• Înapoi

Folosirea abuzivă a darurilor care îl deosebesc pe om de fiară....

Bucuria nestingherită a vieții este scopul și strădania omului, care încă umblă pe Pământ în cea mai întunecată noapte a spiritului. Și de îndată ce își găsește împlinirea, savurează viața din plin și astfel trăiește doar pentru trup, în timp ce sufletul se stinge în gol, iar această stare trebuie numită extrem de imperfectă atunci când omul se mulțumește doar cu plăcerile trupești. Acest lucru atestă o atitudine pur materială, atunci ființa umană este doar o formă fără conținut, nu poate fi considerată mai mult decât o creatură lipsită de intelect și de liberul arbitru, pentru că acesta din urmă nu este folosit de ființa umană sau este folosit într-un mod complet greșit. Darurile care diferențiază ființa umană de animal sunt destinate dezvoltării superioare a sufletului, iar utilizarea lor are ca scop pur și simplu să determine transformarea sufletului. Cu toate acestea, omul folosește aceste daruri doar pentru creșterea bunăstării trupului și, astfel, le folosește greșit. În acest caz, circumstanțele persoanei nu sunt importante, deoarece lupta pentru plăcerile vieții în sine este o utilizare greșită a energiei primite de la viață și a darurilor pe care i le-a acordat iubirea lui Dumnezeu. Indiferent dacă viața îi aduce sau nu împlinire, nu schimbă faptul că el agravează întunericul sufletului prin dorința sa, căci simțirea și strădania pentru aceasta îl reține pe suflet de la sarcina sa reală. Astfel, viața ființei umane poate rămâne goală și săracă în plăceri pământești și totuși să nu-i aducă o dezvoltare superioară a sufletului, deoarece dorința este îndreptată spre plăcerile pământești. Deseori li se refuză împlinirea pentru a-și redirecționa gândurile și intențiile spre experiențe spirituale, și totuși ei nu își găsesc calea spre împărăția spirituală. Scopul lor suprem este și rămâne fericirea pământească..... Iar o astfel de atitudine nu le reduce distanța față de Dumnezeu, astfel încât este cauza unei deficiențe de o gravitate de neconceput la sfârșitul vieții pământești, iar această deficiență nu poate fi compensată odată ce sufletul a părăsit trupul pământesc. Pe de altă parte, o scurtă perioadă de timp pe Pământ poate fi suficientă pentru a compensa ceea ce a fost pierdut, dacă ființa umană își ia în serios formarea sufletului. Și de aceea, în ultimii ani de viață se apropie tot mai des de ființa umană ocazii pe care ea trebuie doar să le valorifice și care, dacă este dispusă, îi pot aduce binecuvântări incomparabile, căci Dumnezeu nu lasă fără ajutor sufletele rătăcite, chiar dacă ființa umană nu-L recunoaște, chiar dacă prin atitudinea sa față de plăcerile și bunurile pământești se întoarce spre potrivnicul lui Dumnezeu. El se luptă pentru sufletul omului până la moarte. De fiecare dată, Dumnezeu este pregătit cu ajutorul Său și îl ghidează în așa fel încât gândurile ființei umane să se îndrepte spre teritoriul spiritual. Și din nou și din nou, voința sa are posibilitatea de a decide. Căci aceasta este iubirea divină, care nu lasă să cadă ceea ce vrea să se îndepărteze de El. Cu toate acestea, Dumnezeu nu va interveni niciodată în mod decisiv în voința ființei umane, ci, în mod evident, va aduce împreună oameni care se pot completa reciproc, adică îi lasă pe oamenii ignoranți să ia contact cu cei care le pot servi în mod darnic și instructiv. Este adesea o sarcină dificilă atâta timp cât lumea este încă atrăgătoare și astfel voința este slăbită pentru primirea adevărurilor spirituale. Dar, uneori, chiar și ușoarele încercări sunt suficiente pentru ca ființa umană să devină receptivă la ele.... atunci când lumea îi oferă foarte puțin..... Dorința neîmplinită poate duce, de asemenea, la depășirea dorinței, caz în care aceasta a fost binecuvântată din belșug. Apoi, lupta omului împotriva lui însuși, împotriva propriei dorințe, i-a fost ușurată de faptul că împlinirea i-a fost refuzată. Și acesta este, de asemenea, un har al lui Dumnezeu care poate duce la decizia corectă a liberului arbitru. Ceea ce oamenii condamnă adesea cu atâta amărăciune și asprime, într-o zi îi vor mulțumi lui Dumnezeu dacă a dus la succesul potrivit.... sau vor regreta amarnic dacă voința lor a ignorat și acest har.....

Amin

L'abus des Dons distinguent l'homme de l'animal

La jouissance effrénée de la vie est le but et la tendance de cet homme qui marche encore sur la Terre dans la plus sombre nuit de l'esprit. Et comme il y trouve l’accomplissement, il déguste jusqu'au bout la vie et vit seulement selon le corps pendant que l'âme en sort vide. Et cet état doit être considéré comme extrêmement imparfait, lorsque l'homme se contente seulement de jouissances corporelles. Cela témoigne d'une prédisposition purement matérielle, alors l'homme est simplement une forme sans contenu, il n'est pas à placer plus haut que n’importe quelle créature à laquelle il manque aussi bien l'intellect que la libre volonté, parce que cette dernière n'est pas utilisée par l'homme ou bien elle l’est d’une manière totalement fausse. Les Dons qui distinguent l'homme de l'animal, doivent avoir pour but le développement vers le Haut de l'âme, leur emploi doit simplement produire la transformation de l'âme. Mais l'homme utilise ces Dons seulement pour augmenter le bien-être du corps, et donc il en abuse. La situation de la vie de l'individu dans cela n'est pas déterminante, parce que tendre vers la jouissance de la vie est déjà un abus de la force vitale qui lui arrive et des Dons qui lui sont offerts par l'Amour de Dieu. Que la vie lui en apporte l'accomplissement ou non, ne change rien, car son désir aggrave l'obscurité de son âme, parce que tendre et regarder vers cela retient l'âme de sa vraie tâche. Donc la vie peut rester de toute façon vide et pauvre de joies terrestres et le développement animique vers le Haut ne lui importe pas, parce que le désir est tourné vers la jouissance terrestre. Souvent l'accomplissement leur est refusé afin de les détourner de leurs tendance et de les réorienter vers des expériences spirituelles, mais ils ne trouvent pas la voie vers le Royaume spirituel. Leur but le plus haut est et reste le bonheur terrestre. Et une telle prédisposition ne diminue pas la distance de Dieu, elle est donc la cause d’une insuffisance qui aura pour conséquence un abime inimaginable à la fin de la vie terrestre. Et cet abime ne peut plus s'aplanir lorsque l'âme a laissé le corps terrestre. Mais il peut suffire à l’homme d’un bref temps terrestre pour aplanir ce trou lorsqu’il prend sérieusement en main la formation de son âme. C’est pourquoi dans les dernières années de sa vie, il se présente à l'homme toujours plus souvent des occasions qu'il doit utiliser et qui peuvent lui procurer, s’il est de bonne volonté une incomparable bénédiction, parce que Dieu ne laisse pas des âmes errantes sans Assistance, même si l'homme ne l'admet pas, c'est-à-dire que compte tenu de sa prédisposition pour les joies terrestres et les biens terrestres, il se tourne vers l'adversaire de Dieu. Dieu luttera pour cette âme jusqu'à sa mort. Il sera toujours prêt avec Son Aide et Il la guidera de sorte que ses pensées soient orientées vers la région spirituelle. Et à sa volonté il est de nouveau toujours donné l'opportunité de se décider. Parce que l’Amour divin est tel qu’il ne laisse pas tomber celui qui veut s'éloigner de Lui. Mais Dieu n'interviendra jamais dans la volonté de l'homme d’une manière décisive, toutefois il guidera les hommes ensemble d’une manière si évidente qu’ils pourront être complémentaires, c'est-à-dire qu’Il mettra en liaison des hommes ignorants avec ceux qui peuvent les servir et les enseigner. C’est souvent une tâche ardue, tant que le monde les stimule encore, car leur volonté est affaiblie pour l'acceptation de Vérités spirituelles. Mais parfois il suffit seulement de peu de tentatives pour que l'homme devienne réceptif, c'est-à-dire, lorsque le monde le fournit insuffisamment. Le désir inassouvi peut aussi porter au dépassement de ce désir et alors cet événement sera riche de bénédiction. Alors à l'homme la lutte contre lui-même c’est à dire contre ses désirs a été rendue facile suite au refus de l'accomplissement. Et même cela est un Don de Dieu qui peut mener à la juste décision de la libre volonté. Ce que les hommes condamnent souvent parce que c’est amer et dur, ils en remercieront un jour Dieu lorsque cela leur aura procuré le juste succès, ou bien ils s'en repentiront amèrement lorsque leur volonté a laissé inaperçue cette Grâce.

Amen