• Înapoi

Întruparea.... Puterea motrice.... Etapele preliminare....

Întruparea unui suflet poate avea loc atunci când în el s-au adunat toate substanțele care au parcurs drumul pământesc în cele mai diverse creații și care, prin urmare, s-au dezvoltat ascendent. Fiecare operă a creației trebuie să fie reprezentată în substanța sa sufletească pentru a putea acum să intre la întrupare.... adică, corpul uman devine acum acoperământul unui astfel de suflet, care ține în el toate operele creației în miniatură. Lungul și nesfârșitul parcurs pe Pământ de dinainte a dus la unificarea tuturor acestor substanțe, iar acum ele așteaptă ultima lor întrupare. Ele sunt încorporate ca suflet în forma exterioară umană pentru a trece prin ultima etapă a dezvoltării lor. Această încarnare durează diferite perioade de timp, în funcție de starea de maturitate a substanțelor individuale, care au avut de asemenea o anumită libertate în stadiile lor preliminare, deși au fost active conform voinței lui Dumnezeu în starea de constrângere. Cu toate acestea, în ultimele etape înainte de întruparea ca ființă umană, această stare de constrângere a fost din ce în ce mai relaxată, astfel încât anumite impulsuri au putut fi stăpânite sau chiar intensificate, ceea ce a dus la un grad mai mare sau mai mic de maturitate, care acum determină din nou durata ultimei întrupări ca ființă umană. Dar toate substanțele sufletești se străduiesc pentru această ultimă întrupare pe Pământ, deoarece, de îndată ce s-au unit pentru a forma sufletul uman, ele știu că forma exterioară umană este ultima lor acoperire materială și că după aceasta se pot elibera de orice îngrădire pământească. Și de aceea, sufletul rămâne acum acolo unde i se oferă posibilitatea de a se întrupa. Este de la sine înțeles că se va stabili acolo unde natura oamenilor se adaptează la starea sa de maturitate, adică acolo unde se regăsesc la oameni aceleași instincte și trăsături care îi caracterizează propria natură, ceea ce nu exclude însă posibilitatea ca un suflet cu o dispoziție diferită să caute să se întrupeze cu oameni care nu sunt de aceeași natură pentru a accelera această întrupare. Dar atunci, de multe ori, el trebuie să se lupte cu dificultăți mai mari în timpul vieții sale pământești, deoarece natura sa nu este luată în considerare și nu poate face față cerințelor care i se impun. Dar, întrucât sufletul își cunoaște dinainte drumul vieții sale pământești, el nu va fi împiedicat dacă face propria sa alegere, deoarece în fiecare întrupare are la dispoziție mijloacele necesare pentru a-și atinge maturitatea finală. Prin cele mai diverse transformări, el a avut anterior în sine fiecare dispoziție, numai că în forțe diferite, și poate acum să o întărească sau să o reducă în viața pământească, după voința sa. Astfel, nu este incapabilă, iar puterea de a face acest lucru îi este de asemenea împărtășită conform voinței sale. Dar dacă este călduț în strădania sa, atunci rămâne în aceeași stare de maturitate ca înainte de întruparea sa ca ființă umană, atunci întruparea nu i-a adus o dezvoltare mai înaltă. Deși va scăpa de învelișul său fizic la moarte, el este încă legat de lumea materială prin dorințele și impulsurile sale, pe care ar fi trebuit să le depășească în viața pământească. În consecință, nu a profitat de întruprea sa pe Pământ, iar acest lucru îi provoacă o stare de remușcare de nedescris atunci când își dă seama că și-a pierdut dreptul de a fi copilul lui Dumnezeu și că nici nu-l mai poate atinge, deși are încă posibilități infinite în lumea de dincolo pentru a ajunge la contemplarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, într-o zi, un suflet întrupat va trebui să răspundă în fața lui Dumnezeu cum a folosit oportunitățile de pe Pământ și ce succese spirituale a obținut la trecerea sa în neființă, căci întruparea ca ființă umană este un har care nu poate fi prețuit îndeajuns; este un dar care trebuie apreciat pe măsură și prin faptul că ființa umană trebuie să facă tot ceea ce favorizează dezvoltarea sa superioară, căci ea nu se va mai întoarce niciodată pe Pământ odată ce l-a părăsit....

Amin

Incarnação.... Dirigibilidade.... Etapas preliminares....

A encarnação de uma alma pode ocorrer quando todas as substâncias nela reunidas, que cobriram o caminho terreno nas mais diversas criações e assim se desenvolveram para cima. Toda obra de criação deve ser representada em sua substância anímica para poder agora entrar na encarnação...., ou seja, o corpo humano torna-se agora a casca de tal alma, que contém em si todas as obras de criação em miniatura. A longa e interminável caminhada sobre a terra antes trouxe a unificação de todas essas substâncias, e agora elas aguardam a sua última encarnação. Eles são incorporados como almas na forma exterior humana para passar pelo último estágio do seu desenvolvimento. Esta encarnação dura diferentes períodos de tempo, dependendo do estado de maturidade das substâncias individuais, que também tinham uma certa liberdade em suas fases preliminares, embora estivessem ativas de acordo com a vontade de Deus no estado de compulsão. Contudo, nas últimas etapas antes da encarnação como ser humano, este estado de compulsão era cada vez mais relaxado para que certos impulsos pudessem ser subjugados ou mesmo intensificados e isso resultou num grau de maturidade maior ou menor, o que agora determina novamente a duração da última encarnação como ser humano. Mas todas as substâncias da alma lutam por esta última encarnação na Terra, porque, assim que se uniram para formar a alma humana, sabem que a forma exterior humana é a sua última cobertura material e que, depois disso, podem estar livres de todo o grilhão terreno. E é por isso que a alma agora fica onde lhe é oferecida a oportunidade de encarnar. Compreensivelmente ficará onde a natureza das pessoas se adapta ao seu estado de maturidade, ou seja, onde os mesmos instintos e características podem ser encontrados nas pessoas que caracterizam a sua própria natureza, o que, no entanto, não exclui que uma alma com uma inclinação diferente procure encarnar-se em pessoas estranhas à sua natureza, a fim de acelerar essa encarnação. Mas então, muitas vezes tem que lutar com maiores dificuldades durante sua vida terrena porque sua natureza não é levada em conta e não pode satisfazer as exigências que lhe são impostas. Mas como a alma conhece de antemão o seu caminho de vida terrena, não será impedida se fizer a sua própria escolha, pois em cada encarnação tem os meios à sua disposição para atingir a sua maturidade final. Através das mais diversas deformações teve anteriormente todas as disposições em si, apenas em forças diferentes, e agora pode fortalecê-la ou reduzi-la na vida terrena, de acordo com a sua vontade. Assim, não é incapaz, e a força para o fazer é-lhe igualmente conferida de acordo com a sua vontade. Mas se é morno no seu esforço, então permanece no mesmo estado de maturidade que antes da sua encarnação como ser humano, então a encarnação não lhe trouxe nenhum desenvolvimento superior. De fato, ela se livrará da sua concha física na sua morte, mas ainda está ligada ao mundo material por seus desejos e impulsos, que deveria ter superado na vida terrena. Por conseguinte, não fez uso da sua encarnação na Terra, o que lhe causa um estado de remorso indescritível quando se dá conta de que perdeu o seu direito à filiação a Deus e também já não o pode alcançar, apesar de ainda ter infinitas possibilidades no além para alcançar a visão de Deus. Contudo, um dia, uma alma encarnada terá de responder a Deus como aproveitou as oportunidades na Terra e que sucessos espirituais alcançou quando faleceu, pois a encarnação como ser humano é uma graça que não pode ser suficientemente valorizada; é um dom que também deve ser apreciado em conformidade pelo ser humano fazendo tudo o que é propício ao seu desenvolvimento superior, pois ele não voltará à Terra depois de a ter deixado...._>Amém