• Back

KRISTOVO ROĐENJE.... II.

Nitko ne može prosuditi dubinu Božanske ljubavi koja je sebe izrazila u činjenici da je Bog Osobno sišao na Zemlju kako bi ostvario čin Spasenja umjesto čovječanstva. On se sažalio nad ljudskom ogromnom krivnjom grijeha, jer sami grešnici ga nisu bili sposobni iskupiti pošto je prekršaj protiv Božje ljubavi bio počinjen potpuno svjesno.... ne zato što je nesavršenstvo učinilo biće nesposobnim prepoznati svoj prekršaj protiv Boga već zato što su ta bića bila osvjetljena blistavim svjetlom prepoznavajući tako Boga u Njegovoj moći i slavi.... Međutim, oni Ga nisu bili u stanju vidjeti i prema tome su, usprkos toj spoznaji, slijedili onog koji je sebe predstavio kao Boga i Stvoritelja.... i oni su ga slijedili jer su ga bili u stanju vidjeti iako su znali da je on, također, bio samo proizvod Božje stvaralačke volje i Božje snage. Ogromnost krivnje počiva u činjenici da su bića bila osvijetljena svjetlom realizacije i usprkos tome su se okrenuli od svoga Boga i Stvoritelja od vječnosti. I za njih je bilo nemoguće iskupiti ovu ogromnu krivnju, jer oni više nisu bili u stanju poništiti grijeh, oni su ostali opterećeni sa njime, i jedina opcija za Boga je bila Osobno iskupiti grijeh.... ali to se, opet, moglo dogoditi jedino unutar okvira Božanske pravde, pošto svaka krivnja zahtjeva okajanje da bi se mogla iskupiti. I kako bi napravio to okajanje za čovječanstvo, Bog je sišao na Zemlju i ostvario čin Spasenja u čovjeku Isusu....

Bog Osobno nije bio u stanju patiti ali On je želio uzeti patnju na Sebe koju je ljudska rasa zaslužila uslijed grijeha njihovog prethodnog otpadništva od Boga.... I to je razlog zašto je ljudsko biće, u Čijoj se kućici/čahuri Bog Osobno utjelovio, uzelo patnju na Sebe.... Vječna Ljubav, Koja je tako željela ponuditi žrtvu, žrtvu okajanja za ogromnu krivnju.... Ljudsko biće sa srcem prepunim ljubavi je dozvolilo da Ga prikucaju na križ za cijelu ljudsku rasu, i ljubav jedina Ga je motivirala ostvariti ovaj čin samilosti/milosrđa. Ljudsko biće sa svim ljudskim slabostima i strahovima se zaputilo gorkom zemaljskom stazom i ljubav u njemu je neprestano rasla, jer Bog Osobno je bio u ovom ljudskom biću i prema tome su riječi i djela čovjeka Isusa bili uvijek jedino motivirani sa ljubavlju, baš kao što je ljubav konačno hodala gorkom stazom patnje te istrpjela i umrla na križu. To nije bio proizvoljan čin ljudskog bića Koje je Sebe žrtvovalo za Svoja bližnja ljudska bića poradi dobiti, ljubav ga je prosto podstaknula ostvariti čin samilosti, pošto je znao da njihov put do kraljevstva svjetla jeste i mora ostati zatvoren za njih ako najprije nisu bili oslobođeni od njihove krivnje grijeha.... On je znao od čega se prvobitni grijeh sastojao i da oni sami od sebe nikad ne bi bili u stanju ispraviti ga [[u smislu, ‘napraviti ona djela koja bi taj grijeh mogla ispraviti’]]. I prema tome On se dobrovoljno prijavio da bi Bogu ponudio žrtvu okajanja kako bi iskupio Svoja bližnja ljudska bića.... U svoj istini, međutim, ljubav unutar Njega Ga je ponukala na to [[bila je tome uzrok]]; bila je to Sâma Vječna Ljubav, Koja je tako željela iskupiti ljude od njihove nezamislive krivnje, jer Vječno Božanstvo se sklonilo u ljudskom biću u potpunom izobilju.

I zato Božja ljudska manifestacija treba biti shvaćena tako da je Vječna Ljubav Sebe utjelovila u ljudskom biću Koje je Sebe pripremilo na način da je Vječna Ljubav bila sposobna boraviti u Njemu i da je stoga sve što je ljudsko biće Isus napravio u zemaljskom životu bilo u svoj istini napravljeno od strane Boga Osobno.... da je ‘ljubav’ određivala sve naume, misli i akcije ljudskog bića Isusa, da je ljudsko biće zasigurno patilo i umrlo na križu ali da je Bog Osobno bio u tom čovjeku, da je On prema tome ostvario čin Spasenja za čovječanstvo. Jedino kada ljudi shvate da je Bog Ljubav će oni također razumjeti problem Božje manifestacije i razumjet će da su Bog i Isus Krist jedno, da oni nisu dvije osobe, i da se Božanska Jednota [[Jedinstvo]] ne može sporiti, pošto je ljubav prožela ljudsku kućicu/čahuru i prema tome je izvanjska forma ljudskog bića Isusa bila također vidljiva forma Sâme Božanske Ljubavi, da oni nisu bili odvojena Bića već uvijek jedino Bog Osobno. Problem Božje Manifestacije se može jedino riješiti na ovaj način, ali onda će čovjeku također biti lako priznati Isusa, i on će u Njemu pronači pribježište i zazivajući Njega on će zazivati Boga Osobno, priznavajući Ga na taj način. I njegov prvobitni grijeh će biti izbrisan, pošto je Bog Osobno sišao na Zemlju zbog njegovog grijeha i umjesto njega ostvario čin Spasenja, čin okajanja.

AMEN

Nașterea lui Hristos....

Nimeni nu poate măsura profunzimea iubirii divine care s-a exprimat prin coborârea lui Dumnezeu însuși pe Pământ pentru a împlini lucrarea de răscumpărare a omenirii. I-a fost milă de imensa vină a păcatului oamenilor, pentru că nu putea fi răscumpărată de păcătoșii înșiși, pentru că ofensa adusă iubirii lui Dumnezeu a avut loc în cea mai deplină conștiință a vinovăției.... pentru că nu "imperfecțiunea" nu a fost cea care nu a permis ființei să recunoască ofensa adusă lui Dumnezeu, ci pentru că aceste ființe se aflau în cea mai strălucitoare lumină și, prin urmare, L-au recunoscut și ele pe Dumnezeu în puterea și gloria Sa.... Dar ele nu L-au văzut și de aceea, împotriva unei mai bune cunoașteri, L-au urmat pe cel care se prezenta ca Dumnezeu și Creator.... L-au urmat pentru că îl vedeau, deși știau că și el era doar un produs al voinței Creatorului și al puterii lui Dumnezeu. În aceasta constă măreția vinovăției că ființele au stat în lumina cunoașterii și totuși s-au îndepărtat de Dumnezeul și Creatorul lor din veșnicie. Iar ele nu mai puteau răscumpăra această mare vină, nu mai puteau anula păcatul, rămâneau împovărate de el, și nu mai rămânea decât o singură posibilitate, ca Dumnezeu însuși să răscumpere vina.... care, însă, nu se putea întâmpla decât în cadrul justiției divine, pentru că orice vină necesită o ispășire pentru a fi răscumpărată. Și pentru a face această ispășire pentru umanitate, Dumnezeu s-a înălțat pe Pământ și a săvârșit lucrarea de răscumpărare în ființa umană Iisus...... Dumnezeu Însuși nu putea să sufere, dar a vrut să ia asupra Sa suferința pe care omenirea o merita pentru păcatul apostaziei din trecut de la Dumnezeu.... Și de aceea, o ființă umană a luat asupra sa această suferință, în al cărei înveliș s-a întrupat Dumnezeu.... Iubirea veșnică, care voia acum să ofere jertfa, jertfa răscumpărătoare pentru marea vină.... O ființă umană, a cărei inimă era plină de iubire, s-a lăsat răstignită pentru întreaga omenire, și numai iubirea l-a determinat să facă această lucrare de milă. O ființă umană, cu toate slăbiciunile și temerile umane, a parcurs un amar drum pământesc și iubirea din El a crescut tot mai mult, căci Dumnezeu Însuși era în această ființă umană și, de aceea, numai iubirea l-a determinat pe Iisus, omul, să vorbească și să acționeze, așa cum și iubirea a parcurs în cele din urmă drumul amar al suferinței și a suferit și a murit pe cruce.... Nu a fost un act arbitrar al unei ființe umane care S-a sacrificat pentru semenii Săi de dragul unui avantaj, în schimb, El a fost pur și simplu împins de iubire să săvârșească acest act de milă pentru că știa că drumul spre împărăția luminii era și trebuia să rămână închis pentru ei dacă nu se absolveau mai întâi de vina păcatului.... El știa în ce consta păcatul originar și că ei nu vor putea niciodată să răscumpere această vină pe cont propriu. De aceea, El S-a oferit pe Sine însuși lui Dumnezeu ca jertfă de ispășire pentru a-i răscumpăra pe semenii Săi..... Dar, în realitate, iubirea din el a fost cea care l-a determinat să facă acest lucru; a fost însăși Iubirea eternă care a vrut astfel să-i răscumpere pe oameni de imensa lor vină, căci Dumnezeirea eternă s-a ascuns în ființa umană în plinătatea ei. Astfel, întruparea lui Dumnezeu trebuie înțeleasă ca întruchiparea Iubirii Eterne într-o ființă umană, care s-a pregătit astfel încât Iubirea Eternă să poată locui în El și astfel tot ceea ce a făcut ființa umană Iisus în viața pământească a fost în realitate făcut de Dumnezeu Însuși în El.... această "iubire" a determinat voința, gândirea și acțiunile ființei umane Iisus, astfel că ființa umană a suferit și a murit pe cruce, dar Dumnezeu Însuși era în această ființă umană, astfel că El a săvârșit actul de Mântuire pentru toți oamenii. Numai atunci când oamenii vor înțelege că Dumnezeu este iubire vor înțelege și problema întrupării lui Dumnezeu și vor înțelege că Dumnezeu și Iisus Hristos sunt una, că nu sunt două persoane, ci că unitatea divină nu poate fi contestată pentru că iubirea a umplut învelișul uman și astfel forma exterioară a omului Iisus a fost și forma vizibilă a iubirii divine însăși, că nu au fost ființe separate, ci întotdeauna Dumnezeu Însuși. Numai în acest fel se poate rezolva problema întrupării lui Dumnezeu, dar atunci va fi ușor și pentru ființa umană să-l recunoască pe Iisus, se va refugia în El și Îl va chema pe Dumnezeu Însuși cu chemarea Sa, recunoscându-L astfel. Iar păcatul său originar va fi șters pentru că Dumnezeu Însuși a coborât pe Pământ pentru vina lui și a săvârșit lucrarea de răscumpărare, lucrarea de ispășire, pentru el....

Amin