• Înapoi

Folosirea abuzivă a darurilor care îl deosebesc pe om de fiară....

Bucuria nestingherită a vieții este scopul și strădania omului, care încă umblă pe Pământ în cea mai întunecată noapte a spiritului. Și de îndată ce își găsește împlinirea, savurează viața din plin și astfel trăiește doar pentru trup, în timp ce sufletul se stinge în gol, iar această stare trebuie numită extrem de imperfectă atunci când omul se mulțumește doar cu plăcerile trupești. Acest lucru atestă o atitudine pur materială, atunci ființa umană este doar o formă fără conținut, nu poate fi considerată mai mult decât o creatură lipsită de intelect și de liberul arbitru, pentru că acesta din urmă nu este folosit de ființa umană sau este folosit într-un mod complet greșit. Darurile care diferențiază ființa umană de animal sunt destinate dezvoltării superioare a sufletului, iar utilizarea lor are ca scop pur și simplu să determine transformarea sufletului. Cu toate acestea, omul folosește aceste daruri doar pentru creșterea bunăstării trupului și, astfel, le folosește greșit. În acest caz, circumstanțele persoanei nu sunt importante, deoarece lupta pentru plăcerile vieții în sine este o utilizare greșită a energiei primite de la viață și a darurilor pe care i le-a acordat iubirea lui Dumnezeu. Indiferent dacă viața îi aduce sau nu împlinire, nu schimbă faptul că el agravează întunericul sufletului prin dorința sa, căci simțirea și strădania pentru aceasta îl reține pe suflet de la sarcina sa reală. Astfel, viața ființei umane poate rămâne goală și săracă în plăceri pământești și totuși să nu-i aducă o dezvoltare superioară a sufletului, deoarece dorința este îndreptată spre plăcerile pământești. Deseori li se refuză împlinirea pentru a-și redirecționa gândurile și intențiile spre experiențe spirituale, și totuși ei nu își găsesc calea spre împărăția spirituală. Scopul lor suprem este și rămâne fericirea pământească..... Iar o astfel de atitudine nu le reduce distanța față de Dumnezeu, astfel încât este cauza unei deficiențe de o gravitate de neconceput la sfârșitul vieții pământești, iar această deficiență nu poate fi compensată odată ce sufletul a părăsit trupul pământesc. Pe de altă parte, o scurtă perioadă de timp pe Pământ poate fi suficientă pentru a compensa ceea ce a fost pierdut, dacă ființa umană își ia în serios formarea sufletului. Și de aceea, în ultimii ani de viață se apropie tot mai des de ființa umană ocazii pe care ea trebuie doar să le valorifice și care, dacă este dispusă, îi pot aduce binecuvântări incomparabile, căci Dumnezeu nu lasă fără ajutor sufletele rătăcite, chiar dacă ființa umană nu-L recunoaște, chiar dacă prin atitudinea sa față de plăcerile și bunurile pământești se întoarce spre potrivnicul lui Dumnezeu. El se luptă pentru sufletul omului până la moarte. De fiecare dată, Dumnezeu este pregătit cu ajutorul Său și îl ghidează în așa fel încât gândurile ființei umane să se îndrepte spre teritoriul spiritual. Și din nou și din nou, voința sa are posibilitatea de a decide. Căci aceasta este iubirea divină, care nu lasă să cadă ceea ce vrea să se îndepărteze de El. Cu toate acestea, Dumnezeu nu va interveni niciodată în mod decisiv în voința ființei umane, ci, în mod evident, va aduce împreună oameni care se pot completa reciproc, adică îi lasă pe oamenii ignoranți să ia contact cu cei care le pot servi în mod darnic și instructiv. Este adesea o sarcină dificilă atâta timp cât lumea este încă atrăgătoare și astfel voința este slăbită pentru primirea adevărurilor spirituale. Dar, uneori, chiar și ușoarele încercări sunt suficiente pentru ca ființa umană să devină receptivă la ele.... atunci când lumea îi oferă foarte puțin..... Dorința neîmplinită poate duce, de asemenea, la depășirea dorinței, caz în care aceasta a fost binecuvântată din belșug. Apoi, lupta omului împotriva lui însuși, împotriva propriei dorințe, i-a fost ușurată de faptul că împlinirea i-a fost refuzată. Și acesta este, de asemenea, un har al lui Dumnezeu care poate duce la decizia corectă a liberului arbitru. Ceea ce oamenii condamnă adesea cu atâta amărăciune și asprime, într-o zi îi vor mulțumi lui Dumnezeu dacă a dus la succesul potrivit.... sau vor regreta amarnic dacă voința lor a ignorat și acest har.....

Amin

L’abuso dei Doni che distinguono l’uomo dall’animale

Il godimento offuscato della vita è meta e tendere di quell’uomo, che cammina sulla Terra ancora nella più oscura notte dello spirito. E come trova adempimento, degusta fino in fondo la vita e vive solo secondo il corpo mentre l’anima ne esce vuota. E questo stato è da chiamare estremamente imperfetto, quando l’uomo si accontenta solo di godimenti corporei. Questo testimonia di una predisposizione puramente materiale, allora l’uomo è semplicemente una forma senza contenuto, non è da valutare più in alto di ogni creatura, alla quale manca sia l’intelletto che la libera volontà, perché quest’ultima non è utilizzata dall’uomo oppure lo è in un modo totalmente sbagliato. I Doni che distinguono l’uomo dall’animale, devono avere per scopo lo sviluppo verso l’Alto dell’anima, il loroo impiego deve semplicemente produrre la trasformazione dell’anima. Ma l’uomo utilizza questi Doni soltanto per un aumentato benessere del corpo, e quindi ne abusa. La situazione della vita del singolo in ciò non è determinante, perché già il tendere verso il godimento della vita è un abuso della forza vitale che gli arriva e dei Doni regalatigli tramite l’Amore di Dio. Che la vita gli porti l’adempimento o no, il fatto non cambia, che con il suo desiderio aggrava l’oscurità della sua anima, perché il tendere e guardare verso ciò, trattiene l’anima dal suo vero compito. Quindi la vita può rimanere comunque vuota e povera di gioie terrene e non gli importa dello sviluppo animico verso l’Alto, perché il desiderio è rivolto al godimento terreno. Molti non trovano l’adempimento, per distoglierli dal loro tendere e cercare, verso l’esperienza spirituale, e non trovano lo stesso la via nel Regno spirituale. Per loro la meta più alta è e rimane la felicità terrena. Ed una tale predisposizione non diminuisce la distanza da Dio, è quindi la causa della conseguenza di un inimmaginabile ammanco alla fine della vita terrena. E questo ammanco non si può più appianare quando l’anima ha lasciato il corpo terreno. D’altra parte può bastare un breve tempo terreno per recuperare l’ammanco, quando l’uomo prende sul serio la formazione della sua anima. E perciò negli ultimi anni di vita si presentano all’uomo sempre più sovente delle occasioni, che lui deve soltanto utilizzare e che gli possono procurare, se è volonteroso, incomparabile benedizione, perché Dio non lascia delle anime erranti senza Assistenza, anche se l’uomo non l’ammette, cioè mediante la sua predisposizione per gioie terrene e bene terreno, si rivolge all’avversario di Dio. Egli lotta per quest’anima fino alla sua morte. Egli è sempre pronto con il Suo Aiuto e lo guida in modo che i suoi pensieri vengano orientati verso la regione spirituale. Ed alla sua volontà viene sempre di nuovo data l’opportunità di decidersi. Perché questo è Amore divino che non lascia cadere ciò che vuole sottrarsi a Lui. Ma Dio non interverrà mai nella volontà dell’uomo in modo decisivo, ma guiderà gli uomini insieme in modo così evidente che si possono completare, cioè Egli porta in collegamento degli uomini ignari con quelli che possono servire loro nel dare ed insegnare. E’ sovente un compito arduo, finché il mondo è ancora stimolante, e perciò la volontà è indebolita per l’accoglimento di Verità spirituali. Ma a volte bastano anche solo pochi tentativi, affinché l’uomo ne diventi ricettivo, e cioè, quando il mondo lo fornisce scarsamente. Un desiderare inadempiuto può anche portare al superamento di quel desiderio ed allora questo evento sarà ricco di benedizione. Allora all’uomo è stata resa facile la lotta contro sé stesso, contro le proprie brame, mentre gli è rimasto rifiutato l’adempimento. Ed anche questo è un Dono di Dio, che può condurre alla giusta decisione della libera volontà. Quello che gli uomini sovente condannano come amaro e duro, per questo ringrazieranno un giorno Iddio, quando ha procurato il giusto successo, oppure se ne pentono amaramente, quando la loro volontà ha lasciata inosservata anche questa Grazia.

Amen