• Înapoi

Durerea este o dovadă a iubirii lui Dumnezeu.... Foc de purificare....

Luați asupra voastră orice povară a vieții și aflați că este necesară, pentru a vă elibera complet de orice povară care vă apasă încă sufletul. Într-o zi veți locui liberi și ușori în sfere în care totul este pătruns de lumină, și atunci sufletul vostru trebuie să se fi dezbrăcat de orice înveliș, altfel nu poate primi abundența de lumină, altfel lumina ar găsi o rezistență care o împiedică să intre în suflet. Ceea ce trebuie să purtați pe Pământ nu face decât să contribuie la desprinderea sufletului de acoperământul său opresiv, pentru ca el să poată îndepărta tot ceea ce încă îi provoacă agonie, ceea ce încă îl leagă și îl face astfel să nu fie liber. Împărăția spiritelor binecuvântate, însă, nu cunoaște rezistențe și, prin urmare, numai sufletul care este el însuși pur, care s-a spiritualizat complet, de care nu se agață nimic inferior care ar putea împiedica iradierea luminii, poate locui acolo. (31.8.1950) Sufletul trebuie să fi reintrat în starea sa primordială, în care el, ca lumină însăși, era divin și se afla în cea mai strânsă unire cu divinitatea eternă, pentru că era o parte din ea, o scânteie a luminii eterne. Toată zgura trebuie să fi fost îndepărtată în prealabil, ceea ce înseamnă că sufletul a trecut printr-un foc de purificare, care poate fi atât suferință profundă, cât și iubire profundă, dar care a avut întotdeauna succes. De aceea, voi, oamenii, nu vă plângeți dacă trebuie să suferiți, ci priviți suferința ca pe o dovadă a iubirii lui Dumnezeu, Care se preocupă mereu doar de purificarea sufletului vostru pentru a putea să-i pregătească o soartă fericită atunci când va avea loc intrarea în împărăția spirituală. Atunci sufletul va binecuvânta suferința și va privi cu recunoștință la viața sa pământească care, prin suferință, i-a adus starea de a fi receptiv la lumină și de a putea locui în fericire constantă în apropierea lui Dumnezeu. Pe Pământ, însă, ea nu poate măsura marea iubire și bunătate a Tatălui și adesea se revoltă împotriva sorții sale. Predarea, însă, îi asigură o iubire sporită față de Dumnezeu, o suferință sporită, dar și o maturitate sporită a sufletului și o ședere în sferele luminii și ale fericirii veșnice....

Amin

Leid Liebesbeweis Gottes.... Läuterungsfeuer....

Nehmt jede Bürde des Lebens auf euch, und wisset, daß sie nötig ist, auf daß ihr gänzlich frei werdet von jeder Last, die eure Seele noch beschwert. Einst sollet ihr frei und leicht in Sphären weilen, wo alles lichtdurchstrahlt ist, und eure Seele muß dann jegliche Hülle abgelegt haben, ansonsten sie nicht die Lichtfülle aufnehmen kann, ansonsten das Licht Widerstand finden würden der ihm den Eintritt in die Seele verwehrt. Was ihr auf Erden tragen müsset, trägt nur dazu bei, daß die Seele sich löset von ihrer sie bedrückenden Hülle, daß sie alles von sich stoßen kann, was ihr noch Qualen bereitet, was sie noch fesselt und also unfrei macht. Das Reich der seligen Geister aber kennt keine Widerstände, und darum kann darin nur weilen die Seele, die selbst rein ist, die sich völlig vergeistigt hat, an der nichts Unedles mehr haftet, das die Lichtdurchstrahlung verhindern könnte. (31.8.1950) Die Seele muß wieder in ihren Urzustand eingetreten sein, wo sie, als selbst Licht, göttlich war und in engstem Verband stand mit der ewigen Gottheit, weil sie ein Teil war von Ihr, ein Funke des ewigen Lichtes. Alle Schlacken müssen zuvor entfernt worden sein, was so viel bedeutet, als daß die Seele durch ein Läuterungsfeuer hindurchgegangen ist, das sowohl tiefes Leid als auch tiefe Liebe sein kann, immer aber erfolgreich war. Darum beklaget ihr Menschen euch nicht, so ihr leiden müsset, sondern sehet das Leid als einen Liebesbeweis Gottes an, Der immer nur auf die Läuterung eurer Seele bedacht ist, um ihr ein seliges Los bereiten zu können, so der Eintritt in das geistige Reich stattfindet. Dann wird die Seele das Leid segnen und voller Dankbarkeit auf das Erdenleben zurückblicken, das ihr durch das Leid den Zustand eingetragen hat, lichtempfänglich zu sein und in steter Seligkeit in Gottnähe weilen zu können. Auf Erden aber kann sie die große Liebe und Güte des Vaters nicht ermessen und lehnt sich oft auf gegen ihr Schicksal. Ergebung aber sichert ihr vermehrte Liebe Gottes, vermehrtes Leid aber auch erhöhte Seelenreife und ein Verweilen in den Lichtsphären und ewige Seligkeit....

Amen