• Înapoi

Contribuții la asigurări sociale....

Cât de des sunteți voi, oamenii, dependenți de ajutorul care vi se oferă și cât de des este posibil să îl oferiți în schimb, pentru că nicio ființă umană nu se poate baza doar pe ea însăși, fiecare are nevoie de ajutorul semenilor săi, așa cum fiecare se află în situații pentru a-și ajuta semenii. Cu toate acestea, oamenii se străduiesc să se facă complet independenți de aproapele lor și, de asemenea, să îndepărteze orice asistență de la ei înșiși.... Ei încearcă să reglementeze ceea ce ar trebui să fie ajutor voluntar conform legii, iar fiecare încearcă să extragă cel mai mare avantaj posibil pentru el însuși din această reglementare..... Ceea ce ar fi foarte valoros ca iubire altruistă față de aproapele pentru sufletul individului se transformă într-o contribuție involuntară și nu există niciun beneficiu pentru suflet atâta timp cât este eliminată orice activitate voluntară de iubire. Potrivit judecății umane, toate greutățile pământești ar putea fi astfel evitate de la oameni și aceasta este cu siguranță și aspirația celor care se simt responsabili de greutățile oamenilor, pentru că nu pot fi ascunse și îi împovărează.... Și atâta timp cât omenirea va fi lipsită de bunătate, astfel de eforturi vor fi o binecuvântare, în măsura în care oamenii nu vor pieri în mizerie.... Cu toate acestea, nivelul spiritual scăzut al oamenilor nu poate fi remediat prin aceasta, pentru că este nevoie de o activitate de iubire dezinteresată față de aproapele.... Oamenii trebuie să fie atinși de nevoia semenilor lor, astfel încât această iubire să se aprindă în ei.... Trebuie să existe o nevoie printre oameni de așa natură încât să stimuleze o persoană care este dispusă să iubească activitatea.... Ajutorul poate fi acordat semenilor în orice mod, prin încurajare reconfortantă, prin simpatie iubitoare, prin asistență energică.... Dar în viața omului este vorba mai ales de depășirea.... transformarea iubirii de sine în iubire altruistă față de aproapele. Ceea ce este de dorit pentru omul însuși, el trebuie să se detașeze de el însuși pentru a se oferi semenilor săi care au nevoie de el..... De aceea, bunurile sunt distribuite în mod inegal pentru a stimula tocmai această voință de a dărui, pentru că, în același timp, ființa umană poate exersa depășirea materiei și pentru că, astfel, își face cel mai mare dar atunci când se desprinde de bunurile materiale pentru a ușura nevoile semenilor săi.... Numai ceea ce este dat de bună voie va fi răsplătit din plin de ființa umană, deoarece numai voința liberă demonstrează iubire, în timp ce toate celelalte contribuții pe care ființa umană trebuie să le facă sunt complet lipsite de iubire, ba chiar pot mai degrabă să împietrească inima unei persoane care, prin urmare, reprimă orice dorință de a dărui în interiorul său, deoarece crede că a făcut suficient pentru binele semenilor săi. Dar oricât de mult ar încerca oamenii să atenueze dificultățile economice în acest fel.... nevoia se apropie totuși de ființa umană sub o altă formă, pe de o parte pentru propriul său beneficiu, dar pe de altă parte pentru a câștiga din nou inima semenilor săi... să o atingă pentru ca scânteia iubirii să se aprindă, pentru ca iubirea să nu se răcească complet printre oameni.... Și, adesea, tocmai oamenii care sunt afectați de nevoi de natură nematerială, ale căror inimi sunt atât de împietrite încât trebuie să urmeze o cale diferită dacă vor să fie ajutați: Sunt lipsiți de bucuria bunurilor pământești.... ceea ce nu au vrut să dea ei înșiși pentru a ușura nevoia altora, de care ei înșiși nu se mai pot bucura acum.... Materia își pierde acum valoarea, și binecuvântată este persoana care acum lucrează cu ea în mod corect.... care acum se leapădă de ea în mod voluntar pentru a o da semenilor săi nevoiași.... Ferice de cel care, în ultimele sale zile, câștigă prin fapte bune dragostea semenilor săi, care singuri îl vor urma în veșnicie.... Atunci nevoia lui nu a fost zadarnică pentru sufletul său....

Amin

Impuestos sociales

¡Cuántas veces dependéis de que se os preste ayuda, y cuántas veces podéis responderla, porque nadie puede apoyarse solamente en sí mismo! ¡Cada uno precisa de la ayuda de su prójimo, como también cada uno llega a situaciones en que puede ayudarle! Pero la aspiración del hombre tiene la tendencia de independizarse del prójimo y también a quitarse de encima cualquier ayuda a él.

Lo que debería ser una prestación de ayuda voluntaria, el hombre procura regirlo por ley, y cada uno procura sacar de este arreglo la ventaja mayor posible para sí mismo. Lo que como amor altruista al prójimo sería altamente valorado, ante el alma del individuo está convertido en un impuesto involuntario, en que para el alma no hay la menor ventaja mientras la voluntaria actividad en el amor esté descartada.

De esta manera, según la humana prevención, se podría apartar de los hombres toda miseria mundana - lo que también es la intención de aquellos que se sienten responsables por la miseria de los hombres - una miseria que no puede ser encubierta porque los hombres la sufren visiblemente...

Mientras reine la falta de amor entre los hombres también tales aspiraciones son benéficas, dado que gracias a estas los hombres no perecen en la miseria. Pero aun así el bajón espiritual de los hombres no puede ser remediado porque para esto hace falta una actividad en el amor al prójimo - una actividad altruista... Hace falta que los hombres estén conmovidos por la miseria del prójimo para que inflame este amor en ellos...

Hace falta que exista una miseria entre los hombres que a un hombre dispuesto estimula a la actividad en el amor. Se puede prestar ayuda a los semejantes dándoles ánimo consolador, compasión amorosa, y apoyo.

Pero en la vida humana se trata sobre todo de la dominación de la materia... sobre la transformación del amor egoísta en el amor altruista al prójimo. Lo que al hombre mismo resulta apetecible, de esto debe soltarse para hacerlo llegar al prójimo que se encuentra en necesidad. Por esta misma razón las propiedades están repartidas desigualmente, precisamente para estimular esta disposición de dar... porque el hombre, a la vez, puede ejercitarse en el dominio de la materia. Pues si se separa de los bienes materiales para aliviar con ellas la desgracia del semejante, con esto se hace el mayor regalo a sí mismo...

Sólo aquello de lo que el hombre se desprende voluntariamente le será recompensado abundantemente, porque únicamente la libre voluntad da testimonio del amor, mientras que toda otra clase de cargas que el hombre está obligado a prestar carecen totalmente de amor. Pues más bien pueden endurecer el corazón del hombre que por eso reprime toda clase de voluntad dadivosa, porque se imagina que ya ha hecho suficiente para el bien de los semejantes.

Con lo mucho que los hombres se esfuercen de esta manera a aliviar una desgracia económica, esta sin embargo acosará al hombre de otra forma: por un lado en su propio bien, pero por otro lado para volver a estimular el corazón del prójimo a la prestación de ayuda... para abordar el corazón para que en él se encienda la chispa de amor... para que entre los hombres el amor no se enfríe del todo...

Frecuentemente precisamente los hombres cuyos corazones están muy endurecidos están afectados de desgracias no materiales, por lo que para poder ayudarles tendrán que ir otro camino: se les quitará la alegría en propiedades terrenales... Lo que ellos no querían soltar para el alivio de la miseria de otros, ahora ellos mismos ya no encuentran gracia en ello. Ahora para ellos la materia pierde su valor, y bendecido será aquel que ahora trabaja con estos bienes de una manera digna, el que voluntariamente se desprende de todo aquello para proporcionarlo a su prójimo necesitado...

Bendecido está aquel que aún en el último momento mediante buenas obras se gana el amor de su semejante - buenas obras que son lo único que le seguirán a la eternidad... Entonces su miseria no dejó de surtir un buen efecto sobre su alma...

Amén.