• Înapoi

Starea crepusculară în lumea de dincolo....

În ceață densă sunt sufletele care trec în împărăția de dincolo fără să-și fi găsit Răscumpărătorul, dacă nu intră în împărăția întunericului, fiindcă au dus pe Pământ un mod de viață cu totul opus lui Dumnezeu. Dar există oameni care nu se fac vinovați de nicio greșeală directă, a căror infracțiune constă în cea mai mare parte în omiterea faptelor bune, care nu pot fi numiți răi și nici buni și care, prin urmare, nu sunt atât de întunecați în spirit încât să-i aștepte întunericul cel mai adânc în lumea de dincolo. Și totuși, nici ei nu sunt autorizați pentru împărăția luminii, pentru că sufletele lor nu sunt încă receptive la lumină, sufletele lor sunt încă învăluite într-un crepuscul dens, cunoașterea lor este destul de minimă, depinzând de faptele de iubire la care un suflet poate privi înapoi. Și în această împărăție a crepusculului se află cele mai multe suflete care sunt chemate departe de Pământ.... Oameni care păreau neprihăniți în lume și totuși au puțină credință dreaptă pentru că le-a lipsit dragostea pe Pământ. Și pentru aceste suflete va veni un timp de pustiire totală.... un timp în care rătăcesc singure și sunt singure doar cu gândurile lor. Ele nu pot recunoaște nimic în jurul lor, sunt oarbe în spirit și nu pot percepe nimic în afară de ele însele, dar nu au pierdut conștiința ego-ului, au și gânduri despre viața lor pământească trecută, însă doar foarte vag și intermitent.... Starea lor permanentă este o continuă rătăcire și căutare, pentru că ceea ce caută nu pot găsi.... un loc de odihnă și siguranță, pentru că nu l-au dobândit în viața pământească. Erau, ca să zic așa, niște paraziți pe Pământ, care trăiau fără să îndeplinească scopul corect al existenței, care luau mereu și nu dădeau nimic în schimb.... indiferent dacă acest lucru este de înțeles pământesc sau spiritual.... Ele nu au dobândit bunuri spirituale, ci s-au folosit de viața pământească după dorința lor. Ele au trecut prin viața pământească fără să se gândească serios la sensul și scopul lor și fără să-și conducă viața pământească în mod corespunzător. Și tot așa sunt înzestrate în împărăția de dincolo; nu găsesc nimic, pentru că nu au dobândit nimic care să dureze în împărăția spirituală. Abia acum devine clar dacă o astfel de persoană gândește cu dragoste.... Căci fiecare gândire plină de iubire este ca o temelie fermă pe care sufletul se poate mișca acum cu o anumită siguranță.... Fiecare gând de iubire creează o rază de speranță pentru suflet, în care acesta își recunoaște mediul înconjurător, chiar dacă doar pentru o scurtă perioadă de timp, dar îl stimulează să reflecteze și doar prin reflecție starea lui se poate schimba, simțind beneficiul unei amintiri iubitoare, începând să se pocăiască pentru că recunoaște ceea ce a ratat pe Pământ.... Și, în funcție de natura sa, de voința și de rezistența sa, starea unui astfel de suflet se poate de asemenea schimba în curând, dacă doar nu este complet împietrit în minte și atunci orbirea sa poate dura extrem de mult timp înainte ca amurgul să facă loc unui mic val de lumină.... Și cum numai gândurile de iubire pot aduce această îmbunătățire, unui astfel de suflet trebuie să i se dea multă putere de mijlocire, nu trebuie lăsat în voia sorții, ceea ce nu ar face decât să-i prelungească la nesfârșit starea fără lumină, căci numai iubirea îl poate schimba, iubire care îi este trimisă de semeni, iubire de care sufletul însuși a fost lipsit în viața pământească, dar care este acceptată de Dumnezeu ca substitut pentru un astfel de suflet.... Dar este posibil ca voi, oamenii de pe Pământ, să oferiți mult ajutor prin dragostea voastră, și ar trebui să păstrați mereu contactul mental cu sufletele celor decedați, să le recitați în mod repetat Evanghelia iubirii și să le explicați că trebuie să îndeplinească aceste două porunci și în lumea de dincolo, să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele lor ca pe ei înșiși.... Pentru că numai în acest fel vor putea intra în contact cu Iisus Hristos, fără de care este imposibil pentru orice suflet să intre în împărăția luminii. Sufletele care rătăcesc în penumbră nu au luat încă contact cu Iisus Hristos, nu au găsit încă răscumpărarea în scopul pentru care au rămas pe Pământ, dar trebuie neapărat să o obțină încă în lumea de dincolo dacă nu vor să se scufunde în abis.... Sufletele care trăiesc în crepuscul nu au fost încă împinse în abis, ele au încă posibilitatea de a găsi cu ușurință calea spre împărăția luminii, căci după o lungă coborâre vor fi îndrumate de fiecare dată pe calea cea bună de ființe de lumină care, totuși, nu se arată ca atare.... care nu se recunosc ca atare, indicând calea cea bună care duce la Iisus Hristos. Și pentru ca ele să urmeze aceste ființe de lumină, pentru ca ele să renunțe la rezistența lor, este nevoie de multă mijlocire pe care nu trebuie să o refuzați sufletelor. Vă vor fi veșnic recunoscătoare dacă le veți împiedica cu iubirea voastră căderea în abis, dacă le veți ajuta să găsească drumul din crepuscul în împărăția luminii, căci prin mijlocirea voastră iubitoare le veți proteja de decădere, sufletele lor vor deveni mai moi și mai supuse și vor găsi și ele răscumpărarea prin Iisus Hristos, Care iartă pe oricine ce numai își aduce aminte de El și Îl cheamă....

Amin

Dämmerungszustand im Jenseits....

In dichten Nebeln befinden sich die Seelen, die hinübergehen in das jenseitige Reich, ohne ihren Erlöser gefunden zu haben, wenn sie nicht in das Reich der Finsternis eingehen, daß sie einen ganz Gott-widrigen Lebenswandel geführt haben auf Erden. Aber es gibt Menschen, die sich keines direkten Unrechts schuldig gemacht haben, deren Vergehen zumeist in der Unterlassung guter Werke besteht, die nicht schlecht und nicht gut genannt werden können und die daher nicht so verfinsterten Geistes sind, daß sie im Jenseits die tiefste Finsternis erwartet. Und dennoch sind sie auch nicht für das Lichtreich zuständig, denn ihre Seelen sind noch nicht lichtempfänglich, ihre Seelen sind noch von dichter Dämmerung umhüllt, ihre Erkenntnis ist ganz minimal, je nach den Liebetaten, auf die eine Seele zurückblicken kann. Und in diesem Reiche der Dämmerung sind die meisten Seelen, die von der Erde abgerufen werden.... Menschen, die gerecht schienen in der Welt und doch wenig rechten Glauben haben, weil ihnen die Liebe mangelte auf Erden. Und für diese Seelen kommt nun eine Zeit völliger Abödung.... eine Zeit, wo sie einsam umherirren und nur allein mit ihren Gedanken sind. Sie können nichts um sich erkennen, sie sind blind im Geist und vermögen auch nichts außer sich wahrzunehmen, aber sie haben das Bewußtsein des Ichs nicht verloren, sie haben auch Gedanken an ihr zurückliegendes Erdenleben, jedoch nur ganz unklar und zeitweise.... Ihr Dauerzustand ist ständiges Umherirren und Suchen, denn was sie suchen, können sie nicht finden.... einen Ort der Ruhe und der Geborgenheit, weil sie sich diesen nicht im Erdenleben erworben haben. Sie waren gewissermaßen Parasiten auf Erden, die lebten, ohne den rechten Daseinszweck zu erfüllen, die immer genommen haben und nichts dafür gaben.... ganz gleich, ob das irdisch oder geistig zu verstehen ist.... Sie erwarben sich keine geistigen Güter, nützten aber das Erdenleben nach ihrem Verlangen aus. Sie sind durch das Erdenleben hindurchgegangen, ohne ernstlich über Sinn und Zweck (dessen) nachzudenken und entsprechend das Erdenleben zu führen.... Und geradeso werden sie im jenseitigen Reich bedacht; sie finden nichts vor, weil sie sich nichts erwarben, was Bestand hat im geistigen Reich. Nun erst stellt es sich heraus, ob liebend eines solchen Menschen gedacht wird.... Denn jedes liebe Gedenken ist wie ein fester Grund, auf dem sich nun die Seele bewegen kann mit einer gewissen Sicherheit.... Jeder liebende Gedanke schafft der Seele einen Lichtblick, wo sie ihre Umgebung erkennt, wenn auch nur für kurze Zeit, aber es regt sie zum Nachdenken an, und nur durch Nachdenken kann sich der Zustand bei ihr wandeln, indem sie die Wohltat eines lieben Gedenkens empfindet, indem sie zu bereuen beginnt, weil sie erkennt, was sie auf Erden versäumt hat.... Und je nach ihrer Beschaffenheit, ihrer Bereitschaft und ihres Widerstandes kann sich der Zustand einer solchen Seele ebenso auch bald wandeln, wenn sie nur nicht ganz verstockten Sinnes ist und dann ihre Blindheit überaus lange währen kann, ehe die Dämmerung einer kleinen Lichtwelle weicht.... Und da nur liebende Gedanken ihr diese Besserung schaffen, muß einer solchen Seele viel Kraft der Fürbitte geschenkt werden, sie darf nicht ihrem Schicksal überlassen bleiben, was ihren lichtlosen Zustand nur endlos verlängern würde, denn nur Liebe kann sie wandeln, Liebe, die von Mitmenschen einer solchen Seele nachgesandt wird, die der Seele selbst mangelte im Erdenleben, aber stellvertretend für eine solche Seele angenommen wird von Gott.... Es ist aber euch Menschen auf Erden möglich, durch eure Liebe viel Hilfe zu leisten, und ihr sollt stets gedanklich mit den Seelen der Verstorbenen Verbindung halten, ihr sollt ihnen immer wieder das Evangelium der Liebe vortragen und ihnen vorstellen, daß sie auch im Jenseits noch diese zwei Gebote erfüllen müssen, Gott zu lieben über alles und den Nächsten wie sich selbst.... Denn nur dadurch können sie auch in Verbindung treten mit Jesus Christus, ohne Den ein Eingehen in das Lichtreich für jede Seele unmöglich ist. Seelen, die in der Dämmerung umherirren, haben noch keine Verbindung mit Jesus Christus, sie haben noch nicht die Erlösung gefunden, zwecks derer sie auf Erden weilten, sie müssen aber unbedingt diese noch im Jenseits erreichen, wenn sie nicht hinabsinken wollen in die Tiefe.... Seelen, die in der Dämmerung wandeln, sind noch nicht in die Tiefe gestoßen worden, sie haben noch leicht die Möglichkeit, den Weg ins Lichtreich zu finden, denn nach langer Abödung werden sie immer wieder von Lichtwesen.... die sich aber nicht als solche erkenntlich zeigen.... auf den rechten Weg gewiesen, der zu Jesus Christus führt. Und auf daß sie diesen Lichtwesen folgen, auf daß sie ihren Widerstand aufgeben, ist viel Fürbitte nötig, die ihr den Seelen nicht versagen sollet. Sie werden es euch danken ewiglich, wenn ihr mit eurer Liebe den Absturz zur Tiefe verhindert, wenn ihr ihnen helfet, daß sie aus dem Dämmerlicht herausfinden in das Reich des Lichtes, denn mit liebender Fürbitte bewahret ihr sie vor einem Rückgang, ihre Seelen werden weicher und nachgiebiger, und auch sie werden Erlösung finden durch Jesus Christus, Der allen vergibt, die nur Seiner gedenken und nach Ihm rufen....

Amen