• Înapoi

Aroganța spirituală și pericolul ei....

Mândria duhovnicească este cel mai mare rău, căci pentru a o învinge este nevoie de cea mai mare putere. Și, întrucât ființa umană care este arogantă din punct de vedere spiritual aparține încă pe deplin adversarului, nu va apela niciodată la Dumnezeu pentru acordarea de putere și va rămâne legată până când inima sa se va schimba în smerenie.... ceea ce, de obicei, necesită mai mult decât o schimbare pământească, astfel că este nevoie de o nouă izgonire în materie. Aroganța duhovnicească este răul moștenit de cel care a căzut din aroganță până în adânc. El nu va renunța la aroganța sa spirituală nici în veșnicii și, de aceea, va lua calea Tatălui doar atunci când se va simți atât de mic, de josnic și de neputincios încât acum cere putere, care îi va fi dată și atunci. La fel și adepții săi, care rămân aroganți din punct de vedere spiritual, care nu vor să se plece în fața voinței lui Dumnezeu, care, prin urmare, nu vor să recunoască un "Dumnezeu" deasupra lor, care, ca ființă umană, sunt atât de convinși de valoarea ego-ului lor încât nu acceptă nici o instrucțiune spirituală, încât nu cred că au nevoie de ajutorul care le poate fi oferit de o putere superioară. Lipsa totală de credință și aroganța spirituală vor merge întotdeauna mână în mână, iar pentru că ființa umană nu vrea să-L recunoască pe Dumnezeu, nu va putea primi niciodată puterea de a se elibera de acest rău moștenit, iar semenii săi nu au nici o influență asupra sa, deoarece se consideră superiori la tot ceea ce presupune "credința", care ajunge pe teritoriul spiritual. Adresarea acestor oameni și transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu către ei are rareori succes, deoarece ei se află în mod constant sub influența adversarului lui Dumnezeu, care dorește, de asemenea, să-și țină adepții separați de Dumnezeu, pentru ca el însuși să nu fie slăbit în puterea și tăria sa, pe care crede că o are în adepții săi. Marile greutăți pământești și fizice trebuie să se abată asupra unei persoane arogante din punct de vedere spiritual, astfel încât să observe sentimentul de slăbiciune din interiorul său, care i-ar putea schimba gândurile; trebuie să realizeze că nu este nimic și că nu poate schimba nimic în virtutea naturii sale umane, iar acest sentiment de inadecvare trebuie să-l facă să reflecteze. Atunci va renunța încet-încet la aroganța sa.... de aceea este un har de o importanță nemaiîntâlnită atunci când ființa umană este pusă în astfel de situații în viață în care devine conștientă de slăbiciunea și inadecvarea sa și poate trage consecințele de pe urma acesteia. Cu toate acestea, liberul său arbitru îi este întotdeauna lăsat, motiv pentru care adversarul își va exercita întotdeauna influența, iar el poate la fel de bine să respingă gândurile care se nasc în el. Dar și sufletul său va fi luptat de lumea luminii pentru a-l proteja de soarta unei noi interdicții.... și dacă ele reușesc doar să facă ființa umană să recunoască umilința sa totală înaintea morții sale și că recunoaște o putere asupra sa înainte de moarte.... Atunci el poate fi ajutat în continuare în lumea de dincolo și nu trebuie să parcurgă din nou calea prin întreaga creație.... Atunci va fi reușit să se elibereze de sub stăpânirea adversarului, deși sufletul va trebui să lupte din greu în împărăția de dincolo pentru a ajunge la lumina care a strălucit adesea pentru el pe Pământ, dar care nu a fost acceptată. Cu toate acestea, Dumnezeu are milă de fiecare suflet și nu-l dă uitării.... Dar ființa umană are liberul arbitru, și numai acesta determină soarta sufletului atunci când părăsește trupul pământesc....

Amin

A arrogância espiritual e o seu perigo....

A arrogância espiritual é o maior mal, pois para vencê-lo é necessária a maior força. E como a pessoa espiritualmente arrogante ainda pertence plenamente ao adversário, nunca pedirá a Deus a concessão de forças, e permanecerá vinculado até que seu coração tenha mudado para a humildade...., o que geralmente requer mais do que uma mudança terrena, portanto requer um novo banimento na matéria. A arrogância espiritual é o mal herdado de alguém que caiu da arrogância para as profundezas. Ele não desistirá da sua arrogância espiritual mesmo em eternidades, e por isso só tomará o caminho para o Pai quando se sentir tão pequeno, baixo e impotente que agora lhe pede força, que então também lhe será dada. Assim como seus seguidores que permanecem espiritualmente arrogantes, que não querem se curvar à vontade de Deus, que por isso não querem reconhecer um "Deus" acima de si mesmos, que como ser humano estão tão plenamente convencidos do valor do seu ego que não aceitam nenhuma instrução espiritual, que não acreditam que precisam de ajuda que lhes possa ser dada por um poder superior. A completa falta de fé e arrogância espiritual irão sempre juntas, e porque o ser humano não quer reconhecer Deus nunca poderá receber a força para se libertar deste mal herdado, e o seu semelhante não tem influência sobre ele, porque se considera superior a tudo o que pressupõe a "fé", que chega ao território espiritual. Dirigir-se a essas pessoas e transmitir-lhes a Palavra de Deus raramente é bem-sucedido porque elas estão constantemente sob a influência do adversário de Deus que também quer manter seus seguidores separados de Deus para que ele mesmo não seja enfraquecido em seu poder e força que ele acredita possuir em seus seguidores. Grandes dificuldades terrenas e físicas devem recair sobre uma pessoa espiritualmente arrogante, de modo que ela perceba o sentimento de fraqueza dentro de si mesma, que pode mudar seus pensamentos; ela deve compreender que não é nada e não pode mudar nada em virtude da sua natureza humana, e esse sentimento de inadequação deve fazê-lo refletir. Então ele vai lentamente desistir da sua arrogância.... e é por isso que é uma graça de significado inaudito quando o ser humano é colocado em tais situações na vida onde ele se torna consciente da sua fraqueza e inadequação e pode tirar as consequências disso. No entanto, o seu livre arbítrio é sempre deixado a ele, razão pela qual o adversário sempre exercerá a sua influência e ele pode então rejeitar os pensamentos que nele surgem. Mas a sua alma também será lutada pelo mundo da luz para protegê-lo do destino de um novo banimento.... e se apenas conseguirem fazer o ser humano reconhecer a sua completa humildade antes da sua morte e que ele ainda reconhece um poder sobre si mesmo antes da sua morte.... Então ele ainda pode ser ajudado no além, e ele não precisa seguir o caminho através de toda a criação novamente.... Então ele terá conseguido libertar-se do domínio do adversário, mesmo que a alma tenha de lutar muito no reino do além para alcançar a luz que muitas vezes brilhou por ela na Terra, mas não foi aceita. No entanto Deus tem piedade de cada alma e não desiste.... Mas o ser humano tem livre arbítrio, e só isso determina o destino da alma quando ela deixa o corpo terreno...._>Amém