• Înapoi

Folosirea abuzivă a darurilor care îl deosebesc pe om de fiară....

Bucuria nestingherită a vieții este scopul și strădania omului, care încă umblă pe Pământ în cea mai întunecată noapte a spiritului. Și de îndată ce își găsește împlinirea, savurează viața din plin și astfel trăiește doar pentru trup, în timp ce sufletul se stinge în gol, iar această stare trebuie numită extrem de imperfectă atunci când omul se mulțumește doar cu plăcerile trupești. Acest lucru atestă o atitudine pur materială, atunci ființa umană este doar o formă fără conținut, nu poate fi considerată mai mult decât o creatură lipsită de intelect și de liberul arbitru, pentru că acesta din urmă nu este folosit de ființa umană sau este folosit într-un mod complet greșit. Darurile care diferențiază ființa umană de animal sunt destinate dezvoltării superioare a sufletului, iar utilizarea lor are ca scop pur și simplu să determine transformarea sufletului. Cu toate acestea, omul folosește aceste daruri doar pentru creșterea bunăstării trupului și, astfel, le folosește greșit. În acest caz, circumstanțele persoanei nu sunt importante, deoarece lupta pentru plăcerile vieții în sine este o utilizare greșită a energiei primite de la viață și a darurilor pe care i le-a acordat iubirea lui Dumnezeu. Indiferent dacă viața îi aduce sau nu împlinire, nu schimbă faptul că el agravează întunericul sufletului prin dorința sa, căci simțirea și strădania pentru aceasta îl reține pe suflet de la sarcina sa reală. Astfel, viața ființei umane poate rămâne goală și săracă în plăceri pământești și totuși să nu-i aducă o dezvoltare superioară a sufletului, deoarece dorința este îndreptată spre plăcerile pământești. Deseori li se refuză împlinirea pentru a-și redirecționa gândurile și intențiile spre experiențe spirituale, și totuși ei nu își găsesc calea spre împărăția spirituală. Scopul lor suprem este și rămâne fericirea pământească..... Iar o astfel de atitudine nu le reduce distanța față de Dumnezeu, astfel încât este cauza unei deficiențe de o gravitate de neconceput la sfârșitul vieții pământești, iar această deficiență nu poate fi compensată odată ce sufletul a părăsit trupul pământesc. Pe de altă parte, o scurtă perioadă de timp pe Pământ poate fi suficientă pentru a compensa ceea ce a fost pierdut, dacă ființa umană își ia în serios formarea sufletului. Și de aceea, în ultimii ani de viață se apropie tot mai des de ființa umană ocazii pe care ea trebuie doar să le valorifice și care, dacă este dispusă, îi pot aduce binecuvântări incomparabile, căci Dumnezeu nu lasă fără ajutor sufletele rătăcite, chiar dacă ființa umană nu-L recunoaște, chiar dacă prin atitudinea sa față de plăcerile și bunurile pământești se întoarce spre potrivnicul lui Dumnezeu. El se luptă pentru sufletul omului până la moarte. De fiecare dată, Dumnezeu este pregătit cu ajutorul Său și îl ghidează în așa fel încât gândurile ființei umane să se îndrepte spre teritoriul spiritual. Și din nou și din nou, voința sa are posibilitatea de a decide. Căci aceasta este iubirea divină, care nu lasă să cadă ceea ce vrea să se îndepărteze de El. Cu toate acestea, Dumnezeu nu va interveni niciodată în mod decisiv în voința ființei umane, ci, în mod evident, va aduce împreună oameni care se pot completa reciproc, adică îi lasă pe oamenii ignoranți să ia contact cu cei care le pot servi în mod darnic și instructiv. Este adesea o sarcină dificilă atâta timp cât lumea este încă atrăgătoare și astfel voința este slăbită pentru primirea adevărurilor spirituale. Dar, uneori, chiar și ușoarele încercări sunt suficiente pentru ca ființa umană să devină receptivă la ele.... atunci când lumea îi oferă foarte puțin..... Dorința neîmplinită poate duce, de asemenea, la depășirea dorinței, caz în care aceasta a fost binecuvântată din belșug. Apoi, lupta omului împotriva lui însuși, împotriva propriei dorințe, i-a fost ușurată de faptul că împlinirea i-a fost refuzată. Și acesta este, de asemenea, un har al lui Dumnezeu care poate duce la decizia corectă a liberului arbitru. Ceea ce oamenii condamnă adesea cu atâta amărăciune și asprime, într-o zi îi vor mulțumi lui Dumnezeu dacă a dus la succesul potrivit.... sau vor regreta amarnic dacă voința lor a ignorat și acest har.....

Amin

Abuso dos dons que distinguem o homem do animal....

O gozo desenfreado da vida é o objetivo e o esforço do ser humano que ainda caminha na Terra na noite espiritual mais escura. E assim que encontra o seu cumprimento, saboreia a vida em plenitude e, portanto, só vive para o corpo, enquanto a alma sai de mãos vazias, e este estado é para ser chamado de extremamente imperfeito quando o ser humano se contenta apenas com os prazeres físicos. Isso atesta uma atitude puramente material, então o ser humano é apenas uma forma sem conteúdo, ele não é diferente, ou seja, ele deve ser valorizado mais alto do que qualquer criatura que carece de intelecto e livre arbítrio, pois este último não é usado pelo ser humano ou é usado de uma forma completamente errada. Os dons que distinguem o ser humano do animal são destinados ao desenvolvimento superior da alma, o seu uso destina-se apenas a provocar a transformação da alma. O homem, no entanto, usa esses dons apenas para o aumento do bem-estar do corpo, e assim ele os usa indevidamente. A situação do indivíduo na vida não é decisiva, pois mesmo a busca dos prazeres da vida é um abuso da vitalidade que ele recebe e dos dons que lhe são dados através do amor de Deus. Se a vida lhe traz realização ou não, não muda o fato de que ele agrava a escuridão da alma através de seu desejo, pois o sentir e o lutar por ela retém a alma de sua tarefa real. Assim a vida do homem pode permanecer vazia e pobre em prazeres terrenos e ainda não lhe trazer nenhum desenvolvimento superior da alma, porque o desejo é dirigido para o gozo terreno. Muitas vezes lhes é negado o cumprimento para afastá-los dos seus sentidos e aspirações para a experiência espiritual, e ainda assim não encontram o seu caminho para o reino espiritual. O seu maior objectivo é e continua a ser a felicidade terrena..... E tal atitude não reduz a sua distância de Deus, sendo assim a causa de uma falha inconcebivelmente grave no fim da vida terrena, e essa falha não pode mais ser compensada tão logo a alma tenha deixado o corpo terreno. Mais uma vez, um pouco de tempo na Terra pode ser suficiente para compensar o que se perdeu, se o ser humano leva a sério a sua formação de alma. E é por isso que nos últimos anos de vida as oportunidades se aproximam cada vez mais do ser humano, que ele só precisa aproveitar e que, se quiser, pode trazer-lhe bênçãos incomparáveis, pois Deus não deixa sem ajuda as almas mal orientadas, mesmo que o ser humano não O afirme, isto é, pela sua atitude para com os prazeres mundanos e os bens terrenos, ele se volta para o adversário de Deus. Ele luta pela sua alma até à sua morte. Uma e outra vez Ele está pronto com a Sua ajuda e guia-o de tal forma que os seus pensamentos são dirigidos para o território espiritual. E uma e outra vez a sua vontade é dada a oportunidade de decidir. Pois este é o amor divino que não deixa cair o que quer se retirar d'Ele. Contudo, Deus nunca intervirá decisivamente na vontade do ser humano, mas, obviamente, reúne pessoas que se podem complementar umas às outras, ou seja, Ele permite que pessoas ignorantes façam contato com aqueles que podem servi-los de uma forma generosa e instrutiva. Muitas vezes é uma tarefa difícil enquanto o mundo ainda for irritante e, portanto, a vontade é enfraquecida para a recepção das verdades espirituais. Mas às vezes até mesmo pequenas tentativas são suficientes para o ser humano se tornar receptivo a ela.... e é aí que o mundo lhe dá escassa consideração..... O desejo não satisfeito também pode levar a que o desejo seja superado, e então foi benéfico. Então a luta do homem contra si mesmo, contra o seu próprio desejo, foi-lhe facilitada pelo facto de lhe ter sido negado o cumprimento. E esta é também uma graça de Deus que pode levar à decisão correta do livre arbítrio. O que as pessoas muitas vezes condenam de forma tão amarga e dura que um dia irão agradecer a Deus se isso levou ao sucesso.... ou lamentar amargamente se a sua vontade também ignorou essa graça....._>Amém