• Înapoi

Responsabilitatea părinților și a copiilor....

În ignoranță totală vă începeți existența pământească ca ființă umană. Sufletul este încă închis în întunericul spiritual, deoarece trebuie să atingă mai întâi starea de conștiință a Eu-lui înainte de a putea începe să dizolve învelișul dens din jurul său. El poate face acest lucru și fără să fi primit vreo cunoaștere specială, căci poate lăsa să apară în el sentimentele bune încă din prima tinerețe, deși nu acționează în conformitate cu o anumită cunoaștere. Dar ființa umană trebuie să fie mereu conștientă de ea însăși, altfel gândurile și acțiunile sale nu ar putea fi evaluate. Un astfel de copil dezvoltă scânteia iubirii în el însuși de la o vârstă fragedă; este bun pentru că este împins spre ea din interior, în timp ce un alt copil aflat în aceeași stare de conștiință a eu-lui cedează instinctelor rele din el însuși, deși simte în el însuși sentimentul slab al răului. În ambele cazuri nu se poate vorbi încă de cunoaștere, dar scânteia iubirii este inerentă fiecărei ființe umane și, prin urmare, modul inițial de a acționa este diferit la copii doar pentru că sufletul lor reacționează diferit la impulsul interior, dar fiecare copil este totuși conștient dacă acționează bine sau rău.... odată ce a atins stadiul de conștiință a eu-lui. Și acum copilului i se dă încet cunoștințe.... se familiarizează cu legile ordinii, adică devine din ce în ce mai ușor de înțeles pentru el, și va experimenta în sine și ceea ce este bun sau rău.... va fi învățat conceptul de bine și rău și, din nou, oamenii în creștere vor reacționa diferit, în funcție de faptul dacă vor aprinde flacăra iubirii în ei înșiși și se vor lăsa influențați din interior. Și cunoașterea crește și ea în consecință, ori orbirea inițială a sufletului rămâne, căci cunoașterea furnizată ființei umane din exterior nu trebuie să fie cunoaștere pentru multă vreme, ci devine astfel doar atunci când iubirea din ființa umană însuflețește cunoașterea.... Cunoașterea poate, într-adevăr, să umple intelectul, dar atunci ea va rămâne doar o lumină orbitoare care nu are puterea de a răspândi strălucirea în sufletul ființei umane și, prin urmare, sufletul continuă să fie înconjurat de învelișuri. Cu toate acestea, ființa umană este considerată responsabilă din momentul în care este conștientă de sine, când își poate auzi vocea conștiinței în interiorul său.... când s-a trezit în ea sentimentul binelui sau al răului, care poate fi mai devreme la un copil, mai târziu la altul, dar care este condiția prealabilă pentru ca el să răspundă pentru acțiunile sale. Dar întotdeauna se ia în considerare slăbiciunea unui astfel de suflet, care trebuie să renunțe din nou la viața pământească într-un stadiu timpuriu. Gradul de maturitate este întotdeauna luat în considerare, precum și cunoștințele pe care ființa umană le-a primit până în prezent. Căci cunoașterea deplină nu poate fi considerată un standard, deoarece o astfel de cunoaștere poate fi obținută doar prin iubire. Cu toate acestea, ființa umană este evaluată în funcție de iubire, iar aceasta se se poate aprinde în fiecare persoană, dar scânteia iubirii poate fi, de asemenea, stinsă, iar acest lucru semnifică întotdeauna și gândirea și acțiunile rele, care apar de îndată ce ființa umană devine conștientă de sine ca o ființă care își poate folosi voința și care își va folosi această voință în funcție de sufletul său rău, care nu este dispus să iubească și care se va închide, de asemenea, în fața cunoștințelor care i-au fost furnizate.... Astfel, o "cunoaștere" nu sufocă această pornire interioară a răului. Doar atunci când un copil poate fi influențat să facă ceva bun, se poate pierde acest impuls malefic și atunci vocea conștiinței se poate exprima din nou mai bine. De aceea, părinții au o mare responsabilitate de a face tot ce le stă în putință pentru a trezi dragostea în copil, pentru a-l încuraja să ajute în moduri mărunte și pentru a dezvolta astfel sentimentul de utilitate în rândul copiilor și pentru a înăbuși instinctele prea egoiste ale acestora. Pentru că imediat ce scânteia iubirii a fost aprinsă, ea se va răspândi și sufletul nu va mai fi învăluit în întuneric, ci va deveni lumină în inimă de la sine, iar gândirea și acțiunea copilului vor fi deja conștiente și în curând vor câștiga și ele lumina cunoașterii, precum și cunoștințele corespunzătoare îi vor fi transmise.... Căci iubirea este totul.... și fiecare ființă umană este capabilă să iubească, pentru că Dumnezeu Însuși a pus în fiecare ființă umană o scânteie, o părticică din El Însuși, pentru a o întoarce din starea de moarte în starea de viață....

Amin

부모와 자녀의 책임.

너희는 인간으로써 전적으로 무지한 가운데 이 땅의 삶을 시작한다. 혼은 아직 영적인 어두움에 쌓여 있다. 왜냐면 혼이 이제 혼을 둘러 싸고 있는 두꺼운 겉형체를 분해할 수 있기 전에 혼이 먼저 자신을 의식하는 단계에 이르러야만 하기 때문이다. 그럴 때 혼이 자신이 특별한 지식을 가지지 않고도 이 일을 시작할 수 있다.

혼은 이미 아주 어린 시절부터 특정한 지식을 따라 행동하지 않더라도 자신 안의 선한 느낌을 발산되게 할 수 있기 때문이다. 그러나 사람이 항상 자기 자신을 의식해야만 한다. 그렇지 않으면 그의 생각과 행동은 평가받을 수 없을 것이다. 이런 어린 아이는 일찍부터 자신 안에서 사랑의 불씨를 키운다. 이는 좋은 일이다. 왜냐면 이는 내면으로부터 나온 것이기 때문이다. 반면에 어떤 어린 아이는 자기를 의식하는 같은 상태에서 잘못 된 행동임을 자신 안의 작은 느낌으로 알지라도 그러나 나쁜 충동을 따른다.

두 가지 경우 둘다 지식을 가졌다고 말할 수 없다. 그러나 사랑의 불씨는 모든 사람 안에 있다. 그러므로 어린 아이들의 초기의 행동이 서로 다른 것은 그들의 혼이 내면의 자극에 대한 서로 다르기 대응했기 때문이다. 그러나 모든 어린이들은 자신 스스로를 의식하는 단계에 이미 도달했으면, 이것이 선한 행동인지 악한 행동인지 안다. 이제 이 어린 아이에게 서서히 지식을 전한다. 어린 아이는 질서의 법칙을 배운다. 다시 말해 그는 질서의 법칙을 항상 더 많이 이해할 것이다. 그는 자신 안에서 무엇이 선하게 역사하고 무엇이 악하게 역사하는지 체험할 것이다. 그는 이제 선과 악의 개념을 배우게 된다.

성장한 사람들은 이제 다시, 그들이 스스로 자신 안에 사랑의 불이 타오르게 하고 자신의 내면에서 오는 영향을 받아 들이는가에 따라 서로 다르게 반응한다. 이에 따라 깨달음이 성장하거나 또는 초기의 혼의 눈이 먼 상태로 남는다. 왜냐면 외부에서 사람에게 전해진 지식은 아직 그가 깨달은 것을 의미하지 않고 그 사람 안의 사랑이 지식을 생명력 있게 만들 때 비로소 깨달은 것이기 때문이다.

지식이 실제 이성을 채울 수 있지만 이 지식은 사람의 혼을 밝게 만들 수 있는 능력이 없는 단지 착각하게 하는 빛으로 남는다. 그러므로 혼은 계속해 겉형체에 둘러싸여 있다. 그러나 사람에게 책임을 물을 수 있는 시점은 그가 자신을 의식할 때이고 자신 안에서 양심의 소리를 들을 수 있을 때이고 그 안에 선과 악에 대한 감정이 깨어났을 때이고 깨어나는 일은 어떤 어린 아이에게는 일찍 또는 다른 아이에게는 늦게 일어날 수 있지만 그러나 이 일은 자신의 행동에 책임을 져야만 하게 되기 위한 선행조건이다.

이런 혼의 연약함은 항상 일찍이 세상의 삶을 마쳐야만 하는 책임을 지고 항상 성장 정도가 고려되고 지금까지 그에게 주어진 지식이 고려 된다. 왜냐면 충만한 깨달음은 사랑으로만 비로소 얻을 수 있기 때문에 충만한 깨달음이 기준이 될 수 없기 때문이다. 그러나 사람은 사랑에 따라 평가받는다. 이 사랑은 모든 사람 안에서 지펴져 화염이 될 수 있다. 그러나 사랑의 불씨가 꺼지게 할 수 있다.

이 말이 의미하는 것은 사람이 자신의 의지를 활용할 수 있는 존재임을 의식하고 사랑을 행하지 않으려는 자신의 악한 혼에 합당하게 자신의 의지를 활용하면, 자신에게 주어진 지식에 자신을 닫는다면, 그러므로 깨달음이 이런 내면의 악한 충동을 제거하지 못하면, 항상 나쁜 생각과 행동이 겉으로 나타난다는 것이다.

어린 아이가 어떤 선한 일을 하게 영향을 받을 수 있게 될 때 비로소 이런 악한 충동을 버릴 수 있다. 그러면 양심이 들을 수 있게 소리를 낸다. 그러므로 부모에게 아주 큰 책임이 있다. 부모는 자녀 안에 사랑이 깨어나게 모든 일을 해야 하고 작은 도움을 주는 일을 통해 이 일이 지속되게 해야 한다. 이로써 어린 아이 안에 도우려는 자세를 길러줘야 하고 모든 이기적인 충동을 그 안에서 제거해야 한다.

왜냐면 사랑의 불씨가 단지 지펴지면, 불씨는 펴져 나가기 때문이다. 혼은 더 이상 흑암 가운데 갇혀 있지 않을 것이다. 이 불씨가 스스로 그의 심장 안에 빛이 될 것이다. 어린 아이의 생각과 행동은 이제 의시적이 될 것이고 그에게 곧 깨달음의 빛이 빠르게 임할 것이다. 그에게 이제 상응하는 지식이 주어질 것이다. 왜냐면 사랑이 모든 것이기 때문이다. 누구든지 사랑을 행할 능력이 있다. 왜냐면 하나님 자신이 모든 사람이 죽음의 상태에서 생명의 상태로 돌아올 수 있게 하기 위해 자신의 일부분인 불씨를 모든 사람 안에 넣어 주었기 때문이다.

아멘