• Retour

Contributions sociales....

Combien de fois vous, les humains, dépendez-vous de l’aide d’autrui, et combien de fois vous est-il possible de la retourner, car personne n’est fort que de ses propres forces, et chacun a besoin du support de son prochain, comme aussi chacun connaîtra des situations lui demandant d’aider son prochain. Pourtant, les hommes aspirent à se rendre totalement indépendants du prochain, et en même temps à se décharger complètement de toute aide à lui donner.... Ils cherchent à régler par des lois ce qui devrait être une assistance volontaire, et en même temps, chacun cherche à profiter le plus possible pour lui-même de ce règlement.... Ce qui, en tant qu’amour désintéressé du prochain, serait évalué comme extrêmement précieux pour l’âme individuelle, est transformé en une contribution involontaire, dont toute activité d’amour volontaire est exclue, c’est peine perdue en ce qui concerne un avantage pour l’âme.

Autant qu’on puisse en juger, il serait possible d’écarter des hommes toute détresse terrestre, ce qui est sans doute l’aspiration de ceux qui se sentent responsables de la détresse des hommes, parce que celle-ci ne peut être dissimulée, et c’est une charge contre eux.... Et tant que l’absence d’amour parmi les humains existe, de telles aspirations sont quand même bénéfiques en ce qu’elles empêchent que les hommes ne sombrent dans la misère.... Pourtant, le bas niveau spirituel des hommes n’en est pas relevé parce que pour cela il est demandé une activité d’amour désintéressé du prochain.... Il faut que les hommes soient touchés par la détresse du prochain pour que cet amour s’enflamme en eux.... Il faut qu’il y ait de la détresse parmi les hommes pour inciter une personne prête à aimer à devenir active en amour.... Il y a beaucoup de méthodes pour aider le prochain : par une parole réconfortante, par un intérêt affectueux, en l’assistant activement ....Mais dans la vie humaine, il s’agit surtout de vaincre la matière.... il faut surtout transformer l’amour de soi en un amour désintéressé du prochain.

L’homme doit se détacher surtout de ce qui lui est désirable pour lui-même, pour le faire avoir au prochain qui est en détresse.... C’est pourquoi les possessions sont distribuées d’une façon irrégulière : pour renforcer cette volonté de donner, parce qu’en même temps, l’homme peut s’entraîner à vaincre la matière, et parce qu’il se fait le plus grand cadeau possible à lui-même en se détachant d’un bien matériel pour atténuer la détresse du prochain.... L’homme ne sera récompensé largement que pour ce qu’il donne volontairement, car seul le libre arbitre prouve l’amour, tandis que toutes les autres cotisations que l’homme est obligé de payer n’ont absolument rien à faire avec l’amour, au contraire, elles peuvent endurcir le cœur d’un homme, qui refoule toute volonté de donner parce qu’il croit avoir fait assez pour le bien du prochain. Pourtant, même si les hommes s’efforcent beaucoup d’atténuer ainsi la détresse économique, la détresse les touche quand même sous une autre forme, et cela d’une part pour leur propre salut, mais d’autre part, pour pousser encore le cœur du prochain à leur prêter de l’aide.... pour le toucher en enflammant l’étincelle d’amour afin d’empêcher l’amour entre les hommes de se refroidir complètement ....

Et souvent seront frappés par des détresses non matérielles justement ceux dont les cœurs sont très endurcis, de façon que pour être aidés, il faille qu’ils s’engagent dans une autre voie: C’est la jouissance des possessions terrestres qui leur est enlevée.... Ce qu’ils n’ont pas voulu donner pour soulager la misère d’autrui, ils ne peuvent plus en jouir eux-mêmes.... Maintenant, la matière perd sa valeur, et béni soit celui qui dès maintenant s’en servira de manière juste.... celui qui s’en dessaisira volontairement pour le mettre à la disposition du prochain en détresse.... Béni soit celui qui, encore pendant la dernière phase de temps, conquiert l’amour du prochain par de bonnes œuvres qui, seules, le suivront dans l’éternité.... Aussi sa détresse n’aura-t-elle pas été sans succès pour son âme ....

Amen

Contribuții la asigurări sociale....

Cât de des sunteți voi, oamenii, dependenți de ajutorul care vi se oferă și cât de des este posibil să îl oferiți în schimb, pentru că nicio ființă umană nu se poate baza doar pe ea însăși, fiecare are nevoie de ajutorul semenilor săi, așa cum fiecare se află în situații pentru a-și ajuta semenii. Cu toate acestea, oamenii se străduiesc să se facă complet independenți de aproapele lor și, de asemenea, să îndepărteze orice asistență de la ei înșiși.... Ei încearcă să reglementeze ceea ce ar trebui să fie ajutor voluntar conform legii, iar fiecare încearcă să extragă cel mai mare avantaj posibil pentru el însuși din această reglementare..... Ceea ce ar fi foarte valoros ca iubire altruistă față de aproapele pentru sufletul individului se transformă într-o contribuție involuntară și nu există niciun beneficiu pentru suflet atâta timp cât este eliminată orice activitate voluntară de iubire. Potrivit judecății umane, toate greutățile pământești ar putea fi astfel evitate de la oameni și aceasta este cu siguranță și aspirația celor care se simt responsabili de greutățile oamenilor, pentru că nu pot fi ascunse și îi împovărează.... Și atâta timp cât omenirea va fi lipsită de bunătate, astfel de eforturi vor fi o binecuvântare, în măsura în care oamenii nu vor pieri în mizerie.... Cu toate acestea, nivelul spiritual scăzut al oamenilor nu poate fi remediat prin aceasta, pentru că este nevoie de o activitate de iubire dezinteresată față de aproapele.... Oamenii trebuie să fie atinși de nevoia semenilor lor, astfel încât această iubire să se aprindă în ei.... Trebuie să existe o nevoie printre oameni de așa natură încât să stimuleze o persoană care este dispusă să iubească activitatea.... Ajutorul poate fi acordat semenilor în orice mod, prin încurajare reconfortantă, prin simpatie iubitoare, prin asistență energică.... Dar în viața omului este vorba mai ales de depășirea.... transformarea iubirii de sine în iubire altruistă față de aproapele. Ceea ce este de dorit pentru omul însuși, el trebuie să se detașeze de el însuși pentru a se oferi semenilor săi care au nevoie de el..... De aceea, bunurile sunt distribuite în mod inegal pentru a stimula tocmai această voință de a dărui, pentru că, în același timp, ființa umană poate exersa depășirea materiei și pentru că, astfel, își face cel mai mare dar atunci când se desprinde de bunurile materiale pentru a ușura nevoile semenilor săi.... Numai ceea ce este dat de bună voie va fi răsplătit din plin de ființa umană, deoarece numai voința liberă demonstrează iubire, în timp ce toate celelalte contribuții pe care ființa umană trebuie să le facă sunt complet lipsite de iubire, ba chiar pot mai degrabă să împietrească inima unei persoane care, prin urmare, reprimă orice dorință de a dărui în interiorul său, deoarece crede că a făcut suficient pentru binele semenilor săi. Dar oricât de mult ar încerca oamenii să atenueze dificultățile economice în acest fel.... nevoia se apropie totuși de ființa umană sub o altă formă, pe de o parte pentru propriul său beneficiu, dar pe de altă parte pentru a câștiga din nou inima semenilor săi... să o atingă pentru ca scânteia iubirii să se aprindă, pentru ca iubirea să nu se răcească complet printre oameni.... Și, adesea, tocmai oamenii care sunt afectați de nevoi de natură nematerială, ale căror inimi sunt atât de împietrite încât trebuie să urmeze o cale diferită dacă vor să fie ajutați: Sunt lipsiți de bucuria bunurilor pământești.... ceea ce nu au vrut să dea ei înșiși pentru a ușura nevoia altora, de care ei înșiși nu se mai pot bucura acum.... Materia își pierde acum valoarea, și binecuvântată este persoana care acum lucrează cu ea în mod corect.... care acum se leapădă de ea în mod voluntar pentru a o da semenilor săi nevoiași.... Ferice de cel care, în ultimele sale zile, câștigă prin fapte bune dragostea semenilor săi, care singuri îl vor urma în veșnicie.... Atunci nevoia lui nu a fost zadarnică pentru sufletul său....

Amin