• Back

The spiritual and material world oppose each other....

The material world and the spiritual kingdom oppose each other, consequently their demands on the human being are also of a conflicting nature, and no human being can ever do justice to both but unconditionally has to meet the requirements of one world. Understandably, the spiritual kingdom can only give spiritual wealth and this under conditions which disagree with worldly longings, while the world offers human beings earthly wealth which meets their needs. However, worldly longing is in opposition to the demands of the spiritual kingdom insofar as it puts physical pleasures and physical well-being into the forefront and aggravates or makes it entirely impossible for the soul to strive for the spiritual kingdom.... because the soul has to fulfil the demands of the spiritual kingdom and persuade the body to share the same desire which, however, necessitates the surrender of earthly longings. Thus two worlds are facing each other and the human being has to decide which world to choose. And at all times one world will demand the rejection of the other world, at all times either the body or the soul has to speak, to be precise, the soul has to decide whether its own development is more important than the body’s well-being during its life on earth as a human being. The spiritual kingdom bestows the most delightful gifts upon the soul and although as human being it cannot understand their true value they are nevertheless eternal and denote a wealth which the soul will be able to use in the spiritual kingdom for its own happiness.

The world also offers treasures for the body but these are short-lived and cannot be taken across into the spiritual kingdom. They will disintegrate like the body disintegrates when the soul moves from the physical world into the spiritual kingdom. And since the soul on earth can only receive from one kingdom it will be poor in the spiritual kingdom if it has only paid homage to the world. Voluntary surrender of earthly goods inevitably results in the possession of spiritual wealth because the soul only abandons the former due to love, or the desire for earthly goods will be predominant. And where love has awakened, the soul will unconsciously strive towards the spiritual kingdom and disregards earthly wealth. And thus the human soul has to decide during its life on earth whether to make the earthly world or the spiritual kingdom the goal of its aspiration. And its fate in the spiritual kingdom, to where it will proceed after its time of earthly trial has come to an end, will depend on this decision.... Prosperity or poverty, bliss or a pitiful state.... but bliss will necessitate the surrender of everything that is earthly and thus temporary....

Amen

Lumea spirituală și lumea pământească în opoziție....

Lumea pământească și împărăția spirituală sunt în opoziție una față de cealaltă și, prin urmare, cerințele lor față de ființa umană sunt, de asemenea, de natură opusă, iar ființa umană nu poate niciodată să facă dreptate ambelor cerințe, ci trebuie să se supună necondiționat cerințelor unei singure lumi. Este de înțeles că împărăția spirituală nu poate împărți decât bunuri spirituale, și aceasta în condiții care contrazic dorința lumii, în timp ce lumea oferă comori pământești oamenilor care se conformează dorinței sale. Dorința lumii se opune însă cerințelor împărăției spirituale în măsura în care pune pe primul plan plăcerile fizice și confortul fizic și face dificilă sau complet imposibilă lupta sufletului pentru împărăția spirituală. Căci sufletul trebuie să îndeplinească cerințele împărăției spirituale și să facă trupul înclinat spre aceeași dorință, dar acest lucru necesită renunțarea la dorințele pământești. Și astfel, două lumi se confruntă una cu cealaltă, iar ființa umană este pusă în fața alegerii lumii pe care o va alege. Și o lume va cere întotdeauna predarea celeilalte lumi, trupul sau sufletul va trebui să vorbească, adică sufletul trebuie să decidă dacă propria-i modelare este mai importantă pentru el decât confortul trupului pe durata vieții sale pământești ca ființă umană. Împărăția spirituală îi oferă daruri de un fel delicios, pe care nu le poate măsura în întreaga lor valoare ca ființă umană, dar care sunt veșnice și care înseamnă pentru suflet o bogăție pe care acesta o poate folosi în împărăția spirituală pentru propria fericire. Lumea oferă cu siguranță și comori trupului, dar acestea sunt trecătoare și nu pot fi preluate în împărăția spirituală. Ele trec așa cum trece și trupul când sufletul trece din lumea pământească în împărăția spirituală. Și, din moment ce nu poate fi întreținut decât de o singură împărăție pe Pământ, el este acum sărac în bunuri în împărăția spirituală dacă a adus omagiu lumii pământești. Predarea bunurilor pământești în liberul arbitru îi aduce în mod inevitabil posesia bunurilor spirituale, deoarece el renunță la primele doar atunci când în el este activă iubirea, altfel dorința pentru bunurile pământești este predominantă. Iar acolo unde dragostea s-a trezit, sufletul tinde inconștient spre împărăția spirituală și face abstracție de bunurile pământești. Și astfel, sufletul ființei umane este pus în fața alegerii de a face din lumea pământească sau din împărăția spirituală scopul eforturilor sale în timpul vieții sale pământești. Iar în funcție de decizia sa, soarta sa în împărăția spirituală, în care intră, este atunci când perioada de probă pe Pământ a expirat pentru el.... Bogăție sau sărăcie, beatitudine sau o stare jalnică.... Dar fericirea presupune depășirea a tot ceea ce este pământesc, adică trecător....

Amin