• Înapoi

Existența lui Dumnezeu.... Înțelepciunea lumească.... Inima și mintea....

Înțeleptului lumesc îi este adesea greu să creadă într-o divinitate, deoarece intelectul său este obligat să tragă alte concluzii printr-o cunoaștere care, totuși, nu corespunde în totalitate adevărului. Chiar și o părere eronată despre dezvoltarea Pământului duce la idei greșite, și atunci este dificil să se accepte un Creator etern, o Ființă care ar trebui cu siguranță să fie recunoscută prin manifestarea puterii Sale, dar care de cele mai multe ori nu vrea să fie recunoscută. Știința caută să demonstreze totul. Totuși, acolo unde acest lucru nu este posibil, ea nu își recunoaște incapacitatea, ci pur și simplu nu recunoaște ceea ce este inaccesibil cercetării sale. Și astfel, ea construiește pe o viziune greșită, iar în cele din urmă calea spre Dumnezeirea veșnică este atât de greu de găsit, chiar dacă voința există. Orice cercetare ar trebui să înceapă prin clarificarea existenței lui Dumnezeu, care nu poate fi dovedită, dar în care se crede cu convingere interioară. Atunci orice cercetare va lua un curs rapid și de succes. Dar pentru a ajunge mai întâi la această credință convinsă, ființa umană, în ciuda ascuțimii intelectului său, trebuie mai întâi să-l deconecteze pe acesta din urmă și să se abandoneze sentimentului inimii, trebuie să lase deoparte toată știința și, ca un copil, să se lase învățat din interior, adică să accepte ca adevăr ceea ce își imaginează sau dorește în mod sensibil. El trebuie, ca să zicem așa, să viseze treaz. Atunci, în mintea sa va fi mereu prezentă o Divinitate, care ghidează și dirijează totul și de care se știe susținut. Dorința lăuntrică a unei persoane este și rămâne o putere puternică deasupra ei, numai că mintea lumească încearcă să înăbușe această dorință, deoarece cel care vrea să suprime o divinitate vorbește și cu mintea, dar nu poate ajunge la inima ființei umane și de aceea încearcă cu atât mai mult să influențeze mintea ființei umane. Dumnezeu se exprimă prin inimă, iar adversarul său prin intelect, dacă inima nu este mai puternică și atrage intelectul de partea sa. Atunci va fi posibilă și recunoașterea intelectuală a lui Dumnezeu, și atunci inima și intelectul vor tinde spre divinitatea eternă, atunci și știința va construi pe o altă temelie, va trage concluzii diferite, care cu adevărat nu sunt concluzii greșite, căci de îndată ce o cercetare începe cu credință într-o divinitate, nu va rămâne fără succes și se va apropia și de adevăr, indiferent de domeniul în care începe. Atunci știința și credința nu se vor mai contrazice, ci doar se vor completa reciproc și numai atunci cunoașterea va fi lipsită de erori dacă se va armoniza cu credința în Dumnezeu ca Ființă atotputernică, înțeleaptă și iubitoare care prezidează tot ceea ce a fost, este și va rămâne pentru eternitate....

Amin

L’Esistenza di Dio – I saggi del mondo – Cuore ed intelletto

Al saggio del mondo sovente è difficile credere in una Divinità, perché il suo intelletto è costretto a trarre altre conclusioni a causa di un spere che non corrisponde però del tutto alla Verità. Già un’opinione errata sullo sviluppo della Terra conduce a false immaginazioni e poi è difficile far valere un eterno Creatore, un Essere Che dovrebbe Essere ben riconoscibile attraverso la Sua Manifestazione di Forza, ma non vuole quasi mai essere riconosciuto. La scienza cerca di dimostrare tutto. Dove non le è possibile, non ammette però la sua incapacità, ma semplicemente non riconosce ciò che è irraggiungibile alla sua ricerca. Così edifica su una falsa opinione, ed infine la via verso l’eterna Divinità è difficile da trovare persino quando c’è la volontà. Ogni ricerca dovrebbe iniziare a chiarire l’Esistenza di Dio, Che non può bensì essere dimostrata, ma Che viene creduta nel pieno della convinzione interiore. Allora ogni ricerca prenderà un corso rapido e di successo. Ma per giungere dapprima a questa fede convinta l’uomo deve malgrado l’acutezza d’intelletto, escludere quest’ultima, deve lasciare da parte ogni scienza e come un bambino farsi istruire interiormente, cioè accettare la Verità di ciò che immagina o desidera secondo il sentimento. Deve in certo qual modo sognare ad occhi aperti. Allora avrà davanti sempre una Divinità Che guida e conduce tutto e dalla Quale si sa supportato. Il desiderio più interiore di un uomo è e rimane un forte Potere al di sopra di lui, soltanto l’intelletto mondano cerca di soffocare questo desiderio, perché all’intelletto parla anche colui che vuole respingere una Divinità, che però non può arrivare al cuore dell’uomo e perciò cerca di influenzare più fortemente l’intelletto dell’uomo. Attraverso il cuore Si manifesta Dio, attraverso l’intelletto il Suo avversario, se il cuore non è più forte ed attira anche l’intelletto dalla sua parte. Allora è anche possibile riconoscere Dio intellettualmente, allora cuore ed intelletto tendono all’eterna Divinità, allora anche la scienza edificherà su altro fondamento, trarrà altre conclusioni, che non sono davvero conclusioni errate, perché appena una ricerca inizia con la fede in una Divinità, non rimarrà senza successo e si avvicinerà anche alla Verità, non importa in quale campo inizia. Allora non staranno più in opposizione scienza e fede, ma si completano soltanto, e soltanto allora il sapere è libero da errore, quando armonizza con la fede in Dio come l’Essere onnipotente, saggio ed amorevole, Che presiede a tutto ciò che era, che è e che rimarrà in tutta l’Eternità.

Amen