• Back

Only love redeems on earth and in the hereafter....

Neither on earth nor in the beyond is spiritual ascent possible without loving activity, for love alone leads to God, love alone reduces the distance from the human being to God, and love alone brings about union with God. Therefore it is the greatest commandment on earth to be lovingly active, otherwise earthly life will be lived uselessly and the soul will enter the beyond at the same distance from God as it was before its embodiment as a human being. But earthly life is the last grace for the spiritual in the earthly world.... then life begins in eternity, in the spiritual kingdom, which can also be a state of death, a state of powerlessness which can never be called life. And now there is only one possibility again to ascend through loving activity.... but activity in weakness is impossible, and therefore the soul is in greatest adversity because it first has to accept strength in order to be able to work in love. And this acceptance of strength is again dependent on its will, which has to be directed towards loving activity for other souls. But a weak soul is extremely weak-willed if it does not have a completely God-opposing will and gives itself over to the forces of the underworld. And a weakened will is hardly able to strive for a change of situation for itself, even less does the soul think of the suffering souls and use its will correctly, i.e. it carries the will within itself to help them. Yet only this will to be lovingly active towards needy souls provides it with the strength which it can now use and thereby treads the path of ascent itself. Until the soul develops the will to love within itself its state will be desolate and hopeless, for only love alone brings redemption from its torment. And this is why the ascent in the beyond is far more difficult than on earth, and endless time can pass before the soul decides to work with love, whereas on earth the human being is in full possession of his vitality and the slightest occasion can impel him into an act of love, which he can therefore also carry out immediately because he is capable of it. The being's inability in the beyond is a state of utmost agony, for after earthly life the being feels it as a fetter which it cannot release. And since it passed away on earth without love it also does not know about its strength. It is now dependent on the help of other souls which try to persuade it to have the right will through suggestions, and on the prayer of people on earth that strength will be supplied to it which is meant for its weakened will. Redemption can never take place through other beings, the soul has to redeem itself through love.... This is divine law which can never be circumvented. And this is why God creates countless possibilities on earth which are intended to kindle love in the human being, so that he will now work and thereby mature his soul, so that he will not enter the beyond as a powerless being but is already a recipient of strength, i.e. he can enter eternity as a being of light himself, albeit with varying degrees of light strength, yet always able to work with his strength in love again on the suffering souls and constantly increase the degree of light. For love has to be practiced on earth as well as in the spiritual kingdom, it is the binding agent between the souls and God, because God Himself is love and the being can only unite with Him if it has become love itself....

Amen

Numai iubirea răscumpără pe Pământ și în lumea de dincolo....

Nici pe Pământ, nici în lumea de dincolo nu este posibilă ascensiunea spirituală fără activitatea iubirii, căci numai iubirea conduce la Dumnezeu, numai iubirea reduce distanța dintre ființa umană și Dumnezeu și numai iubirea realizează unirea cu Dumnezeu. De aceea, cea mai mare poruncă pe Pământ este să fii activ în iubire, altfel viața pământească va fi trăită inutil, iar sufletul va intra în lumea de dincolo la aceeași distanță de Dumnezeu la care se afla înainte de întruparea sa ca ființă umană. Dar viața pământească este ultimul har pentru spiritual în lumea pământească.... apoi viața începe în veșnicie, în împărăția spirituală, care poate fi și o stare de moarte, o stare de neputință care nu poate fi numită niciodată viață. Și acum există din nou o singură posibilitate de a urca prin activitatea iubitoare.... dar activitatea în slăbiciune este imposibilă și, prin urmare, sufletul se află în cea mai mare adversitate pentru că trebuie să accepte mai întâi puterea pentru a putea lucra în iubire. Iar această acceptare a forței depinde din nou de voința sa, care trebuie să fie îndreptată spre activitatea iubitoare pentru alte suflete. Dar un suflet slab este extrem de slab de voință dacă nu are o voință complet opusă lui Dumnezeu și se dăruiește forțelor lumii de dincolo. Iar o voință slăbită este cu greu capabilă să se străduiască pentru o schimbare de situație pentru ea însăși, cu atât mai puțin sufletul se gândește la sufletele suferinde și își folosește voința în mod corect, adică poartă în sine voința de a le ajuta. Totuși, numai această voință de a fi activ cu iubire față de sufletele nevoiașe îi oferă forța pe care o poate folosi acum și, astfel, să parcurgă el însuși calea ascensiunii. Până când sufletul nu va dezvolta în el însuși voința de a iubi, starea sa va fi dezolantă și fără speranță, căci numai iubirea aduce răscumpărarea din chinurile sale. Iată de ce ascensiunea în lumea de dincolo este mult mai dificilă decât pe Pământ și poate trece un timp nesfârșit până când sufletul se decide să lucreze cu iubire, în timp ce pe Pământ ființa umană este în deplinătatea vitalității sale și cea mai mică ocazie o poate împinge la un act de iubire, pe care, prin urmare, îl poate și îndeplini imediat, deoarece este capabilă de aceasta. Incapacitatea ființei în lumea de dincolo este o stare de maximă agonie, căci după viața pământească ființa o simte ca pe o cătușă de care nu se poate elibera. Și întrucât a trecut pe Pământ fără iubire, ea nu știe nici despre puterea sa. Ea depinde acum de ajutorul altor suflete care încearcă să o convingă la voința corectă prin sugestii și de rugăciunea oamenilor de pe Pământ pentru a i se furniza forța care se aplică voinței sale slăbite. Răscumpărarea nu poate avea loc niciodată prin intermediul altor ființe, sufletul trebuie să se răscumpere pe sine prin iubire.... Aceasta este o lege divină care nu poate fi niciodată ocolită. Și de aceea Dumnezeu creează nenumărate posibilități pe Pământ care au ca scop să aprindă dragostea în ființa umană, pentru ca aceasta să lucreze acum și astfel să-și maturizeze sufletul, astfel încât să nu intre în lumea de dincolo ca o ființă neputincioasă, ci să fie deja un beneficiar de putere, adică să poată intra în veșnicie ca o ființă de lumină el însuși, chiar dacă cu diferite grade de putere de lumină, dar întotdeauna capabil să lucreze din nou cu puterea sa în dragoste asupra sufletelor suferinde și să crească în mod constant gradul de lumină. Căci iubirea trebuie practicată atât pe Pământ, cât și în împărăția spirituală, ea este liantul dintre suflete și Dumnezeu, deoarece Dumnezeu Însuși este iubire și ființa nu se poate uni cu El decât dacă a devenit ea însăși iubire....

Amin