• Zurück

Glaube an Gott.... Kraftzuwendung....

Ohne den Beistand Gottes erreicht kein Mensch sein Ziel, denn es fehlt ihm am Willen und an Kraft, wenn er als Mensch diese Erde betritt. Sein Erdenleben kann zwar erfolgreich erscheinen, aber ein körperliches Wohlergehen ist nicht das Ziel des Menschen, das er anstreben und erreichen soll. Es ist der Fortschritt der Seele, ihr Ausreifen, zwecks dessen sich der Mensch auf Erden verkörpern durfte, und zu dieser Entwicklung der Seele braucht der Mensch den Beistand Gottes. Er braucht Kraftzufuhr aus Gott, er braucht geistige Güter, die ihm nur Gott Selbst bieten kann.... Doch Seine Gnadenzuwendungen bedingen die Bereitwilligkeit, sie zu nützen.... sie bedingen einen Gott-zugewandten Willen, also ein geöffnetes Herz. Jeder Mensch nun, ganz gleich in welcher irdischen Lage er sich befindet, kann dieser Anforderung nachkommen, die ihm ein reiches Maß von Gnaden sichert, und also kann jeder Mensch seiner Seele zur Reife verhelfen, er kann das Ziel erreichen, das ihm gesteckt ist, doch es ist sein freier Wille. Und darum wieder gibt es nicht viele Menschen, die ihren Erdenlebenszweck erreichen, weil der Mensch seiner Seele weniger achtet als seines Körpers und seine Blicke der Welt zuwendet und seines Gottes und Schöpfers nicht gedenket.... Er kann aber nicht zwangsmäßig zu anderem Denken veranlaßt werden, nur kann ihm ständig Gott in Erinnerung gebracht und seines Zusammenhanges mit seinem Schöpfer von Ewigkeit Erwähnung getan werden. Weil Gott nicht umgangen werden kann, wenn das Ziel erreicht werden soll, muß Er auch ständig den Menschen vorgestellt werden.... Immer wieder müssen die Gedanken der Menschen zu Dem hingelenkt werden, Dem sie ihr Dasein verdanken, und immer wieder müssen sie aufmerksam gemacht werden darauf, daß sie von einer Macht abhängig sind und daß sie sich diese Macht geneigt machen sollen, indem sie den Willen Gottes erfüllen und also sich mit Ihm in Verbindung setzen.... Es ist der Glaube an Gott das Erste, wenn ihr Erdendasein kein Leerlauf bleiben soll.... Alle Menschen werden zwar davon in Kenntnis gesetzt, daß Einer ist, Der alles bestimmt, Der alles lenket nach Seinem Willen.... Aber wenige nur suchen sich die innere Überzeugung dessen zu verschaffen, was ihnen darüber vermittelt wird, wenige Menschen nur lassen den angelernten Glauben in sich lebendig werden.... Doch erst der lebendige Glaube stellt auch eine Verbindung des Menschen mit Gott her, die dann sicher jene Gnadenzufuhr zur Folge hat, die das Erreichen des Zieles garantiert. Solange dem Menschen der lebendige Glaube fehlt an einen Gott und Schöpfer, so lange auch ist sein Wollen und Denken diesem Gott noch nicht zugewandt, und so lange wird er auch kraftlos sein, um seiner Seele zur Höhe zu verhelfen. Er wird genausowenig an seine Seele und seine eigentliche Erdenaufgabe glauben, er wird sein Erdenleben nur rein irdisch betrachten, und jegliches Streben wird nur dem körperlichen Wohl gelten.... Der Unglaube ist das schlimmste Übel, er ist das größte Hindernis, das Ziel zu erreichen auf Erden, er ist die beste Waffe des Gegners von Gott, denn den Ungläubigen hat er ganz und gar in seiner Gewalt. Aber auch der Ungläubige ist mit der Gabe des Verstandes ausgestattet worden, und er braucht nur trotz seines Unglaubens ein starkes Wahrheitsverlangen in sich zu entwickeln, dann kann sein Verstand sich mit Gedanken beschäftigen, die auch seinen Unglauben zum Wanken bringen können. Denn es kann sein Unglaube Folge sein falscher Lehren, und ein solcher Unglaube kann auch erschüttert werden durch wahrheitsgemäße Belehrungen, die den Menschen zum Nachdenken veranlassen. Der Glaube an Gott ist unerläßlich, soll das Erdenleben nicht vergeblich gelebt worden sein. Aber er ist auch zu gewinnen bei gutem Willen.... Ist aber ein Mensch völlig in der Gewalt des Gegners, so fehlt ihm dieser Wille, und dann kann seine Seele im gleichen Zustand das Erdenleben verlassen, wie sie es betreten hat, und dann kann es auch im jenseitigen Reich endlos lange Zeit dauern, bis sich ihr Wille wandelt und sie einen Herrn über sich anerkennt.... Doch Gott muß anerkannt werden von jeder Seele, die einmal ihr Ziel erreichen will....

Amen

Credința în Dumnezeu.... Întoarcerea la putere....

Nici o ființă umană nu-și atinge țelul fără ajutorul lui Dumnezeu, deoarece îi lipsesc voința și puterea atunci când intră pe acest Pământ ca ființă umană. Viața sa pământească poate într-adevăr să pară reușită, dar o bunăstare fizică nu este scopul ființei umane pentru care ar trebui să se străduiască și pe care ar trebui să-l atingă. Este vorba de progresul sufletului, de maturizarea sa, în scopul căruia ființei umane i s-a permis să se întrupeze pe Pământ, iar pentru această dezvoltare a sufletului, ființa umană are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Ea are nevoie de un influx de putere de la Dumnezeu, are nevoie de bunuri spirituale pe care numai Dumnezeu Însuși i le poate oferi.... Dar dăruirea harului Său necesită voința de a se folosi de ele.... ele necesită o voință îndreptată spre Dumnezeu, deci o inimă deschisă. Or, fiecare persoană, indiferent de situația sa pământească, poate să îndeplinească această cerință care îi asigură o măsură abundentă de har și astfel fiecare persoană își poate ajuta sufletul să se maturizeze, poate ajunge la scopul care i-a fost fixat, însă este vorba de voința sa liberă. Și de aceea, din nou, nu sunt mulți oameni care își ating scopul vieții pământești, deoarece ființa umană acordă mai puțină atenție sufletului său decât trupului său și își îndreaptă privirea spre lume și nu-și amintește de Dumnezeul și Creatorul său. Cu toate acestea, el nu poate fi obligat să gândească altfel, doar Dumnezeu poate fi adus constant în memoria sa și poate fi menționată legătura sa cu Creatorul său din veșnicie. Pentru că Dumnezeu nu poate fi ocolit dacă se dorește atingerea scopului, El trebuie, de asemenea, să fie prezentat în mod constant oamenilor..... În mod repetat, gândurile oamenilor trebuie să fie îndreptate spre Cel Căruia îi datorează existența lor și, de fiecare dată, trebuie să li se atragă atenția asupra faptului că sunt dependenți de o Putere și că trebuie să facă această Putere să se aplece spre ei prin împlinirea voinței lui Dumnezeu și, astfel, prin stabilirea unui contact cu El.... Credința în Dumnezeu este primul lucru pentru ca existența lor pământească să nu rămână inactivă.... Toți oamenii sunt într-adevăr informați de faptul că există Unul care determină totul, care dirijează totul conform voinței Sale.... Dar foarte puțini sunt cei care caută să dobândească convingerea interioară a ceea ce li se transmite despre aceasta, numai câțiva oameni permit credinței învățate să prindă viață în ei.... Dar numai credința vie stabilește de asemenea o legătură între ființa umană și Dumnezeu, care apoi va avea ca rezultat sigur influxul de har care garantează atingerea scopului. Atâta timp cât ființei umane îi lipsește credința vie într-un Dumnezeu și Creator, voința și gândirea sa nu vor fi îndreptate spre acest Dumnezeu și, de asemenea, va fi neputincioasă pentru a-și ajuta sufletul să se înalțe. La fel de puțin va crede în sufletul său și în sarcina sa pământească reală, își va vedea viața pământească doar pur pământească și toate eforturile se vor aplica doar la bunăstarea fizică.... Necredința este cel mai mare rău, este cel mai mare obstacol în calea atingerii țelului pe Pământ, este cea mai bună armă a adversarului lui Dumnezeu, căci îl are pe necredincios complet sub controlul său. Dar chiar și necredinciosul a fost înzestrat cu darul intelectului și trebuie doar să dezvolte în sine o dorință puternică pentru adevăr, în ciuda necredinței sale, apoi intelectul său se poate ocupa cu gânduri care pot face ca și necredința sa să se clatine. Căci necredința sa poate fi rezultatul unor învățături greșite, iar o astfel de necredință poate fi zdruncinată și de învățături adevărate care îl determină pe om să reflecteze. Credința în Dumnezeu este indispensabilă pentru ca viața pământească să nu fi fost trăită în zadar. Dar ea poate fi dobândită și cu bunăvoință.... Dar dacă o persoană se află complet sub controlul adversarului, îi lipsește această voință, și atunci sufletul său poate părăsi viața pământească în aceeași stare în care a intrat în ea, și atunci poate dura de asemenea un timp infinit de lung în împărăția de dincolo până când voința sa se va schimba și va recunoaște un Domn peste sine.... Dar Dumnezeu trebuie să fie recunoscut de fiecare suflet care vrea o dată să-și atingă scopul....

Amin