• Zurück

Stimme des Gewissens....

Jeder trägt in sich einen stillen Mahner, der ihn unmerklich dränget oder warnet, der aber so leise sich äußert, daß er leicht überhört werden kann, wenn der Mensch nicht auf ihn achtet. Dieser Mahner in euch ist auch eine Gnade Gottes, ein Hilfsmittel, das die Liebe Gottes anwendet, ein Geschenk, das jedem Menschen gegeben ist, dessen aber auch geachtet werden muß, wenn es einen Zweck haben soll. Solange der Mensch recht und gerecht leben will, wird er auch immer dessen achten, was ihm die innere Stimme sagt, er wird sich gehindert fühlen, wenn er im Begriff ist, ein Unrecht zu tun, und er wird ein leises Drängen in sich vernehmen, wo es gilt, gute Werke zu verrichten, denn der Mahner in ihm kann sich äußern bei Menschen, die guten Willens sind. Doch es kann auch sehr leicht die "Stimme des Gewissens" erstickt werden oder übertönt von Lockungen, die lauter erklingen und darum eher angehört werden, die aber niemals der Seele zum Heil gereichen. Dann stumpfet der Mensch ab, es ist ihm gleichgültig, ob sein Tun gut oder schlecht ist.... Er folgt allen Anregungen, die ihm irdisch Vorteil bringen, und höret nicht mehr darauf, wenn sich die Stimme des Gewissens bemerkbar machen möchte. Doch diese Unempfindsamkeit für die Sprache des Gewissens ist seine eigene Schuld, denn der stille Mahner ist in eines jeden Menschen Herz, er kann aber verdrängt oder bewußt gehindert werden, daß er sich äußert, und das geschieht, wenn der Mensch entgegen der inneren Mahnung oder Warnung handelt und dadurch diese feine Stimme zum Schweigen bringt.... Denn Gott wendet keinen Willenszwang an, und ein Willenszwang wäre es, wenn sich die innere Stimme trotz Abwehr immer lauter hervordrängen würde und der Mensch dadurch unfrei würde im Wollen und Handeln. Jede Gnadengabe von Gott muß freiwillig ausgenützt werden, wenn sie ihre Wirkung nicht verfehlen soll.... Von größtem Erfolg aber ist es, wenn der Mensch sich ganz von innen leiten lässet.... Wenn er bei allem Tun und Lassen zuvor mit sich zu Rate geht, wenn er im Wollen, immer das Rechte zu tun, Gott bittet um Seine Führung und dann sich leiten lässet von Ihm.... Und dann wird die Stimme stets klarer und verständlicher ihm ertönen, dann wird sie nicht mehr von der Weltstimme übertönt werden können.... Dann stellt sich der Mensch bewußt unter die Führung des Geistes, denn er erkennt in sich dessen Wirken, und er weiß, daß es die Stimme Gottes ist, die ihn nun lenket und leitet, die ihn belehrt und ihm ratend zur Seite steht.... Der stille Mahner im Menschen, die Stimme des Gewissens, kann also vom Menschen selbst veranlaßt werden, sich lauter zu äußern, wenn er immer bereit ist, auf ihn zu hören und seinen Anregungen zu folgen, was aber nur bei den Menschen geschehen wird, die ein Liebeleben führen.... Dann gibt es keine Hindernisse mehr für den Geistesfunken, der sich äußern möchte, dann kann er hervortreten und offen auf den Menschen einwirken, dann bedeutet das keinen Willenszwang mehr, denn der Wille ist dann von selbst bereit, sich unter die göttlich-geistige Führung zu stellen.... Und dann führt der Mensch ein Innenleben, er bespricht sich ständig mit seinem inneren Führer, er weiß es, daß es Gottes Stimme ist, die in ihm ertönet, die ihn warnet und mahnet, die ihn führt auf allen seinen Wegen.... Und dann wird sein Lebenswandel auch nach dem Willen Gottes sein, weil der Geist in ihm immer nur im Willen Gottes auf den Menschen einwirkt. Ohne den inneren Mahner und Warner braucht kein Mensch durch das Erdenleben zu gehen, denn er wird alle Menschen ansprechen, solange diese noch zu leiten sind, solange sie noch unentschlossen sind zum guten wie auch zum bösen Handeln.... Doch sowie der Wille zum Bösen überwiegt, wird die Stimme immer leiser und kann zuletzt ganz verstummen, wenn nicht eine plötzliche Wandlung geschieht. Doch solange der Mensch lebt, versucht Gott es immer wieder, ihn innerlich anzusprechen und sein Gewissen zu berühren.... Doch Er übt keinerlei Zwang aus auf dessen Willen, Er lässet ihm stets seine Freiheit....

Amen

Vocea conștiinței....

Fiecare poartă în sine un admonestator tăcut, care îl îndeamnă sau îl avertizează în mod imperceptibil, dar care se exprimă atât de discret încât poate fi ignorat cu ușurință dacă persoana nu-i acordă atenție. Acest admonestator din tine este și el un har al lui Dumnezeu, un ajutor care aplică iubirea lui Dumnezeu, un dar care este dat fiecărei ființe umane, dar care trebuie respectat pentru a avea un scop. Atâta timp cât omul vrea să trăiască corect și drept, va fi mereu atent la ceea ce îi spune vocea interioară, se va simți împiedicat atunci când este pe punctul de a greși și va auzi un îndemn liniștit în el însuși atunci când este necesar să facă fapte bune, pentru că îndemnul din el se poate exprima cu oamenii de bunăvoință. Cu toate acestea, "vocea conștiinței" poate fi ușor înăbușită sau înecată de ispite care sună mai tare și, prin urmare, sunt mai ușor de ascultat, dar care nu vor aduce niciodată mântuirea sufletului. Atunci ființa umană devine plictisitoare, îi este indiferent dacă acțiunile sale sunt bune sau rele..... Urmează toate sugestiile care îi aduc avantaje pământești și nu mai ascultă atunci când vocea conștiinței vrea să se facă auzită. Totuși, această insensibilitate față de limbajul conștiinței este vina sa, deoarece admonestatorul tăcut se află în inima fiecărei persoane, dar poate fi reprimat sau împiedicat în mod conștient să se exprime, iar acest lucru se întâmplă atunci când persoana acționează împotriva admonestării sau avertismentului interior și astfel reduce la tăcere această voce fină.... Pentru că Dumnezeu nu folosește constrângerea voinței, și ar fi constrângere a voinței dacă vocea interioară s-ar impune tot mai tare în ciuda rezistenței, iar ființa umană ar deveni astfel lipsită de libertate în a dori și a acționa. Orice dar al harului de la Dumnezeu trebuie folosit în mod voluntar pentru a nu-și rata efectul.... Cu toate acestea, are cel mai mare succes dacă ființa umană se lasă complet ghidată din interior.... Dacă el se consultă înainte de a face ceva, dacă, dorind să facă întotdeauna ceea ce este corect, Îi cere lui Dumnezeu îndrumarea și apoi se lasă îndrumat de El.... Și atunci vocea va suna întotdeauna mai clar și mai ușor de înțeles pentru el, atunci nu va mai putea fi înecată de vocea lumii.... Atunci, ființa umană se va pune în mod conștient sub conducerea spiritului, pentru că va recunoaște lucrarea acestuia în interiorul său și va ști că vocea lui Dumnezeu este cea care acum îl conduce și îl ghidează, care îl instruiește și îi stă alături pentru a-l sfătui.... Admonestatorul tăcut din ființa umană, vocea conștiinței, poate fi, prin urmare, determinat de către ființa umană însăși să vorbească, dacă este întotdeauna dispus să o asculte și să-i urmeze sugestiile, dar acest lucru se va întâmpla numai la oamenii care trăiesc o viață de iubire.... Atunci nu vor mai exista obstacole pentru scânteia spirituală care vrea să se exprime, atunci ea poate ieși și influența în mod deschis ființa umană, atunci acest lucru nu mai înseamnă o constrângere a voinței, pentru că atunci voința va dori de bunăvoie să se supună conducerii divine-spirituale.... Și atunci, ființa umană va duce o viață interioară, se va consulta permanent cu ghidul său interior, va ști că vocea lui Dumnezeu este cea care răsună în el, care îl avertizează și îl îndrumă, care îl călăuzește pe toate drumurile sale.... Și atunci, modul său de viață va fi, de asemenea, conform voinței lui Dumnezeu, pentru că spiritul din el influențează întotdeauna ființa umană doar în voința lui Dumnezeu. Nici o ființă umană nu trebuie să treacă prin viața pământească fără admonestatorul și avertizorul interior, pentru că el se va adresa tuturor oamenilor atâta timp cât aceștia sunt încă de călăuzit, atâta timp cât sunt încă nehotărâți asupra acțiunii bune și rele.... Dar, de îndată ce voința de a face răul prevalează, vocea va deveni din ce în ce mai tăcută și, în cele din urmă, poate să tacă complet dacă nu se produce o schimbare bruscă. Dar atâta timp cât ființa umană trăiește, Dumnezeu încearcă mereu și mereu să îi vorbească în interior și să îi atingă conștiința..... Dar El nu exercită nici o constrângere asupra voinței sale, El îi lasă întotdeauna libertatea sa....

Amin