• Înapoi

Viața.... Trezirea scânteii divine în ființa umană....

Scânteia spirituală divină din ființa umană este viața actuală a ființei umane și, prin urmare, se poate vorbi de renaștere doar atunci când spiritul din ființa umană a fost trezit, când își poate începe activitatea și astfel începe viața spirituală.... Ființa umană renaște apoi în spirit, deoarece nașterea sa pământească nu are sens și scop decât după ce a avut loc renașterea spirituală. Scânteia spirituală divină a fost recunoscută (în mod conștient) de sufletul ființei umane, chiar dacă aceasta nu poate încă să facă distincția intelectuală între cele două concepte de suflet și spirit. Pentru că unitatea dintre spirit și suflet este un proces care poate avea loc fără ca ființa umană ca atare să aibă cunoștință de ea, deoarece această cunoaștere îi este transmisă doar după ce a avut loc unificarea dintre suflet și spirit. Pentru că numai atunci spiritul poate lumina sufletul în legătură cu ceea ce înseamnă unificarea spiritului cu sufletul și numai atunci sufletul se străduiește să ajungă la o uniune tot mai intimă cu spiritul său și să accepte de la acesta cele mai bogate cunoștințe. Și abia acum trăiește ființa umană, adică își folosește cunoștințele și acum lucrează în mod conștient pentru Împărăția lui Dumnezeu; este activ în mod sârguincios pentru a răspândi cunoștințele pe care le-a dobândit și pentru a le oferi semenilor săi.... Viața este o activitate constantă.... Este adevărat că și ființa umană trăiește pământesc fără să fi trezit scânteia divină din ea însăși, adică este activă pământesc și astfel creează pentru viața sa pământească, pentru trupul său și pentru scopurile sale pământești. Dar aceasta nu este viața adevărată, viața care dăinuie, viața despre care a vorbit Iisus Hristos, viața pe care a promis-o celui care crede în El...... Căci adevărata viață este viața duhovnicească, care este veșnică și pe care scopul vieții pământești este de a o dobândi. Doar atunci când spiritul din ființa umană este trezit la viață se împlinește scopul vieții pământești. Iar această renaștere a spiritului este cel mai de dorit lucru, pentru că aduce sufletului uman un profit inestimabil. Ceea ce oferă pământul este nimic permanent și este de folos doar trupului, dar niciodată sufletului. Însă ceea ce spiritul oferă sufletului este pentru el răcorire și înviorare, este hrană pentru el, deci tărie pentru viață; este un bun delicios care nu mai poate trece, care face fericit și împinge la o activitate sârguincioasă și poate fi numit, de aceea, elixirul vieții, pentru că acum nu mai este niciodată posibilă moartea, care mai înainte amenința sufletul și care, de asemenea, i-ar fi revenit inevitabil dacă nu ar fi avut loc renașterea spirituală. Corpul trupesc este carapacea care reține scânteia divină în sine, iar acum depinde de voința liberă a ființei umane dacă va sparge carapacea, dacă se va strădui să trezească la viață divinul din el însuși. Iar dacă sufletul, purtător al voinței, se îndreaptă spre spiritul divin încercând să pătrundă învelișul, eliberându-se de toate dorințele pământești, de vicii și de infirmități, dacă încearcă să dizolve învelișul prin activitate iubitoare..., scânteia spirituală divină va începe să se agite, va intra în contact cu sufletul ființei umane, îl va ajuta să se autodepășească, îi va șopti în permanență sfaturi și instrucțiuni, iar acum va ghida sufletul de îndată ce acesta se lasă ghidat de ea. Și acum scânteia divină din ființa umană preia conducerea, iar acest lucru este cu adevărat drept... Acum, spiritul și sufletul nu mai sunt în contradicție unul cu celălalt, ci își urmăresc unitar scopul.... ei se îndreaptă spre casa eternă și ignoră trupul, pământul și tot ceea ce este pământesc, deși ființa umană locuiește încă pe Pământ. Ființa umană este vie chiar dacă este indiferentă față de lucrurile pământești, deoarece spiritul său este în permanență viu și activ. Omul creează numai pentru împărăția spirituală, pentru împărăția lui Dumnezeu, lucrează asupra sa și asupra semenilor săi, este permanent activ, căci scânteia spirituală din el nu-i permite niciodată să se odihnească, să se odihnească degeaba, ceea ce este perisabil pentru că este sinonim cu moartea.... cu o stare care este agonizantă în eternitate și care, prin urmare, ar trebui să fie temută ca fiind cea mai rea soartă pe care o poate avea sufletul uman. Dar odată ce spiritul a venit la viață, nu mai există moarte veșnică, căci spiritul este nemuritor și atrage și sufletul la sine în viața veșnică, în slava veșnică.....

Amin

La Vie – le réveil de l’étincelle divine dans l'homme

La divine étincelle spirituelle dans l'homme est sa vraie Vie et donc on peut parler de renaissance seulement lorsque l'esprit dans l'homme a été réveillé, lorsqu’il peut commencer son activité et donc commencer sa vie spirituelle. Alors l'homme est rené dans l'esprit, parce que sa naissance spirituelle a pris son sens et elle a atteint son but seulement lorsqu’a eu lieu la renaissance spirituelle. La divine étincelle spirituelle dans l'homme a été consciemment reconnue par l’âme lorsque l'homme ne peut pas tenir séparés intellectuellement les deux concepts âme et esprit. Parce que l'union de l'esprit avec l'âme est un processus qui peut se dérouler sans que l'homme comme tel en prenne connaissance, parce que celui-ci est transmis seulement lorsque l'union entre l’âme et l’esprit a eu lieu. Parce que seulement alors l'esprit peut éclaircir à l'âme ce que signifie l'union de l'esprit avec l'âme et seulement alors l'âme tend toujours plus intimement à l'unification avec son esprit et reçoit de lui un très riche savoir. Et seulement maintenant l'homme vit, c'est-à-dire qu’il valorise son savoir et maintenant il travaille consciemment pour le Royaume de Dieu ; il est actif avec ferveur en transmettant le savoir conquis et en communiquant au prochain la connaissance. La Vie est une activité constante. L'homme vit aussi d’une manière terrestre, sans avoir réveillé la divine étincelle en lui, il est actif d’une manière terrestre et crée donc pour sa vie terrestre, pour son corps et pour des buts terrestres. Mais cela n'est pas la vraie Vie, la Vie qui a de la subsistance, la Vie dont a parlé Jésus Christ, qui l’a promis à ceux qui croient en Lui. Parce que la vraie Vie est celle de l'esprit qui est impérissable et le but de la vie terrestre et de la conquérir. Seulement lorsque l'esprit dans l'homme est réveillé à la Vie, il s’est acquitté du but de la vie terrestre.

Et cette renaissance de l'esprit est la chose la plus souhaitable, parce qu'elle procure à l'âme de l'homme un gain incroyable. Ce qu’offre la Terre est inconstant et sert seulement au corps, mais jamais à l'âme. Mais ce qu’offre l'esprit à l'âme est fraîcheur et vigeur, c’est sa Nourriture, donc la Force pour la Vie ; c’est un patrimoine délicieux qui ne peut plus disparaître, qui rend heureux et pousse à une fervente activité et donc qui peut être appelé l'élixir de la vie, parce que la mort qui auparavant menaçait l'âme n'est jamais plus possible alors qu’elle serait inévitablement sa part si la renaissance spirituelle n'avait pas eu lieu. Le corps charnel est l'enveloppe qui cache en lui l’étincelle divine et il dépend maintenant de la libre volonté de l'homme de casser cette enveloppe s'il veut réveiller à la Vie le Divin en lui. Et si maintenant l'âme, la porteuse de la volonté, se tourne vers l'esprit divin en cherchant à pénétrer à travers son enveloppe, en se libérant de tous les désirs terrestres, des charmes et des vices, si à travers l'activité d'amour elle cherche à dissoudre son enveloppe, la divine étincelle spirituelle commence à se bouger, elle prendra contact avec l'âme de l'homme, elle lui chuchotera continuellement des conseils et des instructions et maintenant elle guidera l'âme dès qu’elle se laissera guider par lui. Et maintenant la divine étincelle dans l'homme assumera la conduite et celle-ci sera vraiment juste. Maintenant l'esprit et l'âme ne sont plus en opposition réciproque, mais ils poursuivent ensemble leur but, ils tendent à l'éternelle Patrie et laissent inaperçus le corps, la Terre et tout ce qui est terrestre, bien que l'homme demeure encore sur la Terre. L'homme est vivant, même lorsqu’il est indifférent face au terrestre, parce que son esprit vit et agit continuellement. L'homme crée seulement encore pour le Royaume spirituel, pour le Royaume de Dieu, il travaille sur lui et sur le prochain, il est continuellement actif, parce que l’étincelle spirituelle en lui ne le laisse pas arriver à la tranquillité, un repos inactif serait ruineux, parce qu'il signifierait en même temps la mort, un état qui est atroce dans l'Éternité et donc qui doit être craint comme le pire sort qui puisse être destiné à l'âme de l'homme. Mais si l'esprit est devenu vivant, il n'existe alors plus aucune mort éternelle, parce que l'esprit est immortel et attire l'âme à lui dans la Vie éternelle, dans l'éternelle Magnificence.

Amen