• Înapoi

Viața.... Trezirea scânteii divine în ființa umană....

Scânteia spirituală divină din ființa umană este viața actuală a ființei umane și, prin urmare, se poate vorbi de renaștere doar atunci când spiritul din ființa umană a fost trezit, când își poate începe activitatea și astfel începe viața spirituală.... Ființa umană renaște apoi în spirit, deoarece nașterea sa pământească nu are sens și scop decât după ce a avut loc renașterea spirituală. Scânteia spirituală divină a fost recunoscută (în mod conștient) de sufletul ființei umane, chiar dacă aceasta nu poate încă să facă distincția intelectuală între cele două concepte de suflet și spirit. Pentru că unitatea dintre spirit și suflet este un proces care poate avea loc fără ca ființa umană ca atare să aibă cunoștință de ea, deoarece această cunoaștere îi este transmisă doar după ce a avut loc unificarea dintre suflet și spirit. Pentru că numai atunci spiritul poate lumina sufletul în legătură cu ceea ce înseamnă unificarea spiritului cu sufletul și numai atunci sufletul se străduiește să ajungă la o uniune tot mai intimă cu spiritul său și să accepte de la acesta cele mai bogate cunoștințe. Și abia acum trăiește ființa umană, adică își folosește cunoștințele și acum lucrează în mod conștient pentru Împărăția lui Dumnezeu; este activ în mod sârguincios pentru a răspândi cunoștințele pe care le-a dobândit și pentru a le oferi semenilor săi.... Viața este o activitate constantă.... Este adevărat că și ființa umană trăiește pământesc fără să fi trezit scânteia divină din ea însăși, adică este activă pământesc și astfel creează pentru viața sa pământească, pentru trupul său și pentru scopurile sale pământești. Dar aceasta nu este viața adevărată, viața care dăinuie, viața despre care a vorbit Iisus Hristos, viața pe care a promis-o celui care crede în El...... Căci adevărata viață este viața duhovnicească, care este veșnică și pe care scopul vieții pământești este de a o dobândi. Doar atunci când spiritul din ființa umană este trezit la viață se împlinește scopul vieții pământești. Iar această renaștere a spiritului este cel mai de dorit lucru, pentru că aduce sufletului uman un profit inestimabil. Ceea ce oferă pământul este nimic permanent și este de folos doar trupului, dar niciodată sufletului. Însă ceea ce spiritul oferă sufletului este pentru el răcorire și înviorare, este hrană pentru el, deci tărie pentru viață; este un bun delicios care nu mai poate trece, care face fericit și împinge la o activitate sârguincioasă și poate fi numit, de aceea, elixirul vieții, pentru că acum nu mai este niciodată posibilă moartea, care mai înainte amenința sufletul și care, de asemenea, i-ar fi revenit inevitabil dacă nu ar fi avut loc renașterea spirituală. Corpul trupesc este carapacea care reține scânteia divină în sine, iar acum depinde de voința liberă a ființei umane dacă va sparge carapacea, dacă se va strădui să trezească la viață divinul din el însuși. Iar dacă sufletul, purtător al voinței, se îndreaptă spre spiritul divin încercând să pătrundă învelișul, eliberându-se de toate dorințele pământești, de vicii și de infirmități, dacă încearcă să dizolve învelișul prin activitate iubitoare..., scânteia spirituală divină va începe să se agite, va intra în contact cu sufletul ființei umane, îl va ajuta să se autodepășească, îi va șopti în permanență sfaturi și instrucțiuni, iar acum va ghida sufletul de îndată ce acesta se lasă ghidat de ea. Și acum scânteia divină din ființa umană preia conducerea, iar acest lucru este cu adevărat drept... Acum, spiritul și sufletul nu mai sunt în contradicție unul cu celălalt, ci își urmăresc unitar scopul.... ei se îndreaptă spre casa eternă și ignoră trupul, pământul și tot ceea ce este pământesc, deși ființa umană locuiește încă pe Pământ. Ființa umană este vie chiar dacă este indiferentă față de lucrurile pământești, deoarece spiritul său este în permanență viu și activ. Omul creează numai pentru împărăția spirituală, pentru împărăția lui Dumnezeu, lucrează asupra sa și asupra semenilor săi, este permanent activ, căci scânteia spirituală din el nu-i permite niciodată să se odihnească, să se odihnească degeaba, ceea ce este perisabil pentru că este sinonim cu moartea.... cu o stare care este agonizantă în eternitate și care, prin urmare, ar trebui să fie temută ca fiind cea mai rea soartă pe care o poate avea sufletul uman. Dar odată ce spiritul a venit la viață, nu mai există moarte veșnică, căci spiritul este nemuritor și atrage și sufletul la sine în viața veșnică, în slava veșnică.....

Amin

Life.... Awakening the divine spark in the person....

The divine spiritual spark in the human being is his actual life, consequently, one can only speak of rebirth when the spirit in the human being has been awakened, when it can start to become active and thus the spiritual life begins.... In that case the human being is spiritually reborn, for his physical birth only makes sense and serves its purpose when spiritual rebirth has taken place. The divine spiritual spark has consciously been acknowledged by the person's soul even if the person is not yet able to rationally differentiate between the two concepts of soul and spirit. For the process of unification of spirit and soul can happen without a person's knowledge, since this is only conveyed to him when it occurred. Only then will the spirit explain to the soul what the unity of the spirit with the soul means, and only then will the soul strive towards ever closer union with its spirit and will accept the most valuable knowledge from it. And from then on the human being will be alive, that is, he will utilise his knowledge and consciously work for the kingdom of God; he will eagerly work at distributing the obtained information and at imparting the knowledge to his fellow human beings.... Life is continuous activity.... Admittedly, the human being is certainly physically alive without having awakened his indwelling spiritual spark, that is, he is active in an earthly way and thus works for his earthly life, for his body and for earthly goals. But this is not the true life, the life which is everlasting, the life Jesus had spoken about and which He promised to anyone who believes in Him.... True life is the never-ending life of the spirit, the attainment of which is the purpose of life on earth. This purpose will only be achieved when the human being's spirit has come to life.

Spiritual rebirth is the most worthwhile goal to strive for, because it will yield indescribable gain for the human being's soul. That which is offered by the earth is impermanent and only benefits the body but never the soul. In contrast, what the spirit offers the soul will refresh it and quench its thirst, it is its nourishment, thus it is strength for living; it is a precious commodity which can no longer perish, which induces happiness and encourages diligent activity and therefore can be called the elixir of life, because death, which previously had threatened the soul and would be its inevitable share had rebirth not taken place, will no longer be possible. The carnal body is the shell which harbours the divine spark and it is up to the person's free will as to whether he bursts the shell, whether he strives to awaken the Divine within himself to life. If the soul, the bearer of the will, turns towards the divine spirit by trying to penetrate the shell, by trying to liberate itself from all earthly wishes, from bad habits and vices, if it tries to dissolve the shell through activity of love, the divine spiritual spark will start to move, it will make contact with the human being's soul, it will help it rise above itself, it will constantly whisper advice and instructions and thus guide the soul as soon as it allows itself to be guided. From then on the divine spark in the person will take the lead and this will truly be right.... Then the spirit and soul will no longer oppose each other but pursue their goal together.... they will strive towards the eternal home and pay no attention to the body, the earth and everything of an earthly nature, even though the human being still lives on earth. The human being is alive, even if earthly matters are of no further interest to him, for his spirit is alive and is constantly active. The human being only works for the spiritual kingdom, for the kingdom of God, he works at improving himself and his fellow human beings, he is incessantly active, for the indwelling spiritual spark will not allow him to rest, that is, to rest idly, as it is harmful and synonymous with death.... with a state which is painful in eternity and should therefore be feared as the worst fate that can befall the human soul. However, once the spirit has come alive then death will no longer exist, for the spirit is immortal and also draws the soul into eternal life, into everlasting glory....

Amen