• Back

KREMIRANJE.... UBRZA(VA)NJE POSTUPKA RASPADANJA....

Sve ide svojim putem [[= napreduje]] ka oslobađanju budući mora slijediti put višeg razvoja. Kada duhovna supstanca sebe razdvoji od materije ona je potonju prevadala; ali duhovna supstanca nije uvijek dovoljno sazrijela da više ne treba zemaljsku (transformacijsku/preobražajnu) formu i u tom slučaju će ponovno ući u novu formu, koja se također sastoji od materije. Međutim, kada duša, duhovna suština unutar čovjeka, napusti tijelo, zemaljska je transformacija dokončala; to jest, duša napušta njezinu posljednju formu na Zemlji i ulazi, oslobođena od sve materije, u novo i sasvim drugačije carstvo od Zemlje. Tijelo, konačna zemaljska forma, je sada opet određeno za raspadanje; to jest duhovne supstance koje sačinjavaju zemaljsko tijelo, također trebaju ići putem višeg razvoja, pošto su te supstance i dalje u početnom stadiju razvoja, i u tu svrhu će se opet pridružiti Božanskim djelima stvaranja čija je svrha, naposlijetku, viši razvoj duha. Ovo se može dogoditi na različite načine ali to uvijek mora uključivati mogućnost aktivnog služenja. Posljedično tome, supstanca se treba pridružiti djelu stvaranja gdje treba vršiti određeni zadatak i služiti ispunjavajući taj zadatak, pošto se supstanca može razviti jedino kroz služenje. Ako je mogućnost služenja oduzeta, put višeg razvoja je prekinut, što je za duhovnu supstancu izuzetno bolno stanje [[ili ‘što za duhovnu supstancu znači stanje izuzetne agonije’]]. Vrijeme duhovne patnje se naizgled može skratiti ali duhovna supstanca neće zahvaliti ljudskom biću koje se miješa u njezin razvojni napredak i spriječava njezino služenje. Čim je prirodno raspadanje ljudskog tijela spriječeno ubrzavanjem njegova postupka raspadanja putem kremiranja ili kemijskim sredstvima, staza duha je daleko više bolna a i treba biti, pošto je ovaj postupak protivan Božanskom redu, on je protivan svrsi koju je Bog dao svakom djelu stvaranja. To je jedno neovlašteno djelovanje od strane ljudi koje nije u skladu sa Božjom voljom. Ljudsko se tijelo treba vratiti zemlji što je njegova svrha....

‘Prah ste bili [[ili ‘iz praha ste nastali’]] i u prah ćete se vratiti’ (Otkrovenje 3:19; Job 10:9).... pod uvjetom da Božja intervencija ne odluči drugačije time što će završiti ljudski život na načine drugačije od prirodne smrti ljudskog bića. Kada je duša sebe oslobodila od tijela.... to jest od duhovne supstance koja formira tijelo.... posao tijela da služi duši je ispunjen. Ali dok se ono nije potpuno raspalo ono i dalje ima druge mogućnosti služenja, čak ako je to ljudskom biću teško razumljivo, dok ubrzani postupak raspadanja neće omogućiti ostacima vršiti pa ni najmanji čin služenja. Otud je potpuno pogrešno pretpostaviti kako će se ljudsko tijelo kao rezultat ovog postupka pročišćavanja pridružiti/sjediniti sa dušom. Duhovne supstance izvanjske forme imaju doista istu funkciju i eventualno se sjedinjuju sa bezbrojnim drugim supstancama duše i također hodaju istom stzom razvoja na Zemlji kao ljudska duša.... ali ovo se ne može dogoditi na način kako to ljudi pogrešno vjeruju. Svim je supstancama dano jedno određeno/fiksirano vrijeme za njihov razvoj kojeg ljudsko biće ne može skratiti kako se njemu svidi [[ili ‘na osnovu vlastite prosudbe’]] posredstvom izvanjskog postupka.... ako on ne koristi u potpunosti jedinu mogućnost višeg duhovnog razvoja na Zemlji, to jest, ako on, svojim ponašanjem, njegovim ispravnim stavom spram Boga, njegovom vjerom i njegovim najiskrenijim akcijama ljubavi, ne ostvari viši stupanj zrelosti što također može skratiti zemaljski vijek fizičke forme; međutim, uvijek se mora prepustiti Božjoj volji koji će joj koristan zadatak On još odrediti.

AMEN

Ardere.... Proces accelerat de dizolvare....

Totul merge spre răscumpărare pentru că trebuie să urmeze cursul unei dezvoltări superioare. Dacă spiritualul se separă acum de materie, atunci el a depășit-o pe aceasta din urmă; dar spiritualul nu este întotdeauna atât de complet de matur încât să nu mai aibă nevoie de o formă pământească (transformare), și atunci se instalează din nou într-o nouă formă, care este tot materie. Dar atunci când sufletul, substanța spirituală din ființa umană, părăsește trupul, transformarea pământească încetează, adică sufletul scapă de ultima formă de pe Pământ pentru a intra într-o nouă împărăție, care este complet diferită de Pământ, neîngrădită de orice materie. Corpul, ultima formă pământească, este acum expus din nou disoluției, adică substanțele spirituale, din care este format și corpul pământesc, trebuie, întrucât sunt ființe aflate încă în stadiul inițial de dezvoltare, să treacă și ele prin procesul de dezvoltare superioară și, în acest scop, să se alăture din nou lucrărilor divine de creație, al căror scop este tocmai dezvoltarea superioară a spiritualului. Or, acest lucru se poate întâmpla în mai multe moduri, însă trebuie să i se dea întotdeauna posibilitatea unei activități de slujire, astfel că aceste substanțe trebuie să se alăture unei astfel de opere de creație în care trebuie să îndeplinească o anumită sarcină pentru a sluji prin îndeplinirea acestei sarcini, căci ființa nu se poate maturiza decât prin slujire. Dacă i se ia posibilitatea de a sluji, atunci cursul dezvoltării superioare este întrerupt, ceea ce înseamnă o stare extrem de chinuitoare pentru ființă. Timpul de suferință al ființei spirituale poate fi aparent scurtat, dar ființa spirituală nu este recunoscătoare ființei umane care intervine în cursul său de dezvoltare și o împiedică să slujească. De îndată ce corpul uman este împiedicat să se descompună în mod natural, încercând să accelereze procesul de dezintegrare prin ardere sau prin mijloace chimice, această substanță spirituală ia o cale mult mai chinuitoare și trebuie să o urmeze și ea, deoarece acest proces încalcă ordinea divină, scopul pe care Dumnezeu l-a dat fiecărei lucrări a creației. Acesta este un mod arbitrar de a acționa din partea ființelor umane, care nu este în conformitate cu voința divină. Corpul uman trebuie predat pământului, așa cum este destinul său.... "Din pământ ai fost luat, în pământ te vei întoarce", dacă Dumnezeu Însuși nu stabilește încheierea unei vieți umane altfel prin intervenția Sa, într-un alt mod decât prin moartea fizică naturală a ființei umane. Dacă sufletul s-a golit de trup, atunci sarcina trupului.... adică a spiritualului din care este format trupul.... a fost îndeplinită în raport cu sufletul. Dar până când corpul nu s-a dizolvat complet, el mai are încă posibilități de a acționa în mod slujitor, chiar dacă acest lucru pare puțin inteligibil pentru ființa umană, în timp ce nici cea mai mică activitate de slujire a rămășiței nu îi revine unui proces accelerat de dizolvare. Presupunerea că trupul ființei umane se alătură sufletului printr-un proces de purificare realizat în acest fel este, prin urmare, extrem de eronată. Substanța spirituală a formei exterioare are cu siguranță același destin, acela de a se uni într-o zi cu nenumărate substanțe sufletești pentru a parcurge din nou ultimul curs de dezvoltare pe Pământ ca suflet uman. Totuși, acest lucru nu se va întâmpla niciodată, așa cum cred în mod eronat oamenii, deoarece pentru dezvoltarea tuturor ființelor este stabilit un anumit timp, pe care ființa umană nu-l poate scurta la discreția sa printr-o procedură exterioară.... dacă nu folosește pe deplin singura posibilitate de dezvoltare spirituală superioară pe Pământ, adică dacă dobândește un grad de maturitate prin modul său de viață, prin atitudinea corectă față de Dumnezeu, prin credință și prin activitate activă de iubire, care poate scurta și ea viața pământească a învelișului fizic, totuși trebuie lăsată întotdeauna în seama voinței lui Dumnezeu, sarcina de slujire pe care i-o atribuie în continuare....

Amin