• Înapoi

Starea crepusculară în lumea de dincolo....

În ceață densă sunt sufletele care trec în împărăția de dincolo fără să-și fi găsit Răscumpărătorul, dacă nu intră în împărăția întunericului, fiindcă au dus pe Pământ un mod de viață cu totul opus lui Dumnezeu. Dar există oameni care nu se fac vinovați de nicio greșeală directă, a căror infracțiune constă în cea mai mare parte în omiterea faptelor bune, care nu pot fi numiți răi și nici buni și care, prin urmare, nu sunt atât de întunecați în spirit încât să-i aștepte întunericul cel mai adânc în lumea de dincolo. Și totuși, nici ei nu sunt autorizați pentru împărăția luminii, pentru că sufletele lor nu sunt încă receptive la lumină, sufletele lor sunt încă învăluite într-un crepuscul dens, cunoașterea lor este destul de minimă, depinzând de faptele de iubire la care un suflet poate privi înapoi. Și în această împărăție a crepusculului se află cele mai multe suflete care sunt chemate departe de Pământ.... Oameni care păreau neprihăniți în lume și totuși au puțină credință dreaptă pentru că le-a lipsit dragostea pe Pământ. Și pentru aceste suflete va veni un timp de pustiire totală.... un timp în care rătăcesc singure și sunt singure doar cu gândurile lor. Ele nu pot recunoaște nimic în jurul lor, sunt oarbe în spirit și nu pot percepe nimic în afară de ele însele, dar nu au pierdut conștiința ego-ului, au și gânduri despre viața lor pământească trecută, însă doar foarte vag și intermitent.... Starea lor permanentă este o continuă rătăcire și căutare, pentru că ceea ce caută nu pot găsi.... un loc de odihnă și siguranță, pentru că nu l-au dobândit în viața pământească. Erau, ca să zic așa, niște paraziți pe Pământ, care trăiau fără să îndeplinească scopul corect al existenței, care luau mereu și nu dădeau nimic în schimb.... indiferent dacă acest lucru este de înțeles pământesc sau spiritual.... Ele nu au dobândit bunuri spirituale, ci s-au folosit de viața pământească după dorința lor. Ele au trecut prin viața pământească fără să se gândească serios la sensul și scopul lor și fără să-și conducă viața pământească în mod corespunzător. Și tot așa sunt înzestrate în împărăția de dincolo; nu găsesc nimic, pentru că nu au dobândit nimic care să dureze în împărăția spirituală. Abia acum devine clar dacă o astfel de persoană gândește cu dragoste.... Căci fiecare gândire plină de iubire este ca o temelie fermă pe care sufletul se poate mișca acum cu o anumită siguranță.... Fiecare gând de iubire creează o rază de speranță pentru suflet, în care acesta își recunoaște mediul înconjurător, chiar dacă doar pentru o scurtă perioadă de timp, dar îl stimulează să reflecteze și doar prin reflecție starea lui se poate schimba, simțind beneficiul unei amintiri iubitoare, începând să se pocăiască pentru că recunoaște ceea ce a ratat pe Pământ.... Și, în funcție de natura sa, de voința și de rezistența sa, starea unui astfel de suflet se poate de asemenea schimba în curând, dacă doar nu este complet împietrit în minte și atunci orbirea sa poate dura extrem de mult timp înainte ca amurgul să facă loc unui mic val de lumină.... Și cum numai gândurile de iubire pot aduce această îmbunătățire, unui astfel de suflet trebuie să i se dea multă putere de mijlocire, nu trebuie lăsat în voia sorții, ceea ce nu ar face decât să-i prelungească la nesfârșit starea fără lumină, căci numai iubirea îl poate schimba, iubire care îi este trimisă de semeni, iubire de care sufletul însuși a fost lipsit în viața pământească, dar care este acceptată de Dumnezeu ca substitut pentru un astfel de suflet.... Dar este posibil ca voi, oamenii de pe Pământ, să oferiți mult ajutor prin dragostea voastră, și ar trebui să păstrați mereu contactul mental cu sufletele celor decedați, să le recitați în mod repetat Evanghelia iubirii și să le explicați că trebuie să îndeplinească aceste două porunci și în lumea de dincolo, să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele lor ca pe ei înșiși.... Pentru că numai în acest fel vor putea intra în contact cu Iisus Hristos, fără de care este imposibil pentru orice suflet să intre în împărăția luminii. Sufletele care rătăcesc în penumbră nu au luat încă contact cu Iisus Hristos, nu au găsit încă răscumpărarea în scopul pentru care au rămas pe Pământ, dar trebuie neapărat să o obțină încă în lumea de dincolo dacă nu vor să se scufunde în abis.... Sufletele care trăiesc în crepuscul nu au fost încă împinse în abis, ele au încă posibilitatea de a găsi cu ușurință calea spre împărăția luminii, căci după o lungă coborâre vor fi îndrumate de fiecare dată pe calea cea bună de ființe de lumină care, totuși, nu se arată ca atare.... care nu se recunosc ca atare, indicând calea cea bună care duce la Iisus Hristos. Și pentru ca ele să urmeze aceste ființe de lumină, pentru ca ele să renunțe la rezistența lor, este nevoie de multă mijlocire pe care nu trebuie să o refuzați sufletelor. Vă vor fi veșnic recunoscătoare dacă le veți împiedica cu iubirea voastră căderea în abis, dacă le veți ajuta să găsească drumul din crepuscul în împărăția luminii, căci prin mijlocirea voastră iubitoare le veți proteja de decădere, sufletele lor vor deveni mai moi și mai supuse și vor găsi și ele răscumpărarea prin Iisus Hristos, Care iartă pe oricine ce numai își aduce aminte de El și Îl cheamă....

Amin

Stato crepuscolare nell’aldilà

Le anime che sono passate nel Regno dell’aldilà senza aver trovato il loro Redentore, si trovano nella fitta nebbia se addirittura non entrano nel regno dell’oscurità, perché hanno condotto un cammino di vita sulla Terra del tutto contrario a Dio. Ma esistono degli uomini, che non si sono resi colpevoli di una diretta ingiustizia, la loro mancanza consiste quasi sempre nell’omissione delle opere buone, che non possono diventare né buoni né cattivi e che perciò non sono di spirito così oscurato, che nell’aldilà li attenda l’oscurità più profonda. E ciononostante non sono disponibili per il Regno di Luce, perché le loro anime sono ancora avvolte da un denso crepuscolo, la loro conoscenza è del tutto minima, secondo gli atti d’amore, sulle quali l’anima può retro guardare. E la maggior parte delle anime, che vengono richiamate dalla Terra si trova nel crepuscolo, uomini che sembravano giusti nel mondo e malgrado ciò hanno poca vera fede, perché a loro mancava l’amore sulla Terra. E per queste anime giunge ora un tempo di totale desolazione, un tempo, dove errano solitari e sono soltanto sole con i loro pensieri. Non possono riconoscere niente intorno a sé, sono cieche nello spirito e non riescono a percepire nulla eccetto sé stesse. Ma non hanno perduto la consapevolezza dell’io, hanno anche dei pensieri rivolti alla loro vita terrena lasciata indietro, ma soltanto molto poco chiaro ed a tratti. Il loro stato continuo è un costante errare e cercare, perché quello che cercano, non lo possono trovare, un luogo di tranquillità e protezione, perché nella vita terrena non se lo sono conquistato. In certo qual modo sono stati dei parassiti sulla Terra, hanno vissuto, senza adempiere il vero scopo dell’esistenza, che hanno sempre soltanto preso e mai dato niente in cambio, non importa, se questo è da intendere in modo terreno o spirituale. Non si sono conquistati dei beni spirituali, hanno sfruttato la vita terrena secondo il loro desiderio. Sono passati attraverso la vita terrena senza riflettere seriamente sul senso e scopo ed hanno condotto rispettivamente la vita terrena. E proprio secondo quel che ricevono nel Regno dell’aldilà è che non trovano nulla, perché non si sono conquistati nulla di ciò che ha consistenza nel Regno spirituale. Solo ora si mostra, se viene pensato ad un tale uomo in modo amorevole. Perché ogni caro pensiero è un fondo solido, sul quale ora l’anima può muoversi con una certa sicurezza. Ogni pensiero amorevole crea all’anima uno sguardo di Luce, dove riconosce il suo ambiente, anche se solo per breve tempo, ma la stimola a riflettere, e solo attraverso la riflessione può cambiare il suo stato, mentre percepisce il beneficio di un pensiero caro, mentre comincia a pentirsi, perché riconosce, che cosa ha mancato di fare sulla Terra. E secondo la sua costituzione, della sua disponibilità e della sua resistenza lo stato di una tale anima può pure cambiare presto, se soltanto non è di sentimento del tutto caparbio ed allora la sua cecità può durare molto a lungo, prima che il crepuscolo ceda ad una piccola onda di Luce. E dato che soltanto dei pensieri amorevoli le creano questo miglioramento, ad una tale anima deve essere donata molta Forza dall’intercessione, non deve essere lasciata al suo destino, che prolungherebbe solo all’infinito il suo stato senza Luce, perché soltanto l’amore la può cambiare, amore che viene mandato ad una tale anima dai prossimi, che nella vita terrena mancava all’anima stessa, ma viene accettato da Dio in sostituzione per una tale anima. Ma a voi uomini sulla Terra è possibile, di prestare molto aiuto tramite il vostro amore e dovete sempre tenere mentalmente un contatto con le anime dei defunti, dovete sempre di nuovo presentare loro il Vangelo dell’amore e comunicare loro che anche nell’aldilà possono ancora adempiere questi due Comandamenti, di amare Dio sopra tutto ed il prossimo come sé stesso. Perché soltanto da ciò possono entrare in contatto con Gesù Cristo, senza il Quale è impossibile per le anime entrare nel Regno di Luce. Le anime che errano nel crepuscolo, non hanno ancora nessun contatto con Gesù Cristo, non hanno ancora trovato la Redenzione, per il qual scopo dimoravano sulla Terra, ma questa la devono trovare ancora assolutamente nell’aldilà, se non vogliono sprofondare nell’abisso. Delle anime che camminano nel crepuscolo, non sono ancora state spinte nell’abisso, hanno ancora facilmente la possibilità di trovare la via nel Regno di Luce, perché dopo una lunga desolazione vengono sempre di nuovo orientati da degli esseri di Luce, che però non si mostrano come tali sulla giusta via che conduce a Gesù Cristo. Ed affinché seguano questi esseri di Luce, affinché depongano la loro resistenza, è necessaria molta intercessione, che voi non dovete rifiutare alle anime. Loro ve ne saranno eternamente grate, quando con il vostro amore impedite il precipizio nell’abisso, quando aiutate loro, che trovano fuori dalla luce crepuscolare nel Regno di Luce, perché con l’amorevole intercessione le preservate da una retrocessione, le loro anime si ammorbidiscono e diventano più malleabili, ed anche loro troveranno la Redenzione mediante Gesù Cristo, il Quale Solo perdona tutti coloro che pensano ed invocano solo a Lui.

Amen