• Înapoi

Examinarea serioasă a binelui duhovnicesc cu sprijinul lui Dumnezeu....

Niciunei ființe umane nu i se refuză dreptul de a-și forma propria judecată, dar ar trebui să știe, de asemenea, că doar intelectul nu este o garanție pentru o gândire corectă, indiferent cât de bine este dezvoltat el. Acest lucru se aplică în special la judecata cunoașterii spirituale, pentru care nu se poate aduce nicio dovadă. Dacă o astfel de cunoaștere este adevăr sau nu, poate fi judecat de om de îndată ce se îndreaptă spre Dumnezeu Însuși pentru luminarea gândirii sale.... în caz contrar, el este incapabil de o examinare, de o judecată corectă. Dar fiecare om are, de asemenea, dreptul de a respinge ceea ce nu poate recunoaște, cu condiția să fie de bunăvoință și să examineze fără prejudecăți. El nu trebuie să creadă orbește, trebuie să se gândească la ceea ce i se cere să creadă și să ceară sprijinul lui Dumnezeu pentru aceasta, trebuie să știe că spiritul din el îl instruiește. Atunci va fi evidentă și dorința corectă pentru adevăr, iar atunci adevărul îi va fi oferit și lui și va fi capabil să-l recunoască drept adevăr. Pentru că oamenilor li se oferă multe lucruri ca fiind adevărul, dar care, de multe ori, se contrazic pe ele însele, și atunci depinde de om să înțeleagă ce este adevărul. Dar oricine crede că poate afla doar cu ajutorul intelectului său poate fi sigur că se va încurca și mai mult în eroare, pentru că intelectul este influențat de adversarul adevărului, de prințul întunericului, care face tot ce-i stă în putință pentru a-i îndepărta pe oameni de adevăr și pentru a-i conduce în eroare. Dar omul se poate apăra de acest lucru dacă se adresează lui Dumnezeu Însuși, dacă îi cere să îi acorde cunoașterea adevărului. Prin urmare, nici un om nu poate ridica obiecția că este incapabil de o judecată corectă despre adevăr sau eroare.... De îndată ce se va uni cu Dumnezeu, de îndată ce se va apropia de El pentru iluminarea spiritului, el va ști cu emoție dacă trebuie să se îndrepte sau să se îndepărteze de cunoașterea spirituală care i se oferă.... Și va avea întotdeauna certitudinea interioară de a judeca corect, pentru că știe că nu el însuși și-a format judecata, ci că Dumnezeu i-a luminat gândirea. Dar întotdeauna este nevoie de bunăvoință pentru a recunoaște și a face ceea ce este corect.... Dar un om intelectual nu se testează pe sine însuși în privința a ceea ce îl îndeamnă să accepte sau să respingă.... Doar intelectul său funcționează, dar merge pe alte căi, nu îl consultă pe Dumnezeu Însuși, ci se crede capabil de o examinare. Și de multe ori va greși pentru că Dumnezeu nu vrea să fie eliminat și pentru că adevărul emană numai de la El. Dar nici examinarea cunoașterii spirituale nu trebuie omisă, doar pentru faptul că omul se presupune că nu se simte capabil să judece corect..... Pentru că într-o zi va trebui să răspundă pentru el însuși și nu se va putea referi la judecata altora, pe care a acceptat-o fără ezitare pentru că așa i s-a cerut.... El trebuie să dobândească o credință vie, iar acest lucru necesită, de asemenea, o reflecție asupra a ceea ce este învățat. Numai credința vie este prețuită de Dumnezeu, dar o credință moartă, o credință formală, este la fel de bună ca și cum nu ar fi nici o credință..... Astfel, voi, oamenii, veți avea de fiecare dată ocazia să luați poziție în legătură cu o învățătură sau alta, cu cunoștințele spirituale care v-au fost transmise, și faceți bine să vă adresați lui Dumnezeu Însuși, pentru că El, ca Adevăr etern, vă va face și vouă accesibil adevărul, vă va pune în inimă că sunteți capabili să vă formați propria judecată și că această judecată corespunde și ea adevărului. Dar nu trebuie să vă bazați doar pe puterea voastră, căci, de îndată ce Dumnezeu nu va putea interveni prin voința voastră, prin rugăciunea voastră, va interveni altcineva, și se va folosi de intelectul vostru..... Și atunci vă veți îndepărta tot mai mult de adevăr, pentru că el nu se va odihni până nu-și va atinge scopul....

Amin

Con la Ayuda de Dios examinar concienzudamente todos los bienes espirituales

A nadie está negado el formarse un juicio él mismo, pero que también sepa que la mera sensatez no es una garantía para una forma de pensar correctamente - con lo aguda que estuviera desarrollada. Esto concierne sobre todo la valoración del saber espiritual para el que no se puede facilitar pruebas.

Si tal saber es Verdad o no, esto el hombre sólo puede valorarlo si se dirige a Dios mismo rogándole por esclarecimiento de su pensar, porque de otra manera será incapaz de una valoración... de hacer un juicio justo...

Pero incluso entonces cada hombre tiene el derecho de rechazar lo que él no puede admitir, presuponiendo que es de buena voluntad y examina todo sin prejuicios. Que no crea ciegamente sino que reflexione sobre todo que le exigen que lo crea... y que para esto ruegue a Dios por su Ayuda... y que sepa que el Espíritu en él mismo le enseña... Entonces también se manifiesta un justo deseo de Verdad, con lo que esta también le será ofrecida y él podrá reconocerla como tal.

Mucho de lo que está ofrecido a los hombres como verdad frecuentemente se contradice... Entonces es cosa del hombre mismo el averiguar qué de ello es Verdad. Pero aquel que se imagina poder descubrirla con su mero razonamiento, él puede contar con que se liará cada vez más en el error; porque el razonamiento está influido por el adversario de la Verdad –el príncipe de las tinieblas– el que hace todo lo posible para disuadir a los hombres de la Verdad y para inducirlos en el error.

Pero el hombre puede protegerse de esto - si se dirige a Dios mismo y le ruega que le regale la facultad de reconocer la Verdad. Por eso nadie puede pretender de no ser capaz de hacer un juicio claro sobre Verdad o error. Tan pronto como el hombre se une con Dios y tan pronto que Le ruegue por esclarecimiento de su pensar, lo sentirá en su interior si debe entregarse al bien espiritual que le está ofrecido o si debe negarse a él. Y siempre tendrá la certitud íntima de juzgar de manera cierta porque sabe que no fue él mismo que ha formado el juicio sino que Dios ha esclarecido su pensar. Pero para reconocer y ejecutar lo correcto, siempre hace falta una buena voluntad para ello.

Un hombre intelectual nunca se examina a sí mismo para saber qué es lo que le empuja a aceptar o a rechazar algo. Solamente su intelecto es activo, pero este va por otros caminos y no pide consejo a Dios porque se considera apto para determinar él solo lo que acepta o no. Y este intelecto cometerá muchos errores porque Dios no consiente en ser descartado pues la Verdad surge únicamente de Él.

Por otro lado tampoco se debe omitir el examen de bienes espirituales sólo porque el hombre supuestamente no se considera apto para hacer un juicio objetivo - eso ante el hecho que llegará el día en que tendrá que justificarse, y no podrá referirse al juicio de otros que él había aceptado sin reparos porque así se lo habían exigido... Debe llegar a tener una fe viva, lo que requiere que reflexione sobre lo que se le ha enseñado.

Pues únicamente la fe viva está valorada de Dios, mientras que una fe muerta o una fe formal resulta más bien en una ausencia de fe... Por eso vosotros los hombres cada vez de nuevo tendréis ocasiones para tomar posición con respecto a la una u otra doctrina... a un bien espiritual que os está comunicado... y haréis bien si os dirigís a Dios mismo. Porque Él, siendo la eterna Verdad misma, también hará que esta os llegue; pues señala a vuestro corazón que sois aptos para formaros vuestro propio juicio, y que este juicio también corresponde a la Verdad.

Pero no tengáis solamente confianza en vuestra propia fuerza, porque donde Dios en el caso de la falta de vuestra voluntad –la falta de vuestra oración– no puede entrometerse, allí se entromete otro que se sirve de vuestro razonamiento... Y entonces os alejaréis cada vez más de la Verdad, porque aquel no se para antes de haber logrado su objetivo.

Amén.