• Înapoi

Responsabilitatea părinților și a copiilor....

În ignoranță totală vă începeți existența pământească ca ființă umană. Sufletul este încă închis în întunericul spiritual, deoarece trebuie să atingă mai întâi starea de conștiință a Eu-lui înainte de a putea începe să dizolve învelișul dens din jurul său. El poate face acest lucru și fără să fi primit vreo cunoaștere specială, căci poate lăsa să apară în el sentimentele bune încă din prima tinerețe, deși nu acționează în conformitate cu o anumită cunoaștere. Dar ființa umană trebuie să fie mereu conștientă de ea însăși, altfel gândurile și acțiunile sale nu ar putea fi evaluate. Un astfel de copil dezvoltă scânteia iubirii în el însuși de la o vârstă fragedă; este bun pentru că este împins spre ea din interior, în timp ce un alt copil aflat în aceeași stare de conștiință a eu-lui cedează instinctelor rele din el însuși, deși simte în el însuși sentimentul slab al răului. În ambele cazuri nu se poate vorbi încă de cunoaștere, dar scânteia iubirii este inerentă fiecărei ființe umane și, prin urmare, modul inițial de a acționa este diferit la copii doar pentru că sufletul lor reacționează diferit la impulsul interior, dar fiecare copil este totuși conștient dacă acționează bine sau rău.... odată ce a atins stadiul de conștiință a eu-lui. Și acum copilului i se dă încet cunoștințe.... se familiarizează cu legile ordinii, adică devine din ce în ce mai ușor de înțeles pentru el, și va experimenta în sine și ceea ce este bun sau rău.... va fi învățat conceptul de bine și rău și, din nou, oamenii în creștere vor reacționa diferit, în funcție de faptul dacă vor aprinde flacăra iubirii în ei înșiși și se vor lăsa influențați din interior. Și cunoașterea crește și ea în consecință, ori orbirea inițială a sufletului rămâne, căci cunoașterea furnizată ființei umane din exterior nu trebuie să fie cunoaștere pentru multă vreme, ci devine astfel doar atunci când iubirea din ființa umană însuflețește cunoașterea.... Cunoașterea poate, într-adevăr, să umple intelectul, dar atunci ea va rămâne doar o lumină orbitoare care nu are puterea de a răspândi strălucirea în sufletul ființei umane și, prin urmare, sufletul continuă să fie înconjurat de învelișuri. Cu toate acestea, ființa umană este considerată responsabilă din momentul în care este conștientă de sine, când își poate auzi vocea conștiinței în interiorul său.... când s-a trezit în ea sentimentul binelui sau al răului, care poate fi mai devreme la un copil, mai târziu la altul, dar care este condiția prealabilă pentru ca el să răspundă pentru acțiunile sale. Dar întotdeauna se ia în considerare slăbiciunea unui astfel de suflet, care trebuie să renunțe din nou la viața pământească într-un stadiu timpuriu. Gradul de maturitate este întotdeauna luat în considerare, precum și cunoștințele pe care ființa umană le-a primit până în prezent. Căci cunoașterea deplină nu poate fi considerată un standard, deoarece o astfel de cunoaștere poate fi obținută doar prin iubire. Cu toate acestea, ființa umană este evaluată în funcție de iubire, iar aceasta se se poate aprinde în fiecare persoană, dar scânteia iubirii poate fi, de asemenea, stinsă, iar acest lucru semnifică întotdeauna și gândirea și acțiunile rele, care apar de îndată ce ființa umană devine conștientă de sine ca o ființă care își poate folosi voința și care își va folosi această voință în funcție de sufletul său rău, care nu este dispus să iubească și care se va închide, de asemenea, în fața cunoștințelor care i-au fost furnizate.... Astfel, o "cunoaștere" nu sufocă această pornire interioară a răului. Doar atunci când un copil poate fi influențat să facă ceva bun, se poate pierde acest impuls malefic și atunci vocea conștiinței se poate exprima din nou mai bine. De aceea, părinții au o mare responsabilitate de a face tot ce le stă în putință pentru a trezi dragostea în copil, pentru a-l încuraja să ajute în moduri mărunte și pentru a dezvolta astfel sentimentul de utilitate în rândul copiilor și pentru a înăbuși instinctele prea egoiste ale acestora. Pentru că imediat ce scânteia iubirii a fost aprinsă, ea se va răspândi și sufletul nu va mai fi învăluit în întuneric, ci va deveni lumină în inimă de la sine, iar gândirea și acțiunea copilului vor fi deja conștiente și în curând vor câștiga și ele lumina cunoașterii, precum și cunoștințele corespunzătoare îi vor fi transmise.... Căci iubirea este totul.... și fiecare ființă umană este capabilă să iubească, pentru că Dumnezeu Însuși a pus în fiecare ființă umană o scânteie, o părticică din El Însuși, pentru a o întoarce din starea de moarte în starea de viață....

Amin

Responsibility of parents and children....

You start your earthly existence as a human being in complete ignorance. The soul is still shrouded in spiritual darkness because it first has to reach a state of self-awareness before it can get started with dissolving its dense surrounding cover. It can already do this without having received particular knowledge, for it can express its good feelings at a very early age even though it does not act in relation to a certain amount of realisation. But the human being always has to be cognisant of himself otherwise his thoughts and actions could not be appraised. Such a child develops its spark of love early on; it is good, because it is motivated to do so from within.... whereas another child in the same state of self-awareness gives in to bad impulses within itself, even though it feels a slight sense of wrong doing inside itself. In both cases one cannot as yet speak of realisation, but the spark of love is placed into every human being, and children's initial behaviour is therefore only different because their souls react differently to inner urges, but every child is nevertheless conscious as to whether its behaviour is good or bad.... once it has reached the stage of self-awareness.

And now the child slowly receives knowledge too.... it gets acquainted with the laws of order, that is, it begins to understand increasingly more, and it will also experience the effects of good or bad on itself.... it is taught the concept of good and bad, and again people will react differently as they grow into adults, depending on whether they kindle the flame of love in themselves and allow themselves to be influenced from within. And accordingly their realisation will either grow or the soul's initial blindness will remain, for the knowledge given to the person from outside need by no means become realisation, rather, it only becomes it when the human being's love brings the knowledge to life.... Knowledge can certainly satisfy the intellect, yet it will always merely be a deceptive light without strength to illuminate the human being's soul, and therefore the soul continues to stay covered by layers. The human being, however, will be held accountable from the moment he is aware of himself, from the moment he is able to hear the voice of conscience.... thus, when his perception of good or bad has awakened within him, which can happen sooner in one and later in an other child, but which is a prerequisite for its responsibility of its actions. Yet the weakness of a soul which has to give up its earthly life at an early stage is always taken into account. The degree of maturity as well as the knowledge the human being was given so far will always be considered. For complete realisation cannot be applied as a criterion, since this can only be gained through love.

The human being, however, is assessed according to his love, and this can be ignited into a flame in every person, but the spark of love can also be stifled, and that always also indicates adverse thinking and doing, which appear as soon as the person becomes conscious of himself as a being which can use its will and does so in line with its soul which is wicked and unwilling to love and which will also close itself to any given knowledge.... thus 'realisation' does not stifle this bad inner instinct. Only when a child can be influenced to do something good can this wicked compulsion disappear and the voice of conscience express itself more noticeably again, too.

For this reason parents carry an extra large responsibility, they should do everything to awaken love in the child, they should encourage it to carry out small helpful tasks and thus cultivate a sense of helpfulness in the children and stifle their excessive selfish instincts.... For as soon as the spark of love has been kindled it will also spread, and the soul will no longer be shrouded in darkness, the heart will become enlightened by itself, and then the child will already think and act consciously which will soon also result in the light of realisation, once it is given the appropriate information.... For love is everything.... and every human being is capable of love, because God Himself has placed into every human being a spark which is part of Himself in order to lead him from the state of death back into the state of life....

Amen