• Înapoi

"Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?...."

Suferința și moartea Mea pe cruce a fost de nedescris și orice descriere a suferinței este doar o slabă comparație cu ceea ce am suferit, pentru că am prevăzut fiecare fază a actului Meu de Mântuire, știam în ce consta sarcina Mea finală și nu am avut nicio consolare de a putea reduce agonia pentru Mine Însumi, pentru că a trebuit să îndur ultimele ore ca o simplă ființă umană, cu siguranță am avut toată puterea, deoarece puterea dragostei lui Dumnezeu, Tatăl Meu din veșnicie, a curs prin Mine până la sfârșit, dar Eu Însumi nu am mai permis forței iubirii prin voința Mea, nu i-am mai permis să aibă efect în Mine pentru a reduce sau a anula durerea cu ajutorul ei, altfel nu s-ar fi încheiat actul de Mântuire, care a necesitat cel mai mare grad de suferință pentru a răscumpăra vina copleșitoare a umanității de păcatul originar.... Iar Divinitatea din Mine știa de voința Mea și, de asemenea, M-a lăsat să fac ce vreau, s-a retras pentru că așa am vrut Eu, pentru a dobândi cel mai înalt grad al iubirii Mele pentru oameni, care, din nou, se aplica doar Tatălui Meu, pentru care tânjeam în cea mai mare adversitate, în cea mai mare suferință și mai ales în ultimele minute de viață ale trupului Meu.... Și acest dor a crescut pentru că nu Mă mai foloseam de lucrarea Lui, de puterea Lui de iubire.... Și în acest dor după El, Tatăl Meu din veșnicie, am strigat cuvintele: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?...." Eu Însumi am vrut să desăvârșesc lucrarea de milă pentru omenirea păcătoasă ca ființă umană, pentru că aceasta era cea mai mare iubire pe care o puteam arăta Tatălui Meu, că M-am lăsat să fiu bătut în cuie pe cruce în locul Lui, pentru că El Însuși a coborât totuși pe Pământ și a sălășluit în Mine, pentru că El Însuși a vrut să aducă lucrarea de răscumpărare pentru copiii Săi, dar ca "Dumnezeu" nu a putut suferi.... Și astfel am preluat pentru El toată suferința și durerea și am îndurat-o până la sfârșit.... Oricât de des și pe cât de ușor de înțeles aș încerca să vă explic acest lucru.... nu veți putea niciodată să-l înțelegeți pe deplin până când nu vă va primi împărăția spirituală, împărăția luminii și a fericirii.... Și întotdeauna doar explicația cea mai simplă este cuvântul: "Eu și Tatăl suntem una...." Era deja unirea completă și, de aceea, am putut pronunța: "S-a isprăvit...." "Omul" Iisus își dăduse viața, suferise ca un om și îndurase o moarte chinuitoare de nedescris.... Dar se unise și cu Dumnezeirea eternă, căci dragostea a fost în omul Iisus până la sfârșit, altfel nu ar fi spus: "Tată, iartă-le lor, căci nu știu ce fac". Iar dacă "iubirea" a tăcut, acest lucru era necesar pentru a duce la bun sfârșit actul Mântuirii, astfel încât moartea să poată fi acum constatată și de toți oamenii din mediul Său.... pentru ca trupul Său să poată fi așezat în mormântul din care a înviat a treia zi.... Fiecare exprimare a spiritului lui Dumnezeu în final ar fi putut totuși să-i facă pe oameni să se îndoiască de moartea lui Iisus pe cruce, pentru că atunci ar fi recunoscut legătura Lui cu Mine și credința în actul de Mântuire era acum inevitabil consecința, însă aceasta trebuia să fie o decizie liberă a voinței.... Nici voi nu veți putea înțelege încă bine acest lucru, însă de îndată ce vă veți uni spiritul vostru cu eternul Spirit al Tatălui vă veți ilumina și veți înțelege și voi Cuvântul Meu, care încearcă mereu să vă ofere clarificări pe care acum sunteți capabili să le înțelegeți în funcție de gradul de maturitate sau de iubire al sufletului vostru. Căci tocmai despre actul de Mântuire vă va fi transmis adevărul pur și vă va fi dată o înțelegere deplină, astfel încât să înțelegeți măreția iubirii Mele Care a coborât pe Pământ pentru voi, oamenii, pentru vina voastră de păcat, Care a înfăptuit actul de Mântuire pentru a vă deschide din nou calea spre Tatăl, pentru a vă ispăși marea voastră vină de păcat, căci aceasta v-a blocat veșnic calea spre casa Tatălui....

Amin

«Dios Mío, Dios Mío, ¿por qué me has abandonado?».

Mis sufrimientos y mi muerte en la cruz eran indeciblemente dolorosos, y toda descripción de ellos sólo es una vaga aproximación a lo que en realidad he sufrido; porque Yo veía antemano cada fase de mi Obra de Redención, y Yo sabía en qué consistía mi último deber. Y no tenía el consuelo de disminuir Yo mismo los tormentos porque debía aguantar las últimas horas sólo como hombre. Por supuesto, Yo tenía toda Fuerza, porque la Fuerza de Amor de Dios, mi Padre desde la eternidad, me penetraba hasta en el último momento.

Pero Yo mismo, por mi Voluntad, ya no acepté la Fuerza del Amor... ya no permití que esta surtiera efecto en Mí mismo para reducir o evitar con su ayuda los dolores, porque de lo contrario la Obra de Redención no habría sido válida, dado que esta requería el máximo de sufrimientos para expiar la enorme culpa del pecado original de la humanidad.

La Divinidad en Mí sabía de mi Voluntad, por lo que me permitió que actuara... pues la Divinidad misma se retiró porque Yo así lo quería... para que mi Amor a los seres humanos alcanzara el mayor grado - Amor que por su parte se dirigió únicamente a mi Padre al que Yo añoré en mi gran apuro, sobre todo en los últimos momentos de mi Vida corporal... Y esa Añoranza aumentó porque Yo ya no me servía de los Efectos que Él surte, ni de su Fuerza de Amor... Y dentro de esta Añoranza por Él, mi Padre de eternidad, Yo exclamé las Palabras: «Dios Mío, Dios Mío, ¿por qué me has abandonado?».

Es para la humanidad pecadora que Yo mismo, Jesucristo, había querido llevar a cabo la Obra de Redención, como Hombre, porque esto era la suprema Prueba de Amor que Yo podía demostrar a mi Padre: que Yo hice que en vez de Él me clavaran a Mí en la cruz, dado que Él mismo había descendido a la Tierra y había tomado morada en Mí. Pues Él mismo quería llevar a cabo la Obra de Redención para sus “niños” - sólo que como Dios Él mismo no podía sufrir... Por eso me cargué Yo en Su lugar de todos los sufrimientos y tormentos, y los aguanté hasta al final...

Tantas veces y tan comprensible que Yo procuro explicároslo, nunca podréis comprenderlo del todo - hasta que os haya acogido el Reino espiritual - el Reino de la Luz y de la Bienaventuranza. La explicación más simple siempre será: «El Padre y Yo somos Uno»... Como ya se trataba de la Unión completa, Yo podía pronunciar: «Todo está cumplido»...

El Hombre Jesús había sacrificado su Vida, Él había sufrido como hombre y había sufrido una muerte indeciblemente atroz... Pero también se había unido con la eterna Divinidad, porque hasta el final el Amor se hallaba en el Hombre Jesús; porque de lo contrario Él no habría dicho: «Padre, perdónales porque no saben lo que hacen»...

Y si el Amor se mantuvo quieto, esto ha sido necesario para poder cumplir con la Obra de Redención... para que todos los hombres de Su contorno pudiesen constatar la muerte... para que se pudiera depositar Su cuerpo en el sepulcro del cual resucitó el tercer día.

Cualquier manifestación del Espíritu de Dios habría causado que los seres humanos todavía dudasen en la muerte de Jesús en la cruz, porque entonces se habrían enterado de Su Unión conmigo, y la fe en la Obra de Redención habría resultado un imperativo, a pesar de que debía ser una decisión llevada por la voluntad absolutamente libre...

Pero incluso esto aún os costará comprenderlo del todo, pero una vez que vosotros mismos unáis vuestro espíritu con el Espíritu del Padre desde eternidades, entonces aclarará en vosotros y también comprenderéis mi Palabra - la que siempre procura daros aclaración... la que ahora –conforme a vuestro grado de amor y de madurez de vuestra alma– también percibiréis.

Porque precisamente sobre la Obra de Redención hay que impartiros la pura Verdad y regalaros plena comprensión, para que concibáis la grandiosidad de mi Amor que para vosotros los seres humanos descendió a la Tierra, por vuestra culpa del pecado... porque mi Amor llevó a cabo la Obra de Redención, para liberar vuestro camino al Padre... para expiar vuestra gran culpa del pecado original, porque esta os bloqueó eternamente el camino del regreso a la Casa del Padre...

Amén.