Comparați anunțul cu traducerea

Mai multe traduceri:

Promisiunea grijii iubirii divine în cele mai mari adversități....

Și chiar dacă veți pierde totul, Mă aveți totuși pe Mine, Care sunt Domn peste tot, peste univers, peste împărăția luminii și cea a întunericului, Mă aveți pe Mine, din Care a ieșit totul și Care cu adevărat poate păstra totul și în cea mai mare adversitate.... Și dacă doar aveți credința că Eu vă voi ajuta, veți fi și voi păstrați, oricât de mici ar părea posibilitățile. Cu toate acestea, Eu știu de ce aveți nevoie și veți primi și voi. Mai mult, Eu sunt în măsură să vă susțin și din puterea Mea care se revarsă în voi, căci este cu adevărat posibil ca Cel care a chemat la existență tot ceea ce vedeți, să vă păstreze în viață prin voința Sa. Și ar trebui să credeți acest lucru și să vă așteptați fără teamă la dezastrul care va veni, vă veți ști întotdeauna în siguranță în protecția Mea și în grija Mea de iubire, și atunci veți gândi și veți acționa și voi în conformitate cu voința Mea. În jurul vostru vor exista adversități incomparabile și nu trebuie să vă temeți de aceste adversități, iar într-un mod miraculos veți intra în posesia a ceea ce aveți nevoie și astfel veți putea, de asemenea, să dovediți puterea credinței semenilor voștri. Și atunci ar trebui să arătați întotdeauna doar marea bunătate, iubire și putere a lui Dumnezeu, chiar dacă semenii vor dori să-L nege.... Ar trebui pe aceștia să-i familiarizați cu Mine, Care, de asemenea, le-am dat viață și tânjesc după întoarcerea lor la Mine. Și vă va fi de asemenea ușor să vorbiți având în vedere marea mizerie a oamenilor care sunt loviți atât de tare tocmai din cauza necredinței lor și care simt totul mult mai aspru decât voi, care cunoașteți sensul și scopul a tot ceea ce va urma. Mulți oameni vor fi totuși înălțați de liniștea și calmul vostru în fața evenimentelor pământești, de credința voastră puternică și de ajutorul vizibil pe care îl experimentați, vor reflecta și ei și pot ajunge și ei la credință, dacă doar sunt de bunăvoință.... Dar ceilalți sunt încă sub controlul adversarului Meu și vor încerca și ei să se afirme și o vor face pe seama semenilor lor. Și prin aceasta puteți recunoaște atitudinea lor spirituală, iar de îndată ce vor putea obține din nou succese pământești veți ști că au fost ajutați de cel care vrea să-i arunce în ruină.... Și ei, de asemenea, vor găsi mult mai mulți adepți decât voi, care încercați să atrageți oamenii la voi și vreți să-i informați despre împărăția spirituală și despre Domnul ei.... Voi înșivă nu ar trebui să deznădăjduiți niciodată, ar trebui doar să tânjiți mereu după prezența Mea, ar trebui să vă alăturați Mie cu atât mai intim cu cât devin mai mari greutățile care trebuie să se abată asupra oamenilor din cauza stării lor îndepărtate de Dumnezeu și care, prin urmare, vă vor afecta și pe voi. Dar va fi întotdeauna suportabil pentru voi, pentru că Eu îi cunosc pe ai Mei și ai Mei Mă cheamă și nu vor fi lăsați fără ajutor. Atunci nu trebuie să deznădăjduiți, indiferent cât de mari sunt greutățile cu care vă confruntați.... Puterea Mea este mai puternică, iar dragostea Mea nu încetează niciodată și, astfel, Eu voi fi întotdeauna cu voi, cei care primiți Cuvântul Meu și încercați să-l răspândiți, voi care acceptați Cuvântul Meu și îl trăiți.... Nu trebuie să vă temeți niciodată că Tatăl Își va abandona copiii, căci Eu voi asculta orice apel și voi ajuta acolo unde este nevoie de ajutor.... Numai să credeți cu tărie în Mine, în dragostea Mea și în puterea Mea. Și nu vă fie teamă să vorbiți despre Mine și despre dragostea Mea celor care nu M-au găsit încă, care nu Mă cunosc ca pe un Dumnezeu al dragostei și care, prin urmare, nu știu nimic nici despre cauza și scopul adversității lor.... Atunci să le propovăduiți Evanghelia, așa cum Eu Însumi v-am instruit.... ar trebui să-Mi dați ocazia să vorbesc prin voi și, de asemenea, să le anunțați un sfârșit iminent, astfel încât să se pregătească pentru el înainte de a fi prea târziu. Iar când vor vedea efectul unei credințe vii și profunde în voi, atunci credința va reînvia sau se va întări și în ei, iar mica turmă a Mea va putea crește în continuare, căci fiecare suflet va lupta în continuare până la sfârșit, dar atunci acesta nu va fi departe. Bunurile pământești sunt încă la dispoziția voastră, dar ar trebui să le folosiți pentru a lucra cu iubire, ar trebui să dobândiți bunuri spirituale care să dureze, căci trebuie să renunțați la bunurile pământești dacă aceasta este voința Mea.... Și atunci se va putea recunoaște cine aparține a lor Mei, căci el va da ceea ce încă mai posedă, iar de fiecare dată va primi de la Mine dovezi de har ale iubirii și puterii Mele și cu adevărat nu trebuie să sufere nici o dificultate.... Iar voi, oamenii, ar trebui să aveți mereu în minte că există Unul care are cu adevărat putere asupra Cerului și a Pământului, pentru Care nimic nu este imposibil și a Cărui iubire este nelimitată.... Și la Acesta ar trebui să apelați chiar și din când în când, în marile adversități care se abat asupra voastră, oamenii.... Rugați-vă ca credința voastră să ajungă la acea tărie în care să-Mi lăsați totul fără ezitare, în care să vă dăruiți Mie și să vă puneți sub voia Mea.... Și cu adevărat, Tatăl nu-și va abandona copiii, El va asculta fiecare chemare și va distribui darurile iubirii Sale acolo unde sunt așteptate cu credință profundă și vie....

Amin

Traducător
Tradus de: Ion Chincea

Promise of divine love care in greatest need....

And even if you will lose everything you still have Me, Who is lord over everything, over the universe, over the kingdom of light and that of darkness, you have Me, from Whom everything emerged and Who can truly also preserve everything in greatest adversity. And if you just possess the faith that I help you, you will also be preserved, no matter how small the possibilities for it seem to be. But I know what you need, and that you will also receive. Furthermore I am also able to keep you alive out of My power, which flows over in you, because Him, Who called everything into life, what you see, is also truly possible to keep you alive through His will. And you are to believe in this, and you will fearlessly expect the coming disaster; you will always know yourselves to be safe in My protection and My love care, and you will then also think and act in My will. Around you there will be incomparable trouble, and you will not need to fear this trouble, and in a wonderful way you will come into possession of what you need and through this also be able to prove to fellowmen the power of faith. And then you should only ever point to the great goodness, love and power of God, even if fellow human beings want to deny Him.... You are to make them acquainted with Me, Who also gave them life and longs for their return to Me. And it will also be easy for you to speak in view of the great misery of men, who are hit so hard exactly because of their unbelief and feel everything far more difficult than you, who know about the meaning and purpose of everything what comes. Your calmness and composure in the face of earthly events, your strong faith and the visible help you experience will nevertheless lift many people up, they will think and can also attain faith if only they are of good will. But the others are still in the power of My opponent, and they will also try to assert themselves and do this at the expense of their fellowmen. And by this you can recognize the spiritual attitude of these, and as soon as they can again record earthly successes, you know that he has helped them who wants to plunge them into ruin.... And these will also find their followers on a far greater scale than you, who seek to draw people over to you and would like to inform them of the spiritual kingdom and its lord.... You yourselves are never allowed to despair; you are just to always long for My presence; you are to join Me the more intimately the greater the trouble becomes, which has to come over men because of their state far from God and which therefore will also touch you. But it will always be bearable for you, because I know the ones who are Mine, and the ones who are Mine call to Me and will not be left without help. Then you are not to despair, and whether still so great distresses arise for you.... My power is stronger, and My love never ceases, and so I will always be with you, you who receive My word and seek to spread it, you who accept My word and live it out.... You need never fear that the father will abandon His children, for I will heed every call and help where help is needed.... Only firmly believe in Me, in My love and in My power. And do not be afraid to speak of Me and My love to those who have not yet found Me, who do not know Me as a God of love and who therefore also know nothing about the cause and purpose of their adversity. You are then to preach the gospel to them, just as I Myself have instructed you.... you are to give Me Myself the opportunity to speak through you, and also announce to them an imminent end, so that they prepare themselves for it before it is too late. And when they will see in you the effect of a deep, living faith, then also in them faith will revive or become stronger, and the small flock of Mine can still increase, because every soul is still wrestled for until the end, but which then is no longer far. Earthly goods are still at your disposal, but these you are to use for work in love; you are to acquire spiritual goods for yourselves, which last, because you must give up the earthly goods when this is My will.... And then it will be recognizable who belongs to Mine, for he will hand out what he still possesses, and he will again and again receive from Me proofs of favour of My love and power and truly need to suffer no hardship.... And you humans should always bear in mind that there is one Who truly has power over heaven and earth, for Whom nothing is impossible and Whose love is unlimited.... And to this one you should call even now and then in the great adversity which befalls you humans.... Pray that your faith will reach that strength where you leave everything to Me without hesitation, where you give yourselves to Me and place yourselves under My will.... And truly, the father will not abandon His children, He will hear every call and distribute the gifts of His love where they are awaited in deep, living faith...._>Amen

Traducător
Tradus de: Doris Boekers