• Înapoi

"Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?...."

Suferința și moartea Mea pe cruce a fost de nedescris și orice descriere a suferinței este doar o slabă comparație cu ceea ce am suferit, pentru că am prevăzut fiecare fază a actului Meu de Mântuire, știam în ce consta sarcina Mea finală și nu am avut nicio consolare de a putea reduce agonia pentru Mine Însumi, pentru că a trebuit să îndur ultimele ore ca o simplă ființă umană, cu siguranță am avut toată puterea, deoarece puterea dragostei lui Dumnezeu, Tatăl Meu din veșnicie, a curs prin Mine până la sfârșit, dar Eu Însumi nu am mai permis forței iubirii prin voința Mea, nu i-am mai permis să aibă efect în Mine pentru a reduce sau a anula durerea cu ajutorul ei, altfel nu s-ar fi încheiat actul de Mântuire, care a necesitat cel mai mare grad de suferință pentru a răscumpăra vina copleșitoare a umanității de păcatul originar.... Iar Divinitatea din Mine știa de voința Mea și, de asemenea, M-a lăsat să fac ce vreau, s-a retras pentru că așa am vrut Eu, pentru a dobândi cel mai înalt grad al iubirii Mele pentru oameni, care, din nou, se aplica doar Tatălui Meu, pentru care tânjeam în cea mai mare adversitate, în cea mai mare suferință și mai ales în ultimele minute de viață ale trupului Meu.... Și acest dor a crescut pentru că nu Mă mai foloseam de lucrarea Lui, de puterea Lui de iubire.... Și în acest dor după El, Tatăl Meu din veșnicie, am strigat cuvintele: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?...." Eu Însumi am vrut să desăvârșesc lucrarea de milă pentru omenirea păcătoasă ca ființă umană, pentru că aceasta era cea mai mare iubire pe care o puteam arăta Tatălui Meu, că M-am lăsat să fiu bătut în cuie pe cruce în locul Lui, pentru că El Însuși a coborât totuși pe Pământ și a sălășluit în Mine, pentru că El Însuși a vrut să aducă lucrarea de răscumpărare pentru copiii Săi, dar ca "Dumnezeu" nu a putut suferi.... Și astfel am preluat pentru El toată suferința și durerea și am îndurat-o până la sfârșit.... Oricât de des și pe cât de ușor de înțeles aș încerca să vă explic acest lucru.... nu veți putea niciodată să-l înțelegeți pe deplin până când nu vă va primi împărăția spirituală, împărăția luminii și a fericirii.... Și întotdeauna doar explicația cea mai simplă este cuvântul: "Eu și Tatăl suntem una...." Era deja unirea completă și, de aceea, am putut pronunța: "S-a isprăvit...." "Omul" Iisus își dăduse viața, suferise ca un om și îndurase o moarte chinuitoare de nedescris.... Dar se unise și cu Dumnezeirea eternă, căci dragostea a fost în omul Iisus până la sfârșit, altfel nu ar fi spus: "Tată, iartă-le lor, căci nu știu ce fac". Iar dacă "iubirea" a tăcut, acest lucru era necesar pentru a duce la bun sfârșit actul Mântuirii, astfel încât moartea să poată fi acum constatată și de toți oamenii din mediul Său.... pentru ca trupul Său să poată fi așezat în mormântul din care a înviat a treia zi.... Fiecare exprimare a spiritului lui Dumnezeu în final ar fi putut totuși să-i facă pe oameni să se îndoiască de moartea lui Iisus pe cruce, pentru că atunci ar fi recunoscut legătura Lui cu Mine și credința în actul de Mântuire era acum inevitabil consecința, însă aceasta trebuia să fie o decizie liberă a voinței.... Nici voi nu veți putea înțelege încă bine acest lucru, însă de îndată ce vă veți uni spiritul vostru cu eternul Spirit al Tatălui vă veți ilumina și veți înțelege și voi Cuvântul Meu, care încearcă mereu să vă ofere clarificări pe care acum sunteți capabili să le înțelegeți în funcție de gradul de maturitate sau de iubire al sufletului vostru. Căci tocmai despre actul de Mântuire vă va fi transmis adevărul pur și vă va fi dată o înțelegere deplină, astfel încât să înțelegeți măreția iubirii Mele Care a coborât pe Pământ pentru voi, oamenii, pentru vina voastră de păcat, Care a înfăptuit actul de Mântuire pentru a vă deschide din nou calea spre Tatăl, pentru a vă ispăși marea voastră vină de păcat, căci aceasta v-a blocat veșnic calea spre casa Tatălui....

Amin

"Meu Deus, meu Deus, porque Me abandonaste?...."

O meu sofrimento e a minha morte na cruz foram indizivelmente dolorosos, e qualquer descrição do sofrimento é apenas uma fraca comparação com o que sofri, pois previ cada fase do Meu acto de Salvação, sabia em que consistia a Minha última tarefa e não tive qualquer consolo em poder reduzir a agonia por Mim mesmo, pois tive de suportar as últimas horas como mero ser humano, possuía certamente toda a força porque a força do amor de Deus Meu Pai da eternidade, fluiu através de Mim até ao fim, mas Mim mesmo já não permitia a força do amor através da Minha vontade, já não permitia que ela surtisse efeito em Mim mesmo para assim reduzir ou cancelar a dor com a sua ajuda, caso contrário o acto de Salvação não teria sido completo, o que exigia o maior grau de sofrimento para redimir a esmagadora culpa da humanidade do pecado original.... E a Divindade dentro de Mim conhecia a Minha vontade e também Me deixou ter o Meu caminho, Ela retirou-se a Si mesma porque a queria assim para adquirir o mais alto grau do Meu amor pelas pessoas, que mais uma vez só se aplicava ao Meu Pai, por Quem ansiava na maior adversidade, no maior sofrimento e especialmente nos últimos minutos da vida do Meu corpo.... E este desejo cresceu porque já não fazia uso do Seu trabalho, do Seu poder de amor.... E neste desejo por Ele, Meu Pai desde a eternidade, gritei as palavras: "Meu Deus, meu Deus, porque Me abandonaste?....". Eu próprio quis completar a obra de misericórdia para a humanidade pecadora como ser humano, porque este foi o maior amor que pude mostrar ao Meu Pai, que me deixei pregar na cruz em Seu lugar, pois Ele mesmo tinha descido à terra e tomado morada em Mim, porque Ele mesmo quis trazer a obra de redenção para os Seus filhos, mas como "Deus" não podia sofrer.... E assim assumi todo o sofrimento e dor por Ele e aguentei-o até ao fim.... Tantas vezes e tão compreensivelmente quanto tento explicar-lhe isto.... nunca será capaz de o compreender completamente até que o reino espiritual o tenha recebido, o reino da luz e da bem-aventurança.... E sempre apenas a explicação mais simples é a palavra: "O Pai e eu somos um....". Já era a união completa, e por isso eu podia pronunciar: "Está terminada....". O "homem" Jesus tinha dado a sua vida, tinha sofrido como homem e suportado uma morte indescritível e agonizante.... Mas Ele também se tinha unido à Divindade Eterna, pois o amor estava no homem Jesus até ao fim, caso contrário Ele não teria dito: "Pai, perdoa-lhes, pois eles não sabem o que fazem". E se o "amor" se mantivesse em silêncio, isto era necessário para levar a cabo o acto de Salvação, para que a morte pudesse agora também ser verificada por todas as pessoas do Seu ambiente.... para que o Seu corpo pudesse ser deitado na sepultura da qual Ele ressuscitou no terceiro dia.... Cada enunciação do espírito de Deus no final poderia ainda ter levado as pessoas a duvidar da morte de Jesus na cruz, porque então teriam reconhecido a Sua ligação comigo e a fé no acto de Salvação era agora inevitavelmente a consequência, mas tinha de ser uma decisão livre de vontade.... Também ainda não serás capaz de compreender isto devidamente, mas assim que unires o teu espírito com o eterno Pai-Espírito tornar-te-ás iluminado e compreenderás também a Minha Palavra, que tenta sempre dar-te esclarecimentos que agora és capaz de compreender de acordo com o grau de maturidade ou amor da tua alma. Pois precisamente sobre o acto de Salvação ser-vos-á transmitida a pura verdade e ser-vos-á dada plena compreensão, de modo que compreendereis a magnitude do Meu amor que desceu à terra por vós, humanos, pela vossa culpa do pecado, que realizou o acto de Salvação a fim de abrir de novo o caminho para o Pai, a fim de expiar a vossa grande culpa do pecado, pois isto bloqueou eternamente o vosso caminho para a casa do Pai...._>Ámen