• Înapoi

Dreptatea.... Ispășirea păcatelor.... Judecata....

Oamenii sfidează dreptatea Mea, pentru că ei păcătuiesc continuu. Ei sunt intoleranți peste măsură, nu au dragoste în inimile lor, sunt plini de mândrie, plini de dorințe senzuale, sunt lipsiți de compasiune pentru aproapele lor, plini de invidie și gelozie și, prin lipsa lor de dragoste, capabili de cele mai rele acțiuni. Și astfel ei păcătuiesc împotriva poruncii Mele de iubire față de aproapele și împotriva Mea Însămi, care le-am dat această poruncă. Dar oricine încalcă porunca Mea a iubirii pierde dragostea Mea, se îndepărtează de Mine și se împietrește tot mai mult până când îl duc din nou la judecată, adică are loc o nouă izgonire a sa în materie. Atunci dreptatea Mea este ispășită, însă ființa umană s-a judecat pe sine, doar legea Mea din veșnicie stă la baza acestui proces, care ar putea fi numit pe bună dreptate o pedeapsă dacă nu ar reprezenta în același timp un mijloc eficient de educare, lăsând astfel să transpară întotdeauna dragostea Mea pentru cel creat, astfel încât nu trebuie privit niciodată ca o mânie. Dreptatea nu elimină niciodată iubirea, dar dreptatea cere, de asemenea, ispășirea, astfel încât păcatul însuși să fie invalidat. Căci creațiile Mele suferă din cauza păcatului și nu pot reduce sau anula această suferință decât printr-o ispășire justă...... Așadar, un om păcătos se află în judecată, adică într-o stare de izgonire care este dureroasă. El trebuie să dea satisfacție, este obligat să facă ceea ce nu a făcut în mod voluntar ca ființă umană.... trebuie să slujească. Omul slujește în mod voluntar dacă trezește în sine iubirea. Dar viciile și obiceiurile rele înlătură iubirea și el încearcă să conducă acolo unde ar trebui să slujească, iar gândurile și acțiunile sale sunt păcătoase. Și dacă nu se mai poate aștepta o schimbare în stadiul de ființă umană, el va fi plasat într-o stare în care ființa spirituală este forțată să slujească pentru a ajunge din nou la starea liberă și poate trece din nou testul voinței de a sluji liber. Acest curs al dezvoltării este doar dreptate din partea Mea, însă nu se bazează pe mânie, ci pe iubire, și este întotdeauna determinat de însăși ființa umană în voința liberă, astfel că ea se va cufunda în judecată de îndată ce va păcătui împotriva poruncii de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele său.....

Amin

6828 -----

Motive de distrugere și creație nouă.... Iadul - Izgonirea în materie.... -------------------------------------------------------------------------

Mi-e milă de cel profund căzut și, de fiecare dată, îi arunc frânghia de salvare pentru a putea urca din nou, iar fiecare suflet care se agață de ea va fi tras în sus, pentru că acum își dovedește voința de a scăpa din abis și acum va putea, de asemenea, să experimenteze mila Tatălui său din veșnicie. Dar în sfera acestui căzut profund există și un grad de rezistență față de Mine care nu mai permite mântuirea, unde voința nu s-a schimbat încă câtuși de puțin și unde aproape că s-a produs împietrirea substanței spirituale, unde nu mai există acum altă posibilitate de ajutor decât alungarea din nou a acestei substanțe spirituale în materie.... Această nouă izgonire este, de asemenea, un act de milă din partea Mea, pentru că, fără ea, sufletul nu ar putea niciodată să ajungă din nou la înălțimea la care i se cere testul final al voinței, care îi poate aduce viața veșnică. Cursul de dezvoltare în împărăția spirituală trebuie să se desfășoare în ordinea Mea divină, nicio fază nu poate fi sărită, și asta în stadiul de conștiință a eu-lui.... pe Pământ sau în împărăția de dincolo.... Voința ființei însăși este întotdeauna determinantă.... Dacă această voință este acum complet abuzată, atunci trebuie să leg din nou ființa spirituală și să o las să treacă prin creațiile acestui Pământ într-o stare de constrângere, pentru că nu vreau ca ea să rămână veșnic într-o stare extrem de chinuitoare și mizerabilă. Noile creații care apar mereu și mereu, nașterea și dispariția continuă în natură, este sinonimă cu o perpetuă schimbare a formelor exterioare pentru ființa spirituală în dezvoltare ascendentă, care se apropie mereu de transformarea sa finală ca ființă umană pe acest Pământ.... Dar spiritualul, care s-a scufundat în adâncurile cele mai adânci sau care se află deja acolo de veacuri, trebuie conceput în cea mai dură materie ca începutul dezvoltării sale ascendente. El nu poate fi încorporat în creațiile deja existente, care servesc deja drept locuință pentru spiritualul mai matur. Prima fază a izgonirii nu poate fi sărită, ci trebuie început cursul dezvoltării în forma exterioară care corespunde rezistenței neîntrerupte față de Mine.... în probleme dificile, pentru că aceasta cere din nou legea Mea de ordine. Și de aceea, după lungi perioade de timp, trebuie să apară mereu noi creații care să preia acest spiritual, dar la fel ca și creațiile care au existat pentru perioade de timp inimaginabil de lungi.... materia dură.... trebuie să fie dizolvată o dată pentru a elibera spiritualul care se află în ea pentru cursul ulterior al dezvoltării în forme dezlegate. Perioadele de timp sunt foarte lungi după care au loc astfel de distrugeri totale și remodelări ale creațiilor pământești, iar majoritatea oamenilor nu pot dovedi durata. În plus, ei nu au nici cunoștințe despre procesul spiritual de dezvoltare, despre scopul real al întregii materii și despre condițiile îngrozitor de chinuitoare din împărăția spirituală, chiar dacă cuvântul "iad" este cunoscut de toți oamenii.... Dar ei nu știu ce înseamnă de fapt acest lucru, altfel transformarea totală a Pământului și a creațiilor sale ar fi mai credibilă pentru ei. Cu toate acestea, ea va rămâne întotdeauna imposibil de demonstrat pentru oameni.... Dar un Dumnezeu iubitor și milostiv caută să salveze creațiile Sale vii, nu le lasă în întuneric pentru totdeauna, iar iubirea și mila Mea sunt natura Mea fundamentală care nu se va schimba niciodată. Iubirea și mila Mea se vor aplica veșnic creațiilor Mele care s-au scufundat în abis și găsesc mereu căi și mijloace pentru a le smulge din adânc. Dar, înainte de o nouă izgonire, Eu și colaboratorii Mei spirituali vom face totul pentru a ne asigura că sufletele încă urmează calea ascensiunii în împărăția spirituală, astfel încât să fie scutite de soarta chinuitoare a unei noi izgoniri. Dar voința omului decide pentru el însuși și, așa cum este voința lui, așa este și soarta lui. Dar planul Meu de mântuire va fi de asemenea pus în aplicare și nu va fi fără succes.... Într-o zi voi ajunge la țintă și într-o zi chiar și întunericul va fi renunțat la tot, pentru că iubirea Mea nu încetează niciodată și nicio ființă nu-i poate rezista pentru totdeauna....

Amin

공의. 죄를 향한 속죄. 심판.

사람들이 내 공의에 도전을 한다. 왜냐면 그들이 계속해서 죄를 짓기 때문이다. 그들은 측량할 수 없을 정도로 참을 성이 없고, 그들은 심장 인에 사랑이 없고, 전적으로 교만하고, 관능적인 정욕이 가득하고, 이웃을 향한 연민이 없고, 전적으로 질투와 시기심이 가득하고, 그들의 사랑 없음으로 인해 가장 최악의 행동을 행할 수 있다. 그러므로 그들은 이웃을 사랑하라는 계명과 이런 계명을 준 나 자신에게 죄를 짓는다.

그러나 내 사랑의 계명을 어기는 사람은 내 사랑을 잃는다. 그는 내가 그를 심판하기까지, 즉 그가 물질 안으로 다시 파문을 받기까지 나로부터 멀어지고 더욱 강팍하게 된다. 그러면 내 공의가 만족된다. 그러나 사람이 스스로 자신을 심판한 것이고, 영원한 내 법칙은 단지 이런 일이 일어나는 근거이다. 이런 일은 실제 사람이 동시에 이런 일을 효과적인 교육 수단으로 여기지 않는다면, 즉 피조물들을 향한 내 사랑이 베풀어지고, 절대로 분노로 간주해서는 안 되는 효과적인 교육 수단으로 여기지 않는다면, 심판이라고 올바르게 말할 수 있다.

공의는 절대로 사랑을 없애지 않는다. 그러나 공의는 속죄를 요구한다. 이로써 죄 자체가 힘을 잃게 한다. 왜냐면 내 피조물들이 죄로 인해 고통을 받고, 단지 공의한 속죄를 통해 이런 고통을 줄이거나 없앨 수 있기 때문이다. 그러므로 죄를 지은 사람은 심판 가운데 거한다. 즉 그는 고통이 충만한 묶임을 받은 상태에 거한다. 그는 댓가를 치러야만 하고, 그는 그가 인간으로 자원하여 행하지 않은 일을 해야만 하도록 강요를 받게 될 것이다. 그는 섬겨야만 한다.

사람이 자신 안에서 사랑이 깨어나게 하면, 그는 자발적으로 섬긴다. 그러나 죄악과 부도덕은 사랑을 물리치고, 그가 섬겨야 하는 곳에서 다스리려고 시도하고, 그의 생각과 행동은 죄악 되다. 인간의 단계에서 더 이상 변화를 기대할 수 없게 되면, 그는 다시 자유의 상태에 도달하기 위해 다시 한번 의지의 시험을 치를 수 있기 위해 섬기는 일을 하도록 강요받는 상태에 놓이게 된다. 나에 의한 이런 성장과정은 단지 내 공의이고, 그러나 분노에 기초한 일이 아니라 사랑에 기초한 일이다. 사람이 하나님을 사랑하고 이웃을 사랑하라는 하나님의 계명에 어긋나는 죄를 짓고, 이로써 그가 심판을 받게 하는 일을 사람이 항상 자유의지로 스스로 정한다.

아멘