• Back

NITKO TKO SVIJETU ISKAZUJE POŠTOVANJE NEĆE UĆI U KRALJEVSTVO NEBESKO

Iskazivati poštovanje svijetu znači izgubiti kraljevstvo nebesko, pošto ljudsko biće ne može istovremeno steći oboje. I svatko tko iskazuje poštovanje svijetu neće niti nastojati zadobiti nebesko kraljevstvo, jer on će jedino cijeniti/priznavati zemaljski svijet i njegove privlačnosti i neće vjerovati u kraljevstvo s druge strane ovog svijeta. A ipak put do nebeskog kraljevstva treba biti prevaljen kroz ovaj zemaljski svijet, njega se ne može zaobići, jer ljudsko biće živi u ovom svijetu, ono mora prevaliti posljednju etapu svoga razvoja na Zemlji, posred carstva koje pripada Božjem neprijatelju. Ali ono može prevladati ovo kraljevstvo, ono može proći kroz zemaljski svijet bez da sebi dozvoli da ga on izuzetno impresionira, bez da žudi za njime sa svojim osjetilima.... on ga može doživjeti a ipak biti njegov gospodar....

I vaš je zadatak prevladati svijet, jer on vam je bio dan kao sredstvo za vašu dušu da u njemu postane potpuno zrela, da sebe odvoji dobrovoljno od svega što pripada svijetu, pošto je ovo odvajanje istovremeno također odvajanje od onoga koji je gospodar ovog svijeta, i okretanje prema duhovnom kraljevstvu i njegovom Gospodaru.

Iz toga je razumljivo da svatko tko sebe učini slugom svijetu neće nikad moći zaposjesti duhovno kraljevstvo, niti u zemaljskom životu ni nakon smrti ljudskog bića.... razumljivo je da će ga gospodar ovog svijeta držati zavezanog pošto mu ljudsko biće osobno daje pravo za to, jer odvajanju od njegove moći, odvajanju od materijalnog svijeta, se treba težiti i njega pojedinac osobno mora ostvariti.

On mora biti bitku protiv sebe, on mora biti sposoban za odricanje sa ciljem da bi stekao nešto vrijedno, on se mora oduprijeti svim kušnjama za vrijeme svojeg kratkog života na Zemlji sa ciljem da bi onda zaposjeo duhovno kraljevstvo sa svim njegovim divotama, koje će mu pružiti tisućestruku kompenzaciju za njegovo odricanje na Zemlji. I on će to učiniti jedino ako spozna bezvrijednost i prolaznost onog što na Zemlji smatra poželjnim. Jedino ova spoznaja će mu dati snage da ispravno promjeni svoju volju, a on ovu spoznaju može steći samo ako razmisli o materijalnom svijetu.... Jer on ne može biti prisiljen promijeniti svoju volju.... on ka unutarnjoj kontemplaciji može biti ponukan jedino iskustvima, pri čemu rezultat ovisi o njemu. I Bog mu jedino može pomoći s vremena na vrijeme demonstrirajući prolaznu prirodu stvari, zbog toga On dopušta uništenje onog što ljudsko biće voli na Zemlji, On intervenira bolno utječući na njega, uzimajući od njega ono uz što je njegovo srce prionulo.... samo da bi mu ukazao kako su bezvrijedni ciljevi njegovih nastojanja.

Ali oni koji (na)uče iz takvih iskustava mogu sebe smatrati sretnima, jer oni će postepeno promijeniti smjer svoje volje i odustati od [[ili ‘odreći se’]] svijeta sa ciljem da jednog dana zaposjednu duhovno kraljevstvo.... Ali niko ne treba vjerovati kako može raditi kompromise, nitko ne treba vjerovati da može nekažnjivo iskazivati čast svijetu.... Sva nastojanja će nakon njegove smrti imati posljedice, i ako su bila usmjerena prema svijetu onda će ona rezultirati u duhovnoj smrti, onda se on odrekao duhovnog kraljevstva poradi zemljskog dobitka i svijet će mu donijeti smrt.... Onda će on sebe ponovno predati u ruke onoga koji je u bezdanu, i put uspona će opet trajati jedan beskonačno dug period vremena.

AMEN

Nimeni nu atinge împărăția Cerurilor dacă aduce omagiu lumii....

A aduce un omagiu lumii înseamnă a pierde împărăția Cerurilor, deoarece omul nu le poate câștiga pe amândouă în același timp. Și cine aduce omagiu lumii nu se străduiește nici el să atingă împărăția Cerurilor, pentru că pentru el există doar lumea pământească cu atracțiile ei și nu crede într-o împărăție în afara ei. Și totuși, calea spre împărăția Cerurilor trebuie parcursă prin această lume pământească, ea nu poate fi eliminată, căci ființa umană trăiește în această lume, trebuie să parcurgă ultima etapă a dezvoltării sale pe Pământ, în mijlocul împărăției care aparține adversarului lui Dumnezeu. Dar el poate depăși această împărăție, poate trece prin lumea pământească fără să fie impresionat în mod neobișnuit de ea, fără să o dorească cu simțurile sale.... el poate trăi prin ea și totuși să fie stăpânul ei.... Și aceasta este sarcina voastră de a birui lumea, căci ea v-a fost dată în acest scop, pentru ca sufletul vostru să se maturizeze în ea, să se desprindă de bunăvoie de tot ceea ce aparține lumii, căci această desprindere este în același timp și o desprindere de stăpânul acestei lumi și o întoarcere spre împărăția spirituală și spre stăpânul ei. Și astfel este de înțeles că oricine se face sclavul lumii nu va putea niciodată să intre în posesia împărăției spirituale, nici în viața pământească, nici după moartea ființei umane.... Este de înțeles că stăpânul lumii îl ține în sclavie pentru că însăși ființa umană îi dă dreptul să facă acest lucru, deoarece ființa umană însăși trebuie să se străduiască și să realizeze eliberarea de sub controlul său, eliberarea din lumea materială. El trebuie să ducă o luptă cu el însuși, trebuie să fie capabil să renunțe pentru a obține ceva valoros, trebuie să reziste tuturor tentațiilor în timpul scurtei sale vieți pământești pentru a putea ocupa apoi împărăția spirituală cu toate gloriile ei, care îl va compensa de o mie de ori pentru renunțarea sa pe Pământ.... Și el va face acest lucru numai dacă va recunoaște lipsa de valoare și efemeritatea a ceea ce îi apare dezirabil pe Pământ. Numai această conștientizare îi dă puterea de a-și direcționa corect voința, iar el poate dobândi această conștientizare dacă se gândește doar la materialismul lumii.... Căci el nu poate fi forțat să își schimbe voința.... El poate fi doar stimulat de experiențe să reflecteze în interior, dar cu ce succes, acesta îl determină singur. Iar Dumnezeu îl poate ajuta numai în măsura în care El îi dovedește în mod repetat caracterul său trecător, că El abandonează decăderea ceea ce este iubirea umană pe Pământ, că El intervine într-un mod care atinge ființa umană în modul cel mai dureros, că îi ia ceea ce îi este atașat în inimă.... întotdeauna doar pentru a-i da un indiciu despre cât de inutile sunt scopurile strădaniei sale. Cu toate acestea, cei care învață din astfel de experiențe se pot considera norocoși, căci își schimbă încet-încet direcția voinței și renunță la lume pentru a ocupa într-o zi împărăția spirituală.... Dar nimeni nu trebuie să creadă că poate face compromisuri, nimeni nu trebuie să creadă că poate omagia lumea cu impunitate.... Orice strădanie are un efect după moarte, iar dacă a fost pentru lume, atunci îi aduce și moarte spirituală, atunci a renunțat la împărăția spirituală de dragul câștigului pământesc, iar lumea i-a adus moartea.... Atunci el s-a dat din nou în puterea celui care este în adâncuri, iar drumul spre înălțime durează din nou un timp nesfârșit....

Amin