• Înapoi

Întruparea.... Puterea motrice.... Etapele preliminare....

Întruparea unui suflet poate avea loc atunci când în el s-au adunat toate substanțele care au parcurs drumul pământesc în cele mai diverse creații și care, prin urmare, s-au dezvoltat ascendent. Fiecare operă a creației trebuie să fie reprezentată în substanța sa sufletească pentru a putea acum să intre la întrupare.... adică, corpul uman devine acum acoperământul unui astfel de suflet, care ține în el toate operele creației în miniatură. Lungul și nesfârșitul parcurs pe Pământ de dinainte a dus la unificarea tuturor acestor substanțe, iar acum ele așteaptă ultima lor întrupare. Ele sunt încorporate ca suflet în forma exterioară umană pentru a trece prin ultima etapă a dezvoltării lor. Această încarnare durează diferite perioade de timp, în funcție de starea de maturitate a substanțelor individuale, care au avut de asemenea o anumită libertate în stadiile lor preliminare, deși au fost active conform voinței lui Dumnezeu în starea de constrângere. Cu toate acestea, în ultimele etape înainte de întruparea ca ființă umană, această stare de constrângere a fost din ce în ce mai relaxată, astfel încât anumite impulsuri au putut fi stăpânite sau chiar intensificate, ceea ce a dus la un grad mai mare sau mai mic de maturitate, care acum determină din nou durata ultimei întrupări ca ființă umană. Dar toate substanțele sufletești se străduiesc pentru această ultimă întrupare pe Pământ, deoarece, de îndată ce s-au unit pentru a forma sufletul uman, ele știu că forma exterioară umană este ultima lor acoperire materială și că după aceasta se pot elibera de orice îngrădire pământească. Și de aceea, sufletul rămâne acum acolo unde i se oferă posibilitatea de a se întrupa. Este de la sine înțeles că se va stabili acolo unde natura oamenilor se adaptează la starea sa de maturitate, adică acolo unde se regăsesc la oameni aceleași instincte și trăsături care îi caracterizează propria natură, ceea ce nu exclude însă posibilitatea ca un suflet cu o dispoziție diferită să caute să se întrupeze cu oameni care nu sunt de aceeași natură pentru a accelera această întrupare. Dar atunci, de multe ori, el trebuie să se lupte cu dificultăți mai mari în timpul vieții sale pământești, deoarece natura sa nu este luată în considerare și nu poate face față cerințelor care i se impun. Dar, întrucât sufletul își cunoaște dinainte drumul vieții sale pământești, el nu va fi împiedicat dacă face propria sa alegere, deoarece în fiecare întrupare are la dispoziție mijloacele necesare pentru a-și atinge maturitatea finală. Prin cele mai diverse transformări, el a avut anterior în sine fiecare dispoziție, numai că în forțe diferite, și poate acum să o întărească sau să o reducă în viața pământească, după voința sa. Astfel, nu este incapabilă, iar puterea de a face acest lucru îi este de asemenea împărtășită conform voinței sale. Dar dacă este călduț în strădania sa, atunci rămâne în aceeași stare de maturitate ca înainte de întruparea sa ca ființă umană, atunci întruparea nu i-a adus o dezvoltare mai înaltă. Deși va scăpa de învelișul său fizic la moarte, el este încă legat de lumea materială prin dorințele și impulsurile sale, pe care ar fi trebuit să le depășească în viața pământească. În consecință, nu a profitat de întruprea sa pe Pământ, iar acest lucru îi provoacă o stare de remușcare de nedescris atunci când își dă seama că și-a pierdut dreptul de a fi copilul lui Dumnezeu și că nici nu-l mai poate atinge, deși are încă posibilități infinite în lumea de dincolo pentru a ajunge la contemplarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, într-o zi, un suflet întrupat va trebui să răspundă în fața lui Dumnezeu cum a folosit oportunitățile de pe Pământ și ce succese spirituale a obținut la trecerea sa în neființă, căci întruparea ca ființă umană este un har care nu poate fi prețuit îndeajuns; este un dar care trebuie apreciat pe măsură și prin faptul că ființa umană trebuie să facă tot ceea ce favorizează dezvoltarea sa superioară, căci ea nu se va mai întoarce niciodată pe Pământ odată ce l-a părăsit....

Amin

Encarnación.... Impulsividad.... Etapas preliminares....

La encarnación de un alma puede tener lugar cuando se han reunido en ella todas las sustancias que han recorrido el camino terrenal en las más diversas creaciones y de esta manera se han desarrollado hacia arriba. Cada obra de la creación debe estar representada en su sustancia anímica para poder entrar en la encarnación...., es decir, el cuerpo humano se convierte ahora en la envoltura de dicha alma, que contiene todas las obras de la creación en miniatura dentro de sí misma. El largo e interminable camino por la tierra antes ha provocado la unificación de todas estas sustancias, y ahora esperan su última encarnación. Se incorporan como almas a la forma exterior humana para pasar por la última etapa de su desarrollo. Esta encarnación tiene una duración diferente, según el estado de madurez de las sustancias individuales, que también tenían una cierta libertad en sus etapas preliminares, aunque eran activas según la voluntad de Dios en el estado de compulsión. Sin embargo, en las últimas etapas antes de la encarnación como ser humano, este estado de compulsión se fue relajando cada vez más, de modo que ciertos impulsos pudieron ser sometidos o incluso intensificados y esto dio lugar a un mayor o menor grado de madurez, que ahora determina de nuevo la duración de la última encarnación como ser humano. Pero todas las sustancias anímicas se esfuerzan por esta última encarnación en la tierra porque, tan pronto como se han unido para formar el alma humana, saben que la forma externa humana es su última cubierta material y que después de esto pueden liberarse de todo grillete terrenal. Y por eso el alma se queda ahora donde se le ofrece la oportunidad de encarnar. Es comprensible que permanezca allí donde la naturaleza de las personas se adapte a su estado de madurez, es decir, donde pueda encontrar en las personas los mismos instintos y rasgos que caracterizan su propia naturaleza, lo que, sin embargo, no excluye que un alma con una inclinación diferente busque encarnarse con personas que no son de su misma naturaleza para acelerar esta encarnación. Pero luego, a menudo tiene que luchar con mayores dificultades durante su vida terrenal porque no se tiene en cuenta su naturaleza y no puede satisfacer las exigencias que se le plantean. Pero como el alma conoce de antemano su camino de vida terrenal, no se le impedirá si hace su propia elección, ya que en cada encarnación tiene los medios a su disposición para alcanzar su madurez final. A través de su paso por las más diversas formas anteriores tiene en si toda predisposición, en diferente grado, que ahora en la vida terrenal puede fortalecer o disminuir, según su voluntad. Por lo tanto, no es incapaz, y la fuerza para hacerlo también se le imparte según su voluntad. Pero si es tibio en su esfuerzo, entonces permanece en el mismo estado de madurez que antes de su encarnación como ser humano, y entonces la encarnación no le ha traído ningún desarrollo superior. Aunque se deshaga de su cáscara física al morir, sigue atado al mundo material por sus deseos e impulsos, que debería haber superado en la vida terrenal. En consecuencia, no aprovechó su encarnación en la tierra, y esto le provoca un estado de remordimiento indescriptible cuando se da cuenta de que ha perdido su derecho a la filiación con Dios y ya no puede alcanzarla tampoco, aunque todavía tiene infinitas posibilidades en el más allá para alcanzar la visión de Dios. Sin embargo, un día un alma encarnada tendrá que responder ante Dios de cómo ha aprovechado las oportunidades en la tierra y qué éxitos espirituales ha conseguido hasta el momento de fallecer, ya que la encarnación como ser humano es una gracia que no se puede valorar lo suficiente; es un regalo que también debe ser apreciado en consecuencia por el ser humano haciendo todo lo que le conduzca a su desarrollo superior, ya que no volverá a la tierra una vez que la haya dejado....

Amén