro dovere, se in loro non venisse coltivata la coscienza del dovere. Tutto ciò che fanno è quindi in qualche modo condizionato ed ha per conseguenza una qualche utilità – ma un cammino di vita terrena che registra solamente una serie infinita di azioni che sono solo della rubrica “dell’adempimento del dovere”, non ha necessariamente come effetto uno stato di maturazione dell’anima, perché proprio questo “adempimento del dovere” trattiene l’uomo ad essere davvero attivo nell’amore. L’adempimento del dovere non può essere rappresentato all’uomo come sbagliato o inutile, dato che è un certo pericolo per l’anima dell’uomo, perché più egli si fa di questo una linea d’orientamento della sua vita, più lui considera importanti proprio quei doveri, più egli crede di essere sollevato dal giusto agire nell’amore. Perché egli ritiene utilizzato a sufficienza il suo tempo, ma spiritualmente rimane lo stesso indietro se non è nell’amore, cioè se non lo spinge l’amore malgrado i doveri e con ciò di colmare il tempo facendo di più. Soltanto allora egli desidererà servire i prossimi spiritualmente e fisicamente con azioni che non vengono richieste, quindi non possono nemmeno venire imposti come dovere. L’adempimento del dovere a sé stante è bensì rimarchevole terrenamente, ma senza significato per l’eternità, perciò l’uomo deve cercare per libera volontà di dare e di servire secondo la possibilità. Egli non deve accontentarsi con l’adempimento del dovere, ma fare un “di più” da sé stesso, dare e servire nell’amore affinché la sua anima veda la salvezza; dato che l’anima approfitta sempre di ciò che l’uomo fa nell’assoluta libera volontà ed amore disinteressato.

Amen

Împlinirea datoriei....

Nu trebuie să vă mulțumiți niciodată cu simpla îndeplinire a îndatoririlor, ci trebuie să faceți mai mult, trebuie să vă supuneți de bunăvoie unei sarcini care nu vă este dată de oameni, ci pe care trebuie să o faceți din iubire.... numai atunci sunteți activi din iubire și numai această realizare va fi apreciată și vă va aduce binecuvântări pentru veșnicie. Oamenii care își îndeplinesc cu conștiinciozitate munca pământească cred că au făcut destul. Viața lor este atunci, într-adevăr, o viață de îndeplinire a datoriei, dar nu o slujire conștientă din iubire. Ceea ce datoria poruncește să fie făcut este, fără excepție, în conformitate cu scopul lumesc. Tot ceea ce are o influență înnobilatoare asupra sufletului nu va fi nici cerut, nici îndeplinit conform datoriei, ci va trebui întotdeauna să fie făcut în cea mai deplină libertate de voință și, de aceea, se poate vorbi de progres al sufletului doar atunci când ființa umană se dovedește activă dincolo de datorie și nu se oprește din această activitate de iubire. Cu toate acestea, ceea ce face ființa umană ca datorie pentru sine sau pentru ceilalți are doar o valoare pur pământească, căci îndeplinirea unei datorii nu trebuie să aibă neapărat ca forță motrice iubirea față de aproapele. Acestea sunt în mare parte porunci decretate de om, care au ca scop menținerea ordinii lumești, a căror îndeplinire este deci necesară într-o anumită măsură pentru a combate slăbiciunea voinței oamenilor, căci mulți oameni nu ar face ceea ce li se face datorie dacă nu ar fi crescuți în simțul datoriei. Prin urmare, tot ceea ce fac ei este cumva condiționat și presupune un anumit beneficiu pământesc. Un mod de viață pământesc care nu arată decât o serie nesfârșită de fapte, toate încadrate la capitolul împlinirea datoriei, nu trebuie să aducă în niciun caz o stare de maturitate sufletească, căci tocmai această împlinire a datoriei îl împiedică pe om să fie cu adevărat iubitor. Deși împlinirea datoriei nu poate fi prezentată oamenilor ca fiind greșită sau inutilă, ea reprezintă totuși un anumit pericol pentru sufletul omului, căci cu cât o consideră mai mult ca fiind o linie directoare a vieții umane, cu atât mai importantă este tocmai această datorie, cu atât mai mult se crede lipsit de activitatea corectă a iubirii, căci consideră că timpul său este suficient de bine folosit și totuși rămâne semnificativ în urmă din punct de vedere spiritual dacă nu iubește, adică iubirea îl îndeamnă să facă "mai mult" în pofida îndatoririlor și astfel a umplut timpul.... să-și servească spiritual și fizic semenii prin fapte care nu sunt niciodată cerute de la oameni și, prin urmare, nu pot fi transformate în îndatoriri. Doar îndeplinirea datoriei poate fi cu siguranță recunoscută pe Pământ, dar nu are nici o importanță pentru veșnicie, astfel că omul trebuie să încerce să dăruiască și să slujească cât mai mult posibil de bunăvoie. El nu ar trebui să se mulțumească cu îndeplinirea datoriei sale, ci din proprie inițiativă să facă încă "mai mult"........ să dea și să slujească în iubire pentru ca sufletul său să fie răscumpărat, care beneficiază întotdeauna doar de ceea ce face omul de bunăvoie și în iubire dezinteresată față de aproapele....

Amin