• Back

Size of guilt prevents entrance into the afterlife.... banishment....

The extent of humanity's guilt increases daily, and all people are to be called guilty who carry out or approve of actions which deny them any love for their neighbour. Where hatred and unkindness break through people sin, for they offend against divine order, they offend against the commandments of love for God and their neighbour. And thus they increase their guilt with every action that is bad; and even he is guilty who does not detest such an action but consents to it. But people don't consider the consequences, nevertheless they have to take them upon themselves on earth or in the beyond, and since the guilt increases immeasurably it can neither be redeemed on earth nor in the beyond, for earthly time is too short and in the beyond an ascent development can only proceed from a certain degree onwards, and people no longer reach this degree who make themselves guilty to the extent that they commit new unkindnesses daily and hourly. And therefore they have to remain on this earth, they cannot enter the spiritual kingdom after their death but their death will only mean a change of their external form, their souls will receive other coverings and continue to move on earth only in a completely unfree state. For through their excessive guilt they have forfeited all freedom, and they fall into an agonizing captivity from which they cannot free themselves. Yet the magnitude of their guilt requires atonement, and since they would have to languish and suffer for eternities in the spiritual kingdom if they wanted to be released from their great guilt, it is God's act of mercy that He creates another possibility to atone for this guilt and at the same time strive towards freedom again, even if the soul is granted renewed freedom of will after an infinitely long time. But in a state of compulsion it is nevertheless induced to activity which at the same time signifies higher development, whereas in the beyond, in the spiritual kingdom, the beingness lacks all strength and the will to activity is also completely paralyzed through its own fault. Thus even the seemingly most cruel work of the divine creator is a work of love on the fallen spiritual, which has increased its former guilt many times over through God-opposing actions, which it carries out on earth in free will. And as long as people don't repent and change to love they heap guilt upon guilt upon themselves, and the consequences are frightening, for they inevitably draw God's punitive judgment upon themselves and deprive themselves of all freedom.... For they must atone according to divine justice, they must take all the consequences upon themselves.... they have to walk the path once again through the whole of creation until they are given free will once again in order to be able to use it for the final release from the form....

Amen

Mărimea vinovăției împiedică intrarea în lumea de dincolo.... Izgonirea....

Mărimea vinovăției cu care este împovărată omenirea crește în fiecare zi și trebuie numiți vinovați toți oamenii care săvârșesc sau aprobă acțiuni cărora trebuie să li se refuze orice iubire față de aproapele lor. Acolo unde ura și lipsa de bunăvoință răzbat, oamenii păcătuiesc, pentru că încalcă ordinea divină, încalcă poruncile de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele lor. Și astfel își sporesc vinovăția cu fiecare acțiune rea; și este vinovat chiar și cel care nu detestă o astfel de acțiune, ci consimte la ea. Dar oamenii nu se gândesc la consecințe, cu toate acestea trebuie să și le asume pe Pământ sau în lumea de dincolo, și cum vinovăția crește incomensurabil, ea nu poate fi răscumpărată nici pe Pământ, nici în lumea de dincolo, căci timpul pământesc este prea scurt, iar în lumea de dincolo o ascensiune nu poate avea loc decât de la un anumit grad în sus, iar oamenii care sunt vinovați în așa măsură încât comit noi acte de răutate în fiecare zi și în fiecare ceas nu mai ajung la acest grad. Și, prin urmare, ei trebuie să rămână pe acest Pământ, nu pot intra în împărăția spirituală după moarte, ci moartea lor va însemna doar o schimbare a formei lor exterioare, sufletele lor vor primi alte învelișuri și vor continua să se miște pe Pământ doar într-o stare complet lipsită de libertate. Pentru că, prin vina lor excesivă, ei și-au pierdut orice libertate și cad într-o captivitate chinuitoare din care nu se pot elibera. Cu toate acestea, magnitudinea vinovăției lor necesită ispășire și, întrucât ar trebui să lâncezească și să sufere pentru eternități în împărăția spirituală dacă ar dori să fie eliberați de marea lor vină, este un act de milă al lui Dumnezeu faptul că El creează o altă posibilitate de a ispăși această vină și, în același timp, de a tinde din nou spre libertate, chiar dacă sufletul primește o reînnoită libertate a voinței după un timp infinit de lung. Dar într-o stare de constrângere este totuși determinat la o activitate care înseamnă în același timp o dezvoltare superioară, în timp ce în lumea de dincolo, în împărăția spirituală, ființa este lipsită de orice forță, iar voința de activitate este de asemenea complet paralizată din vina sa. Astfel, chiar și cea mai crudă în aparență lucrare a Creatorului divin este o lucrare de iubire asupra spiritualului căzut, care și-a sporit de multe ori vina anterioară prin acțiunile opuse lui Dumnezeu, pe care le desfășoară pe Pământ în mod liber consimțit. Și atâta timp cât oamenii nu se pocăiesc și nu se schimbă în iubire, ei adună asupra lor vină peste vină, iar consecințele sunt înspăimântătoare, căci atrag inevitabil judecata punitivă a lui Dumnezeu asupra lor și se lipsesc de orice libertate.... Căci ei trebuie să ispășească conform justiției divine, trebuie să ia asupra lor toate consecințele.... ei trebuie să parcurgă din nou calea prin întreaga creație până când le va fi dat din nou liberul arbitru pentru a-l putea folosi în vederea eliberării definitive de formă....

Amin